Prof. Dr. Constantin Dulcan: Cum să trăim peste 100 de ani?

Поделиться
HTML-код
  • Опубликовано: 15 сен 2024
  • Ne continuăm săptămâna cu vești dintre cele mai bune și invitați pe care suntem onorați să îi avem în studioul Ziarul de Sănătate. Prof. Dr. Constantin Dulcan, medic neurolog și psihiatru, autor de literatură filozofică și metafizică, vine alături de Luana Ibacka pentru a discuta despre un subiect ce ne interesează pe toți: cum ne putem menține sănătatea astfel încât să ne putem bucura de viață și de tot ceea ce are ea de oferit, cel puțin 100 de ani.
    Deși urarea ”să ne trăiești 100 de ani” încă este folosită cu succes la zilele de naștere ale celor dragi, stilul de viață, stresul, alimentația ne aduc în fața unei scăderi dramatice a vârstei la care își fac apariția boli ce, nu demult, erau asociate vârstelor mai înaintate.
    Așa cum v-am obișnuit, nu vă promitem remedii cu efecte peste noapte. Ceea ce vă propunem este o schimbare de paradigmă, de viziune asupra a ceea ce suntem, asupra potențialului nostru uman, asupra unui viitor pe care să nu îl privim cu teamă, ci cu iubire.
    Cu alte cuvinte, vă așteptăm la o discuție purtată cu zâmbetul pe buze și cu sufletele senine, în compania Luanei Ibacka și a Prof. Dr. Constantin Dulcan:
    ➡ Cum se îmbină structura noastră genetică cu stilul de viață, cum se influențează reciproc?
    ➡ Care este rolul atitudinii pozitive în menținerea stării de sănătate?
    ➡ Care este cheia unei vieți lungi și sănătoase?
    ➡ Cum ne influențează relațiile sociale și viața emoțională starea de sănătate?
    ➡ Ce schimbări putem integra cu ușurință în viața noastră de zi cu zi, cu un rezultat vizibil?
    ➡ Cum ne afectează stresul și cum îl putem ține sub control?
    ➡ Cum transformăm ceea ce mâncăm în beneficiu real pentru starea noastră de sănătate?
    Ne întâlnim virtual, miercuri, 16 septembrie 2020, începând cu ora 14.00, doar pe pagina de Facebook și pe canalul de RUclips Ziarul de Sănătate!
    Vizionare plăcută!

Комментарии • 257

  • @stoicaalis9226
    @stoicaalis9226 4 года назад +34

    Pe DOMNUL Dumitru Constantin Dulcan la-s asculta încontinuu, sint o femeie în vîrstă de 53 ani,cu 8 clase primare,dar foarte mult imi place ce ne învață acest maree OM ,Si emana o energie bună,DUMNEZEU sa il binecuvînteze cu fericire si viata veșnică.Va respect si va sinpatizez foarte mult domnule profesor..

    • @TheOTYLYA
      @TheOTYLYA 4 года назад +8

      Anii de scoala nu au nici o relevanta D-na draga,important este cum ati pasit in viata cu demnitate si ce ati invatat de a lungul vietii!Se gasesc printre noi oameni care sustin ca Au nu o facultate ,ci doua insa faptele Lasa de cele mai multe ori de dorit .Apreciez foarte mult comentariu dvs!Sanatate va doresc!

    • @stoicaalis9226
      @stoicaalis9226 4 года назад +1

      @@TheOTYLYA asa este,aveti dreptate.

    • @mihaelagologan1361
      @mihaelagologan1361 4 года назад

      Qqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqq

    • @corneliacraciunescu5792
      @corneliacraciunescu5792 3 года назад

      Doamna te rog lasa invitatul sa vorbeasca

  • @veronicamisu8820
    @veronicamisu8820 3 года назад +8

    Dl. Dulcan este un inger pe pamint, sa ne traiasca multi ani, tot respectul, nu sunt cuvinte in diccionar pentru acest om.
    Multumim din suflet pentru acest inger.

