Radule un pui pe sticla și la cuptor este mult mai bun . Amestecă în ceva următoarele : usturoi pisat ,ulei ,sare ,piper ,coaja rasa și zeama de citrice ,nițel unt ,iaurt ,etc . Baga ușor mana între piele și carne și meri de la piept până la vârful copanelor și la spate la fel . Apoi baga pe acolo maglaweiss .Apoi unge puiul și prin interior și pe piele deasupra . Lasă puiul condimentat cateva ore la frigider . Apoi pune apa Intr;o sticla și în tavă.Pune o folie de aluminiu pe piept spate și aripi .Aripile prinde-le cu o scobitoare de piept . Pune puiul pe sticla și apoi în tavă din cuptor . Din când în când pune cu o lingura apa din tava pe lângă sticla și peste piele . Nu are comparație cu puiul la rotisor .Și daca rezista orice bucata tine la fel de frageda și 1 săptămână .
Am avut emoții cât te urmăream, pentru că tocmai ieri am fost la Altex și mi-am comandat o friteuză, dar îmi va ajunge numai săptămâna viitoare pe miercuri-joi! Abia aștept! Eu sunt maniacă și-mi cumpăr orice apare, ca: malaxor, robot, mixer, blender, cuptor electric...uneori și lucruri ce nu neapărat am nevoie! Asta-i secolul invențiilor, să ne bucurăm de ele! Arată bine puiul, dar eu așa știu că se poate seta timpul la cât vrei tu...!? Un lucru extraordinar, eu de altfel mă folosesc de tot ce am și mă bucur de ele! Sunt curioasă la dieta voastră, am incercat și eu, dar fără succes! Am citit undeva că pâinea congelată nu îngrașă, dimpotrivă, face bine in intestin! Eu cum o cumpăr, separ în pungi separate cu câte 3 felii/zi și scot înainte cu vreo 2 ore! Noapte bună vouă! Aștept vlogul următor!
De asemenea fără prăjeli carnea fiarta sau la ayrfraier fără alcool aproape deloc nici bere vin tării apă minerală sau plată iar pâinea integrală o felie la i masă dacă se poate dacă poți să o reduci și mai bine poftă bună nouă ❤
Bună din California chiar mam uitat la Marian Adventures apoi acuma la tine sunteti amândoi superbi 😊si mai tarziu ma uit si la Silviu să văd ce a mai preparat bun ❤😊
Da, spui ca nu prea merita sa faci puiul la rotisor, acasa. Dar sa sti ca cel de la rotiserie kaufl, auchan, remarkt, etc, nu sunt gatiti suta la suta. 🙊🙉Eu de fiecare data cand am cumparat, a trebuit sa-l mai pun la fript, ca era destul de crud. Si bineanteles ca asta e o strategie de - a rotiseriilor. Daca e mai nefript, trage la cântar 🙈 iar daca e fript bine, el mai scade din greutate. Magazinul are mai putin la cântar 😀
Problema cu dietele este următoarea: fără multă sare fără zahăr tos dacă bei cafea sau ceai eu folosesc pastile pentru zahăr fără sucuri gen cola Fanta Sprite Pepsi sau alte companii de nici un fel dulciuri reduse la minimum minimum iar masa de seară până la ora 19.00,iar dacă te ia foamea peste noapte trebuie să lucreze mentalitatea să nu mănânci...vloguri lungi nu scurte poftă bună nouă ❤❤❤❤❤
Ce treaba are masa de seara? Ce e cu ora aia 19:00? Pana acuma era cu 18:00, vad ca sa mai extins moda cu ora 19:00. Poti sa manci si seara la 12 noaptea daca manci ce trebuie. Proteina cu vegetale. E atat de simplu, sa elimini carbohidratii sa menti un minim de 50 gr carbohidrati complex pe zi si in rest proteina+ vegetale ( fibre) FOARTE SIMPLU GREU DE FACUT.
@Mesterul_Radu 😀 saptamana viitoare baga si la kauf si lidl(am rasfoit revista) scrie ca miercuri 8 ianuarie si marti 14 ianuarie. 😀 Ianuarie si februarie fiind luni cu vânzări slabe, trebuie si ei sa ne atraga cu ceva sa cheltuim banii. 😀
Nu am știut că e o problemă. Am pus câteva rețete atunci când încă nu avea canalul și ulterior le-a postat și ea. O să șteargă acele rețete și peste o lună cred că va fi OK 👍
Eu am rotisor la cuptor (pe gaz) si pe tepusa aia incap si 2 pui😂) si cartofii i fac in tuci in baie de ulei si sub 1 lg nu fac niciodata😂 (din care podus final cred ca 6-700 g si la pui la cata apa are ramane pe jumatate😂)
Cum ai reușit să validezi numărul de telefon pe cont ? Pe ce rețea sunteți ? Vrea și prietena mea sa valideze numărul de telefon( yoxo) pentru un canal de RUclips dar se pare că nu merge validat ? Ai vreo idee ? Mersi !
