Mănăstirea Putna și-a sărbătorit ctitorul și ocrotitorul

Поделиться
HTML-код
  • Опубликовано: 1 июл 2022
  • Biserica Ortodoxă l-a pomenit astăzi pe Sfântul Voievod Ștefan cel Mare, „apărător neînfricat al credinței și patriei străbune și mare ctitor de lăcașuri sfinte”, așa cum este numit în troparul său. Sfântul a fost sărbătorit în mod deosebit la Mănăstirea Putna, ctitoria sa și locul unde se află mormântul său. Sărbătoarea a început cu întâmpinarea gospodarilor din vetrele folclorice ale județului Suceava, care au venit pe jos din centrul comunei Putna spre mănăstire, interpretând cântări religioase și cântece patriotice. Au fost prezente grupuri din Rădăuți, Siret, Putna, Vicovu de Sus, Bilca, Salcea, Malini, Bălcăuți, precum și din Regiunea Cernăuți. Sfânta Liturghie de hram al fost săvârșită la altarul de vară al mănăstirii de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, împreună cu Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud și cu Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților. În cadrul slujbei, ierodiaconul Grigorie Orobeț a fost hirotonit ieromonah, iar monahul Elisei Ziub a fost hirotonit ierodiacon, pe seama Mănăstirii Putna. În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic a subliniat grija Sfântului Voievod pentru ridicarea de biserici și mănăstiri.

Комментарии • 19

  • @simona-sandarotaru1555
    @simona-sandarotaru1555 Год назад +3

    Bucura.te Sfinte Ștefan Cel Mare și roagă.te Lui Dumnezeu pt. noi.
    Roagă.l Sfinte Ștefan pe bunul Dumnezeu sa mantuiasca sufletul fratelui meu Geani cu tot neamul lui cel adormit. AMIN.

  • @adrianadanila2756
    @adrianadanila2756 Год назад +4

    DOAMNE IISUSE HRISTOASE FIUL LUI DUMNEZEU, MILUIESTE PE NOI PACATOSll, AMIN 🙏♥️🙏❣️🙏🙏🙏♥️🙏🙏🙏 Sarbatorirea Sfantul Stefan cel Mare,ctitorul Manastirii Putna,o mare bucurie duhovniceasca,care ne umple sufletele de credinta si binecuvantarea acestui minunat SFANT,protectorul nostru,a tutor ortodocsilor ,AMIN.🙏🙏🙏♥️🙏🙏🙏

  • @lupuflorica3171
    @lupuflorica3171 Год назад +3

    Veșnică pomenire iubitului nostru voievod. AMIN
    Doamne mai trite ne doar 3 voievozo ca Ștefan cel Mare și țară va redeveni ce a fost odată
    Mulțumim Doamne pentru tot. AMIN

  • @gheorghelazaralistar7238
    @gheorghelazaralistar7238 Год назад +5

    Veșnică pomenire a Voievodului Ștefan cel Mare și Sfânt!!!

  • @emiliapaclisan3335
    @emiliapaclisan3335 Год назад +2

    DUMNEZEU SA I ODIHNEASCA IN PACE PE TOTI ADORMITII DOMNULUI IN CEATA SFINTILOR PARINTI LA TRONUL TATALUI CERESC.AMIN.
    EMILIA..

  • @scoala1543
    @scoala1543 Год назад

    Doamne miluiește! Doamne ajută! Multa sănătate și zile binecuvântate de Dumnezeu IPS Calinic.

  • @marikspinu759
    @marikspinu759 Год назад +3

    Veșnică Pomenire!🙏❤️

  • @Daniel1998.
    @Daniel1998. Год назад +1

    Cel mai minunat canal de televiziune este Trinitas Tv.

  • @mariacaramarin1416
    @mariacaramarin1416 Год назад +3

    Veșnică pomenire!!!

  • @martinmartinel7323
    @martinmartinel7323 Год назад +3

    🌟😇✝️🕯️🌾💐❤️. Veșnică Pomenire!🙏❤️

  • @baneasilvia6951
    @baneasilvia6951 Год назад +2

    Vesnica lui pomenire!🙏🙏🙏

  • @virvaraluca1368
    @virvaraluca1368 Год назад +2

    Doamne ajuta!

  • @cocabalan593
    @cocabalan593 Год назад +1

    Vesnica Pomenire Marelui nostru Stefan cel Mare...

  • @jenicaracu7406
    @jenicaracu7406 Год назад

    🙏🏻🙏🏻🙏🏻🙏🏻🙏🏻❤❤❤❤❤

  • @mariabarlescu1435
    @mariabarlescu1435 Год назад +1

    Veșnică lui pomenire.

  • @marianaciuca6732
    @marianaciuca6732 Год назад +1

    Dumnezeu Sfintul sa i odihneasca sufletul Marelui nostru Stefan Voievod si sa l bucure in iubirea nemarginita a Domnului nostru Iisus Hristos.

  • @ankagradinariu4888
    @ankagradinariu4888 Год назад +1

    Sa ne amintim de Petru,Pavel,Timotei ce a facut pe pamantul asta si au luptat pt credinta in Domnul Isus Hristos si sa ne intoarcem la Dumnezeu cu adevarat ca vedem ce calamitati aduce Dumnezeu pe pamant …sfant nu a fost,nu este si nici nu va fi cineva pe pamant!
    Mania lui Dumnezeu se revarsa pe pamant din cauza noastra !Nu datinile si obiceiurile ne mantuiesc ci smerirea si intoarcerea cu adevarat la Domnul Isus Hristos!

  • @utilizatorcontgoogle421
    @utilizatorcontgoogle421 Год назад +3

    Profanare ,muzica cu instrumente in mănăstire?!da sânt ecumenisti ,sânt liberi să facă orice câtă vreme sânt in lepădare de adevărul credinței.