  • @catalinghinea7583
    @catalinghinea7583 4 года назад +8

    Sa ne trăiți 1000 de ani domnule Dulcan as putea asculta la dansul fără oprire zile și jur ca am notat și cautat pentru documentație proprie tot ce a spus în emisiune. Într-adevăr o comoara națională.!!

  • @ramyqueen6925
    @ramyqueen6925 4 года назад +21

    Luana dragă,te rog nu mai întrerupe,lasă pe profesor să vorbească!

  • @olgasuciu5207
    @olgasuciu5207 4 года назад +44

    Doamne ajută, am o stimă deosebită față de D-l Dulcan are o forță molipsitoare,mulțumesc de fiecare dată Cerului când îl ascult,fiecare cuvânt este o povata și un îndemn pt. viață adevărată, sănătate multă,mulțumesc, mulțumesc, mulțumesc

  • @ramyqueen6925
    @ramyqueen6925 4 года назад +18

    Genial omul ăsta,ar trebui promovat peste tot,pe toate canalele de televiziune!

    • @ddonpandy
      @ddonpandy 4 года назад +1

      daca te aude curvele si prosti o sa te injure ....uitete la societatea noastra si la liderii nostri crezi ca vor asa ceva :)

    • @UserulFaraNume2023
      @UserulFaraNume2023 4 года назад

      @@ddonpandy ENACHE CĂTĂLIN, BINE PUNCTAT RESPECT! 👍👍👍

  • @Madannaz
    @Madannaz 4 года назад +29

    As fi vrut sa il aud mai mult de domnul doctor profesor Dulcan decat pe d-na Luana.Valoros om 🙏

  • @liberingandire590
    @liberingandire590 4 года назад +32

    Domnule Dulcan,sunteți un mare OM ! Mulțumesc lui Dumnezeu că sunteți printre noi , multa sănătate va doresc din tot sufletul ,ne dăruiți informații de mare valoare !

    • @floricasima6166
      @floricasima6166 4 года назад +1

      ,,Multesc frumos pentru sfatu pe care mi l-ați dat aveam mare nevoie să știu să gindesc pozitiv

  • @spiridonmihalache9328
    @spiridonmihalache9328 4 года назад +37

    Imprastiati lumina cunoasterii când vă ascultăm ne luminam si noi simțim ca ne vindecam atât psihic cât și fizic Sunteți scânteie divină

    • @ionghenescu9824
      @ionghenescu9824 3 года назад +2

      DOMNUL DOCTOR DULCAN ESTE SCÎNTEIE DIVINĂ PENTRUCĂ ESTE FOARTE CREDINCIOS, ESTE UN BUN CREȘTIN ORTODOX LUMINAT DE DUMNEZEU, UN OM CU FRICĂ DE DUMNEZEU ȘI CU DRAGOSTE DE NEAM SI ȚARĂ ȘI CREDINȚĂ. BUNUL DUMNEZEU ȘI MĂICUȚA DOMNULUI SĂ AIBĂ MILĂ DE NOI PĂCĂTOȘII ȘI SĂ NE DĂRUIASCĂ POCAINTA DE PĂCATELE NOASTRE ȘI DE NECREDINTA NOASTRĂ AMIN. LA MULȚI ANI CU SĂNĂTATE ȘI SĂRBĂTORI FERICITE CU MULTĂ SĂNĂTATE. DOAMNE AJUTĂ.

  • @mkatalin09
    @mkatalin09 4 года назад +8

    Ce om si ce caracter..unul la un milion!Foarte sociabil si extrem de educat si un model de urmat!
    Multa sanatate va doresc!

  • @cristianmiclos7053
    @cristianmiclos7053 4 года назад +33

    Bătrâni noștri de azi au fost trecutul si prezentul nostru,iar vitorul apropiat trebuie sa ne dea vindecarea si înțelepciunea să-i protejăm si iubim ca pe a noastră fință. Respect pur și simplu.🙏❤🙏

    • @dejannagy9259
      @dejannagy9259 4 года назад +1

      Te rog invata sa scrii corect!!