Acum ss va zic cum am luat eu un pui la rotisor de la un mic rest.vreo 50 lei ,Ajung cu el acasa si cum ers prinzul ne punem pe papat puiul care insa nu avea nici un fel de condim.doar simplu , deci gustos deloc.Na prima si ultima data mai am pofta de pui la rotis.Cind dorim la tigaie cum faceau di inaintasii nostrii,pun condim.putine dar are cel putin gust la final
@@Mesterul_Radu Incearca sa aduci toate sursele de lumina la aceeasi temperatura de culoare. Am observat ca ai o combinatie de lumini becuri/neoane "reci si calde". Asta da peste cap balansul de alb (white balance) al camerei si apare un efect neplacut. In special cand filmezi ce se gateste, mancarea apare de o culoare ciudata. Recomand sa ai peste tot lumina calda adica temperatura de culoare in jur de 2700k, ca sa fie placut ochiului si sa "dea bine si pe camera". Lumina rece se foloseste mai mult in bai, desi mie imi place tot ceva cald de genul "Daylight Warm" la 3000k-4000k. Succes si bafta in continuare!
Dacă nu are tambur nu iese ce trebuie. Are 3 ani garanție și la aproape un sfert de preț. Are maică-mea Xiaomi cu toate alea dar nu aș face schimb cu ea.
Ce smecherii de incarcat telef.De3 ori de pe faceb .am comandat..Prima un robot vrro80 lei dar capacul u era fix ,dar tineam eu mina si m a servit ceva timp ,pina cutitele au zgiriiat plasticul si gata a fost cu vasu A 2 oara un tocator ,dar a function.doar odata ,cu asta m.am pacalit.Ei a 3 oara iar robot ca era faina recl.si avea multe aprecieri ,Ei mi.a venit tocmai dr la Tg Jiu ,dar bun ,cu vas de inox capac bun ,ma servesc bine de el .Uite ca sunt si firme corecte .Sigur ca toate erau ,made in China .Deci unii ofera lucruri slabe altii bune.
BRAVOOOO MAESTRE......mulțumesc că l-aţi tuns pe EDI...niii ce ficior fain este....o pupăm şi pe anyuci
Mulțumim Iris😊. Ana l-a tuns. El are filme în cap cu ăia ciufuliți din animeuri 😅
Bravo Radu te-am urmarit cu multa placere te pricepi la toate !! numai bine va doresc in noul an ❤
Salutări din Chişinău!❤
Sănătate şi multă pace în sufletele dtre...de la Bunul Dumnezeu...!Familie frumoasă!❤🎉
Sănătate și un an nou fericit 🎉
Friteusa este mica pt 4 persoane . ..e cam de 7 litri va trebuie dubla cam de 15 litri
Radule un pui pe sticla și la cuptor este mult mai bun .
Amestecă în ceva următoarele : usturoi pisat ,ulei ,sare ,piper ,coaja rasa și zeama de citrice ,nițel unt ,iaurt ,etc .
Baga ușor mana între piele și carne și meri de la piept până la vârful copanelor și la spate la fel . Apoi baga pe acolo maglaweiss .Apoi unge puiul și prin interior și pe piele deasupra .
Lasă puiul condimentat cateva ore la frigider .
Apoi pune apa Intr;o sticla și în tavă.Pune o folie de aluminiu pe piept spate și aripi .Aripile prinde-le cu o scobitoare de piept .
Pune puiul pe sticla și apoi în tavă din cuptor .
Din când în când pune cu o lingura apa din tava pe lângă sticla și peste piele .
Nu are comparație cu puiul la rotisor .Și daca rezista orice bucata tine la fel de frageda și 1 săptămână .
LA MULȚII ANII VĂ DORESC ȘI SĂNĂTATE, RESPECT RADU
La multi ani cu sănătate, familie frumoasă!🥰🥰🥰🥰
Felicitări că te implici și în bucătărie! 👍
Îmi place să gătesc 👍👍👍
Ce bine arata mancarea!Succes cu dieta!Mulțam fain!Spor!
Mulțumim ♥️. Sperăm să dăm ceva kile jos... și să nu le punem înapoi 😅
@@Mesterul_Radu S-a încercați sa reduceți porțiile și pana la ora 18 sa mâncați, nu mai târziu!Succes!
