cabernet sauvignon, leonard ancuta

cabernet sauvignon
am desfăcut și cealaltă sticlă de vin
și doi nasturi cît să se vadă rochia cu aspect egiptean
așteptam să termini de povestit ca să te îmbrățișez, era nerăbdarea
cu care te bîțîi de pe un picior pe altul în stație
cînd nu mai vine autobuzul și ești în întîrziere
în sfîrșit sînul tău îmi alunecă în podul palmei, îmi dă senzația
unei căni de ceai fierbinte lipite de obraz
sunt lucruri pe care le simt dar nu le pot spune
ca atunci cînd realizezi că ești nebun dar n-ai puterea s-o recunoști
iar toată atenția pe care-o primești este în sine o răzbunare
te amăgești, iar realitatea te izbește în plex
cu forța unui ciocan pneumatic din acela de sparge asfaltul
în cadă privești florile moarte din stomacul ei
o toamnă timpurie ce mușcă din dragoste
e frica aia, trece prin tine ca o ață prin urechile acului
te coase în afara ta ca și cum ai îmbrăca un costum roz
la o înmormîntare, toate minunile triste prin care trecem
gesturile dispărute în lăuntrul unor arhitecturi goale
toate aceste lucruri pe care ai fi vrut să le spui
în gîtul tău uscat s-au prăbușit ca gustul țigării fără să știi
dacă e după dragoste sau înainte
de eșafod