  • @marinelaonu9376
    @marinelaonu9376 4 года назад +26

    Deosebit suflet domnul Dulcan! 🙏❤️

  • @barzanfloarea6010
    @barzanfloarea6010 4 года назад +13

    Mulțumim pt. emisiune! Respect, d-le profesor Dulcan! despre vârstă: mulți ani înainte, cu sănătate! 👍❤👏🌹🙏🏻

  • @olimpiadragan1587
    @olimpiadragan1587 4 года назад +5

    Profesor Dumitru ConstantinDulcan om de știință de o valoare inestimabila și in plan Mondial cu totrespectul am toată recunoștință pt tot ce face și atinge mule probleme in domenii diferite îmi doresc ca mulți romani sa citească și cărțile scrise cu mult suflet timpul ne ajuta multumesc

  • @margavasile1728
    @margavasile1728 4 года назад +19

    Viata lunga domnule Dulcan cu sanatate multa si putere de munca , si sa ne bucurati multi multi ani de acum incolo cu tot ce ati acumulat experienta vietii . Multumesc ca existati si ca sunteti aici in tara mea frumoasa ,, ROMANIA "

  • @karmenmarina4720
    @karmenmarina4720 3 года назад +2

    Acest Domn și încă alți mulți sunt cu adevărat tezaurul României noastre 💖💖

  • @lilianahutanu1191
    @lilianahutanu1191 3 года назад +2

    Extraordinar....acest om este modelul meu in viata.....acesti oameni ar trebui sa ne conduca.....😀🙏🙏🙏🤗

  • @luminitakis7464
    @luminitakis7464 Год назад

    Va ascult din Germania.
    Aici , sunt actuell 85.000.000 de locuitori!
    Nici un om dintre acestia, ar putea sa concureze cu D-nul Dr Dulcan.
    Respekt pt varsta, cunostiintele medicale si spirituale pe care le detine.
    VA multumesc.
    Eu sunt medic de chirurgie toracica, va ascult... sunteti un Mentor pt mine...un minunat om...sau poate Inger
    Cu grag
    Luminita Kis

  • @marimacesaru2834
    @marimacesaru2834 3 года назад +1

    Un om care ai ce să anveti miasi dori mult de tot sa poată să anvete si politicienii nostri sa le spuna ca libertatea trebui sa fie pt toți oameni să lase copii la scolii să gandim pizitiv mereu sa nu ne mai anebuneasca cu stiri despre rău din suflet al urmaresc mereu sil IUBESC MULT Dumnezeu există cu adevărat El ne tine pe toți si ne ajută mereu prin suferință si incercari este cu noi prin fericire si iubire la fel totul depinde de noi 🙏🙏🙏❤❤❤🙋‍♀️

  • @madalinacristinamihalache962
    @madalinacristinamihalache962 3 года назад +6

    O emisiune foarte interesanta, mai rar in ziua de astazi.Felicitari!

  • @ecaterinastefan5951
    @ecaterinastefan5951 4 года назад +6

    Draga Liana Ibacka, daca ai vorbi mai putin si ai pune intrebarile punctual, am avea re velatia sa ascultam mai mult valorosul dvs. Invitat.
    Ma revolt cand dl. Dulcan lasa capul in jos si are răbdare să te asculte, cand, de fapt, noi suntem aici sa-l sa-l ascultam pe dânsul.
    Te rog sa revezi acest interviu.

    • @catalinacodreanu8659
      @catalinacodreanu8659 4 года назад +1

      Găsiți toate aceste lucruri și multe altele încă, în orice librărie bună, ce conține câteva dintre cărțile publicate de dumnealui...