Am avut emoții cât te urmăream, pentru că tocmai ieri am fost la Altex și mi-am comandat o friteuză, dar îmi va ajunge numai săptămâna viitoare pe miercuri-joi! Abia aștept! Eu sunt maniacă și-mi cumpăr orice apare, ca: malaxor, robot, mixer, blender, cuptor electric...uneori și lucruri ce nu neapărat am nevoie! Asta-i secolul invențiilor, să ne bucurăm de ele! Arată bine puiul, dar eu așa știu că se poate seta timpul la cât vrei tu...!? Un lucru extraordinar, eu de altfel mă folosesc de tot ce am și mă bucur de ele! Sunt curioasă la dieta voastră, am incercat și eu, dar fără succes! Am citit undeva că pâinea congelată nu îngrașă, dimpotrivă, face bine in intestin! Eu cum o cumpăr, separ în pungi separate cu câte 3 felii/zi și scot înainte cu vreo 2 ore! Noapte bună vouă! Aștept vlogul următor!
Poate slăbim împreună 😅. La noi a dat rezultate când am ținut.
Sa fie un nou an cu multe bucurii si pace peste tot ! Dreptatea sa invinga !!!
Adevărul învinge întotdeauna. An nou fericit 🎉
Un an nou cu sănătate și succes în toate ! Salutari și spor ! 🙂
Mulțumim ♥️
Bună mestere și un an plin de realizări și multă sanatate foarte frumoasa boxa Sao folosiți sanatosii❤❤❤🎉
Mulțumim ♥️.La mulți ani 🎉
Un mare gospodar si Ana o bucatareasa top un an plin de bucurii
Mulțumim ♥️
Puiul pe sticlă este sfânt !
La mulți ani cu sănătate!
La multi ani!An nou fericit,dragilor!
La mulți ani 🎉
De asemenea fără prăjeli carnea fiarta sau la ayrfraier fără alcool aproape deloc nici bere vin tării apă minerală sau plată iar pâinea integrală o felie la i masă dacă se poate dacă poți să o reduci și mai bine poftă bună nouă ❤
Știm. Eu când am mai ținut am băut bere și tot a avut rezultate😅
@@Mesterul_Radumai bine punem mâinile pe piept și aia e! 😂
A iesit super puiul!
Bună din California chiar mam uitat la Marian Adventures apoi acuma la tine sunteti amândoi superbi 😊si mai tarziu ma uit si la Silviu să văd ce a mai preparat bun ❤😊
Un An Nou plin de realizari si bucurii❤
Mulțumim la fel ♥️
Da, spui ca nu prea merita sa faci puiul la rotisor, acasa. Dar sa sti ca cel de la rotiserie kaufl, auchan, remarkt, etc, nu sunt gatiti suta la suta. 🙊🙉Eu de fiecare data cand am cumparat, a trebuit sa-l mai pun la fript, ca era destul de crud. Si bineanteles ca asta e o strategie de - a rotiseriilor. Daca e mai nefript, trage la cântar 🙈 iar daca e fript bine, el mai scade din greutate. Magazinul are mai putin la cântar 😀
Probabil se grăbesc că e multă lume la coadă la orele amiezii. Eu nu prea cumpăr dar am mai primit pe la lucru și a fost bun.😊
O familie frumoasa , va urmaresc cu drag ! Succes in 2025🎉
la multi ani pe 2025 ,fi optimist cumva o se indrepte lucrurile
La mulți ani 🎉🎉🎉. Sunt👍
VĂ SALUTAM RADU SI ANA. DOI OMENI FRUMOSI. DIN CANADA LAVAL QUEBEC.
Salutare Canada🎉
Salutare Radu! La mulți ani cu sănătate și multe împliniri! Vlog fain !
La mulți ani 🎉👍
Problema cu dietele este următoarea: fără multă sare fără zahăr tos dacă bei cafea sau ceai eu folosesc pastile pentru zahăr fără sucuri gen cola Fanta Sprite Pepsi sau alte companii de nici un fel dulciuri reduse la minimum minimum iar masa de seară până la ora 19.00,iar dacă te ia foamea peste noapte trebuie să lucreze mentalitatea să nu mănânci...vloguri lungi nu scurte poftă bună nouă ❤❤❤❤❤
Ce treaba are masa de seara? Ce e cu ora aia 19:00? Pana acuma era cu 18:00, vad ca sa mai extins moda cu ora 19:00.
Poti sa manci si seara la 12 noaptea daca manci ce trebuie. Proteina cu vegetale. E atat de simplu, sa elimini carbohidratii sa menti un minim de 50 gr carbohidrati complex pe zi si in rest proteina+ vegetale ( fibre) FOARTE SIMPLU GREU DE FACUT.