    • @mariageorgescu2530
      @mariageorgescu2530 4 года назад +1

      Sunt atatea interviuri cu dl profesor...ca nu aveti timp sa-l ascultati. Lasati-o in pace pe Luana, are si ea multe de spus.

  • @angypopescu5510
    @angypopescu5510 4 года назад +15

    Îl stimez pe dr. Dulcan si doresc tuturor oamenilor de bine viața veșnică!

    • @iulianatudor7342
      @iulianatudor7342 2 года назад

      Asa este, dar, Dumnezeu îți dă, nu îți bagă și în sac

    • @09cipriotul
      @09cipriotul 2 года назад

      Și Viața Veșnică este aceasta să te cunoască pe Tine Singurul Dumnezeu Adevărat și pe Isus Hristos pe care l-ai Trimis Tu.
      Sursa Sfânta Scriptură.

  • @petrisorstan
    @petrisorstan 3 года назад +6

    Biblia menționează că toate zilele vieții noastre sunt în mâna lui Dumnezeu, oricât ne-am strădui noi să lungim firul vieții!

  • @Daniela-ok5uj
    @Daniela-ok5uj 4 года назад +59

    Prea des l-a intrerupt prezentatoare pe Domnul Dulcan. Ar trebui sa lase invitatii sa vorbeasca, in special domnul Dulcan, ale carui cuvinte sunt atat de pretioase.

    • @cameliaghirtoi6178
      @cameliaghirtoi6178 4 года назад

      Q

    • @elisabetamaior5034
      @elisabetamaior5034 4 года назад +3

      Asa este :munca,gândul pozitiv.hrana (fructe ,ceaiuri de tei,salcâm, de brad )tot ce are viață lungă, da viață lungă.

    • @ioananiculescu8777
      @ioananiculescu8777 3 года назад +9

      Asta este boala veche. Toti crainicii se simt obligati sa-si asculte vocea. Se considera prea importanti si atunci intrerup si daca trebuie si mai ales, daca nu trebuie. Este nepoliticos, din partea lor, sa intrerupa un om de valoarea medicului Ciurea.

    • @cristinaanwer5351
      @cristinaanwer5351 3 года назад +7

      A moderat bine.Nu e pe post de papusa acolo,iar invitatul oricât de interesate lucruri reda,nu face monolog.

    • @irinadulgheru5265
      @irinadulgheru5265 2 года назад +1

      A intrerupt prea mult.

  • @ddonpandy
    @ddonpandy 4 года назад +15

    e o placere sa-il ascult pe acest om......sper sa-il revedem cat mai curand

  • @valeriacaruntu1287
    @valeriacaruntu1287 4 года назад +5

    Exact cum spui Luana, Dl Dr Dulcan este o valoare inestimabila a acestui neam si tu nu te lasi mai prejos. Felicitari pt munca dvs oameni ce schimbati vieti! Va iubesc!

  • @spiridonmihalache9328
    @spiridonmihalache9328 4 года назад +6

    Un Om luminat Un intelectual de mare valoare Un invatator autentic Mulțumim

  • @ramyqueen6925
    @ramyqueen6925 4 года назад +13

    Respect profesorului C.Dulcan ! Mulțumim pentru emisiune!

  • @elenaboncut426
    @elenaboncut426 4 года назад +5

    Domnule Dulcan sinteti un om deosebit,multumesc lui Dumnezeu ca existati si putem invata multe necunoscute de noi ceilalti cu mult resoect va ascult mereu cu multa atentie

  • @anapelesca9636
    @anapelesca9636 2 года назад +1

    Multã stimã si respect ptr acest GENIU si Valoare al tãrii noastre sã fiti sãnãtos domnule Doctor multumesc ptr sfaturile date

  • @anda17121984
    @anda17121984 4 года назад +10

    Un geniu, um om de stiinta. Il respect enorm!Multumim mult pt acest video. II dorim sanatate multa si sa ne invete cati mai multi ani de acum incolo

  • @gionyfighter6717
    @gionyfighter6717 3 года назад +3

    Va mulțumesc pt emisiune! Sunteți doi oameni speciali și sa de-a Tăticu din Cer, ca ceea ce ați discutat voi aici sa se predea în scurt timp la școală : arta de a trăi Autentic și Adevărat. Doamne ajuta și multa sănătate!

  • @andreiagranger3074
    @andreiagranger3074 3 года назад +2

    Domnule Dulcan, sunteti o ființă divină!
    Felicitări pentru volumele scrise, pentru fiecare descoperire si pentru modul în care iubiți si transmiteți iubire necondiționată!
    Respect!!!

  • @mariacojocaru5490
    @mariacojocaru5490 4 года назад +4

    Adevarat !Sinteti un glob de lumina,vorbiți-ne cit ma mult avem nevoie de sfaturile D=stra ,Felicitari pentru emisiune .

  • @ancaioana2175
    @ancaioana2175 3 года назад +2

    Multumim ,Dl profesor ,e extraordinar!

  • @letitiamarin9961
    @letitiamarin9961 3 года назад +1

    La mulți ani !🌹
    Numai ginduri bune cu tot dragul meu !
    Persoană Specială ! Dragă sufletului meu ,"
    Dr . Prof.Dumitru
    Constantin Dulcan ,🌹👏🤗🎂🥂🍾

  • @elenacojocaru5029
    @elenacojocaru5029 3 года назад +1

    Stimata Doamna Luana Ibacka de ce nu invitați și din cei din conducerea Tarii Rominia, de exemplu în primul rind actualul Ministru al Sănătății Rominiei, incit aceste discuții și informații extrem de importante în primul rind sa le cunoască și el Ministru, ca mai apoi sa le introduca în practica Societății la nivel de Minister, incepind cu familia, grădiniță, școală, instituțiile de învățăminte, instituțiile Alimentare s. a. m. d.
    Cred ca doar asa am putea schimba cit de cit cite ceva, sau măcar ceva.....
    Va mulțumesc anticipat❣️
    Va mulțumesc frumos pentru toate emisiunile de mare și prețioasă importanta❣️❤️❤️❤️❤️

  • @andreeacojocaru2351
    @andreeacojocaru2351 3 года назад +2

    Cat de binecuvântați suntem sa avem acces la astfel de emisiuni!! Va mulțumim! 💞

  • @violetamengher1045
    @violetamengher1045 3 года назад +1

    Ar fi bine si nestresant ca să lăsați invitatul d-stra să își facă expoozeul fără dese întreruperi, mulțumim.

  • @bumbarumaria9839
    @bumbarumaria9839 4 года назад +3

    Fara , comentarii ,MINUNAT ATATA INFORMATIE WAW , am vazut si re-vazut ! Respect infinit , D-lui Dr. Dulcan .

  • @mariabazga1913
    @mariabazga1913 3 года назад +3

    Un om și jumătate, miracol este tot ce vorbește ! Mulțumim !

  • @OnestiMinecraft
    @OnestiMinecraft 4 года назад +3

    Minunata emisiune! Sunt binecuvantata ca am sansa sa cunosc oameni ca Domnul Dr Dulcan,o valoare,nu am cvinte!
    Recomand cartile dansului!❤

  • @corneliapetrutastancicu7010
    @corneliapetrutastancicu7010 10 месяцев назад

    Va multumesc cu recunostinta maxima,va iubesc❤❤❤❤❤❤

  • @iulianaghergu634
    @iulianaghergu634 2 года назад +1

    În isteria generală, voi,ca o oază în deșert! Felicitări!

  • @g.c.alecsandru9313
    @g.c.alecsandru9313 3 года назад +25

    Mereu am cautat sa vorbesc si sa creez legaturi cu persoane mai in varsta decat mine si sa fiu cel mai prost din grup ca sa pot sa invat. M-am autoeducat in mare parte... Am 29 de ani , dar inca invat si va multumesc pentru acest material !