Noi bem cafeaua fără zahăr de 10 ani. Eu mă mai scap seara la mâncare dar o să mă abțin😊
La mulți ani fericiți! Cum sa slăbească Sara 10 kg ca este un pui de om?
Mi-am cumparat pui la rotisor din profi. Efectiv, mu l-am putut manca. Groaznic. Avea niste condimente, care nu aveau nicio treaba cu gustul de pui.
👍
🙏🙏🙋♀🙋♀🙋♀🙋♀👍👍👍👍
👍👍👍🎉🎉🎉
Bine ca totusi ai cumparat puiul😀 si nu ai cumparat de toti banii Parkside😀
Bine că nu au avut prea multe minuni de la Parkside... că cine știe dacă mai rămâneau bani pentru pui🤣🤣🤣
@Mesterul_Radu 😀 saptamana viitoare baga si la kauf si lidl(am rasfoit revista) scrie ca miercuri 8 ianuarie si marti 14 ianuarie. 😀 Ianuarie si februarie fiind luni cu vânzări slabe, trebuie si ei sa ne atraga cu ceva sa cheltuim banii. 😀
😅😅😅😅
Suport de condimente nu am prins , când au fost ?
Pe vremuri mama pârlea puțin puiul pe aragaz , apoi îl freca cu mălai , e adevărat că erau pui vii ce trebuiau tăiați și curățați de fulgi !
Radu Vlad si puiu tras in tepe! Pofta mare!
Mersi👍
La multi ani intregi familiei ❤❤
La mulți ani 🎉
Salutare fam faină ❤
Salutare ♥️
Te-a pus păcatu' sa zici ca incepeti dieta ....acum sa vezi la comentarii ce de nutritionisti si specialisti in diete 🤣🤣🤣🤣
Exact la același lucru m-am gândit și eu 😂
Acu' că am zis tre' să ne și ținem că altfel ne facem de cacauă 🤣
Urmăritorii sunt specialiști în toate,dietă,gătit,politică,construcții,cumpărături,se pricep la toate.
Pune scoci,nu te mai chinui cu ața😅😅😅
🙂
Radule greșeala este a ta….nu mai filma si tu ceea ce gătește Ana,vezi de Parkside-ul tău și lasă femeia in pace cu bucătăria ei ❤❤❤❤❤
Nu am știut că e o problemă. Am pus câteva rețete atunci când încă nu avea canalul și ulterior le-a postat și ea. O să șteargă acele rețete și peste o lună cred că va fi OK 👍
@ Să dea Dumnezeu, că sunteți o familie frumoasă,oameni calzi cu suflet bun ❤️❤️❤️❤️❤️
Zdrobitorul de usturoi, cel alb de unde l-ai procurat?
@@adaandronic2870 De la Kaufland.
ești mulțumit de friptoza puiul îl invirte
Da sunt foarte mulțumit 😊
Cu fie-tu o rezolvi usor cu kilogramele daca il dai la un sport, orice i-ar place
Eu am rotisor la cuptor (pe gaz) si pe tepusa aia incap si 2 pui😂) si cartofii i fac in tuci in baie de ulei si sub 1 lg nu fac niciodata😂 (din care podus final cred ca 6-700 g si la pui la cata apa are ramane pe jumatate😂)
Parcă prefer cartofii la Airfryer și copii la fel. Inconvenientul este că nu poți face mulți deodată 😊
@ stiu- sunt mai sanatosi dar tb sa-i faci in mai multe transe:)).
Salut Radu! Cu ce program editezi?
You Cut
Ai zis ca incepi de luni lucrul.. Luni si marti e sarbatoare 😁
friptoza ii ca lui marian
Nu. A lui nu are rotisor. A mea e de la Lidl luată de câteva luni😊
Faci si un canal Gateste cu Radu 😊
Gătesc tot pe ăsta că e complicat cu atâtea canaluri😅
Corect..canale,nu canaluri😮@@Mesterul_Radu
Radu,dar carnea nu se gateste la 200 grade?..poate de aia a durat atit de mult,zic si eu.
Trebuia să storci o portocala peste pui ca Mircea Dinescu!😂
Nu am avut curaj😅
Sara în programul de silabire???😮 Ea oricum nu mănâncă pâine și nici mare fana cartofi nu-i. E super asa cum ii acum.
Așa era și Edi la vârsta ei. Acum va mânca și ea ce mâncăm și noi că așa e colegial😅. Ea mănâncă oricum la școală la amiază.