    • @anoukcc8510
      @anoukcc8510 3 года назад +6

      In sfârșit un comentar cu care sunt de acord!

    • @andreea12123
      @andreea12123 2 года назад

      Me too 👌💪nu am răbdare să învăț pe nimeni,vreau eu sa învăț de la alții 🤭😁

  • @marian-florinburtan288
    @marian-florinburtan288 4 года назад +12

    Respect!! Vă mulțumim pentru aceste informații minunate!! Sunt necesare, sunt oxigen pentru acest popor, pentru acest episod global. Dorim ca această energie să lumineze câți mai mulți oameni, să le dea speranță în viață, în Creator! Vă mulțumim!

  • @alexandrinaborcanea3620
    @alexandrinaborcanea3620 3 года назад +1

    Vă mulțumesc frumos pentru tot domnule doctor Dulcan, v-am ascultat cu mult drag. Acum v-am găsit dar mă bucur foarte mult de cunoștința pe care o aveți mai ales înțelesul tuturor lucrurilor despre care vorbiți. M-am bucurat foarte mult când ați vorbit de domnul doctor Joe Dispenza. Acest om minunat mi-a schimbat modul de viață. Mulțumesc mult pentru tot domnule doctor Dulcan.

  • @marilenarosu-tracy8502
    @marilenarosu-tracy8502 Год назад

    Îl ador pe acest om Este un geniu, explică superb pe întelesul tuturor.
    Mulțumesc domnule Doctor Constantin Dulcan!!

  • @elenacaila6817
    @elenacaila6817 4 года назад +9

    Multumim din suflet, oameni dragi 💕

  • @mariabotezatu1103
    @mariabotezatu1103 3 года назад +1

    Super!!!!Sanatate multă domnule profesor!!!Vă admir și prețuiesc!!!!
    V-am citit și bineînțeles am aproape toată opera dumneavoastră!!!
    Vă mulțumesc !

  • @aboudigligormonica-maria9817
    @aboudigligormonica-maria9817 4 года назад +14

    DOAMNEEEE da e extraordinar de enervanta cât îl poate opri pe domnul profesor!
    Pur și simplu n-am mai suportat sa urmăresc interviul!
    Sub toată critica!

    • @jojo.s.4383
      @jojo.s.4383 4 года назад +4

      😄😄😄 este blonda 😄, nu trebuia sa renuntati sa urmariti pana la capat, este foarte interesant ce spune Dl .Profesor 👍

    • @aboudigligormonica-maria9817
      @aboudigligormonica-maria9817 4 года назад +1

      Monika S Știu ca orice conferința sau interviu a domnului

    • @aboudigligormonica-maria9817
      @aboudigligormonica-maria9817 4 года назад +1

      Monika S știu ca orice conferința sau interviu al domnului Profesor e extraordinar, e minunat, as fi in stare ore, zile întregi sa îl ascult fără sa ma satur! E adevărat ca i-am citit toate cărțile, dar lectura lor nu se compara cu privilegiul de a-l asculta personal vorbindu-ți! De aceea n-am mai suportat întreruperile fără sens doar ca sa se audă ea vorbind! In fine, asta e!
      Multumesc mult de sfat ❤️, încerc sa reiau interviul!

    • @cameliahudson6438
      @cameliahudson6438 4 года назад +2

      De acord! In plus cacofoniile si un accent si o voce dezgustatoare.

  • @virginiagrigore7840
    @virginiagrigore7840 4 года назад +3

    Va mulțumesc din suflet pentru aceasta frumoasa emisiune!Mulțumesc domnului profesor cu recunoștință pentru tot ceea ce ne a împărtășit!Mulțumesc Luana!