Cum ai reușit să validezi numărul de telefon pe cont ? Pe ce rețea sunteți ? Vrea și prietena mea sa valideze numărul de telefon( yoxo) pentru un canal de RUclips dar se pare că nu merge validat ? Ai vreo idee ? Mersi !
Eu am Digi. Nu mai țin minte cum a fost dar nu am avut probleme.
@@Mesterul_Radu Mulțumesc, spor să aveți și la cat mai multe video -uri naturale, in stilul vostru
Acum ss va zic cum am luat eu un pui la rotisor de la un mic rest.vreo 50 lei ,Ajung cu el acasa si cum ers prinzul ne punem pe papat puiul care insa nu avea nici un fel de condim.doar simplu , deci gustos deloc.Na prima si ultima data mai am pofta de pui la rotis.Cind dorim la tigaie cum faceau di inaintasii nostrii,pun condim.putine dar are cel putin gust la final
Cei mai buni sunt de la supermarket și la un preț accesibil (părerea mea)😅
Puiul la pungă iese cel mai gustos !
Cel mai simplu e sa-i spui Frayer.
sfat prietenesc, de cat sa iei electronice usoare din romania, mai bine iei de pe temu... acolo sunt 40-50 lei.
Păi eu am dat 60.
Salut, poți sa îmi trimiți și mie link-ul de unde ai comandat boxa?
souqeshop.ro/boxa-multifunctionala-g-3-in-1-siks-lampa-led-rgb-smart-boxa-bluetooth-incarcator-telefon-wireless-lumina-rgb-alb/
Pare că a fost și taxă de transport sau era altă ofertă atunci. Oricum e la același preț cu totul.
Salutare! Pot să-ți dau un sfat care te va ajuta mult la calitatea imaginii din apartament?
Sigur că da 😊
@@Mesterul_Radu Incearca sa aduci toate sursele de lumina la aceeasi temperatura de culoare. Am observat ca ai o combinatie de lumini becuri/neoane "reci si calde". Asta da peste cap balansul de alb (white balance) al camerei si apare un efect neplacut.
In special cand filmezi ce se gateste, mancarea apare de o culoare ciudata.
Recomand sa ai peste tot lumina calda adica temperatura de culoare in jur de 2700k, ca sa fie placut ochiului si sa "dea bine si pe camera".
Lumina rece se foloseste mai mult in bai, desi mie imi place tot ceva cald de genul "Daylight Warm" la 3000k-4000k.
Succes si bafta in continuare!
La mulți ani 🎉, nu ne lași link-ul de unde ai luat lampa cu ceas
souqeshop.ro/boxa-multifunctionala-g-3-in-1-siks-lampa-led-rgb-smart-boxa-bluetooth-incarcator-telefon-wireless-lumina-rgb-alb/
@Mesterul_Radu va mulțumesc frumos 😇
Zdrobitor de usturoi identic am cumpărat și eu nu este bun de nimic
hai ca chiar ar trebui Parkside sa iti dea deja ceva bonus la cate chestii ai prezentat de la ei 🤣
Îl au pe Schwarzenegger încă. Aștept la rând 🤣🤣🤣
Silver crist e o porcarie ieftina de la lidl... daca vrei ceva bun ia un philips air friyer combi cu aplicatie pe tel si toate nebuniile merita
Dacă nu are tambur nu iese ce trebuie. Are 3 ani garanție și la aproape un sfert de preț. Are maică-mea Xiaomi cu toate alea dar nu aș face schimb cu ea.
Ce smecherii de incarcat telef.De3 ori de pe faceb .am comandat..Prima un robot vrro80 lei dar capacul u era fix ,dar tineam eu mina si m a servit ceva timp ,pina cutitele au zgiriiat plasticul si gata a fost cu vasu A 2 oara un tocator ,dar a function.doar odata ,cu asta m.am pacalit.Ei a 3 oara iar robot ca era faina recl.si avea multe aprecieri ,Ei mi.a venit tocmai dr la Tg Jiu ,dar bun ,cu vas de inox capac bun ,ma servesc bine de el .Uite ca sunt si firme corecte .Sigur ca toate erau ,made in China .Deci unii ofera lucruri slabe altii bune.
Eu nu prea comand din reclame pe FB pentru că am văzut la maică-mea. A cumpărat multe lucruri de calitate slabă 😊
acuma te plateste ana , sau ii iei piinea de la gura?..............😁
Acuma mai și muncim cate ceva că oricum RUclips plătește prost în perioada de după sărbători 😅
Pai la cum și cât gătiți nu o sa slăbiți niciodată
pin -la urma e mai scump curentul decit mincarea
Nu chiar. Mai este și plăcerea de a găti.