  • @vasilicarotaru4725
    @vasilicarotaru4725 2 года назад

    Va ascult zilnic dar nu ma satur ..
    Transmiteți atita enerigie pozitivă incit ați putea sa vindecați lumea
    Va puppp și va iubesc mult .
    Nici o zi fără sfaturile domnului Prof C.D.Dulcan Seara buna dumnule profesor

  • @eleonoralungu5705
    @eleonoralungu5705 4 года назад +61

    Stimata doamna, lasati invitatii sa vorbeasca !!!!

  • @simonaalexandru3342
    @simonaalexandru3342 4 года назад +6

    Mulțumim pentru acest interviu👏👏👏🙏❤️

  • @bakeryexes1458
    @bakeryexes1458 4 года назад +4

    MULTA SANATATE VA DORESC ,MERSI !!

  • @mari.brindici
    @mari.brindici 2 года назад

    Mulțumesc cu Recunoștință domnule Dulcan ar trebui sa faceți Conferința în școli așa putem sa avem viitorul asigurat cu o societate inteligenta să aveți multă sănătate de cînd vă ascult am schimbat stilul de viață, Mulțumesc lui D-zeu că v-am găsit

  • @valeale3510
    @valeale3510 4 года назад +10

    Bravo emisiunii❤️

  • @anutailies5755
    @anutailies5755 4 года назад +3

    SANTETI frf destept DOMNULE PROFESOR DOCTOR ,VA MULTUMIM PT TOATE LUCRURILE CARE NI LE IMPARTASITI DOMNUL SA VA BINECUVINTEZE

  • @mariageorgescu2530
    @mariageorgescu2530 4 года назад +3

    MULTUMESC DIN SUFLET LUANA! FELICITARI PT TOT! PUPICI!

  • @monicatrifan9326
    @monicatrifan9326 4 года назад +5

    Va salut cu drag pe dumneavoastra si pe invitatul acestei emisiuni! 😘🤗

  • @marinastefania6622
    @marinastefania6622 4 года назад +1

    Foarte frumos un om minunat si o prezentatoare de excepție imi plac mult emisiunile dvs. Si drumurile pe care le deschideți cu multa dăruire cunoaștere si curaj va multumesc.

  • @monimicu3068
    @monimicu3068 3 года назад +1

    Dumnezeu sa va binecuvînteze!!!!

  • @silviaamza4563
    @silviaamza4563 3 года назад +1

    Foarte interesant.Demn de tot respectul.

  • @costelcozma7680
    @costelcozma7680 3 года назад +1

    Multumesc multumesc multumesc frumos frumos frumos din suflet ☀️

  • @marilenarosu-tracy8502
    @marilenarosu-tracy8502 Год назад

    Nu sunteți bătrân … sunteți Înțelept!!

  • @elenac.1123
    @elenac.1123 2 года назад

    Fiecare este cu bun în patratica lui, felicitări! 👏👍🙏❤️❤️

  • @elenabursuc5546
    @elenabursuc5546 2 года назад

    Multumesc cu recunostinta pentru toate iformatile meravilioase! 🙏❤️

  • @grazziany-cristianpetrescu6272
    @grazziany-cristianpetrescu6272 3 года назад

    Indiferent de subiectul abordat, este o placere sa-l urmaresc pe domnul prof.dr Constantin Dulcan. Respect si recunostinta ! L-am intalnit pe domnul Acad. Bojor la o lansare de carte a domnului prof. dr. C.Dulcan, extraordinar discurs a tinut la varsta Domniei Sale. Multumesc doamnei Ibacka pentru emisiune !

  • @claudiabulgaru1731
    @claudiabulgaru1731 2 года назад +1

    Prezentatoarea ......sub orice critica

  • @alinaclaudia719
    @alinaclaudia719 3 года назад

    Alimentatie sanatoasa ,miscare si o gandire pozitiva

  • @stefanstefanutvasile3802
    @stefanstefanutvasile3802 3 года назад

    Vă Mulțumesc. pentru sfaturile,și informațiile pe care ni le dați ❤vă doresc sănătate 🙏

  • @claudelasimana125
    @claudelasimana125 4 года назад +4

    Minunat interviu🙏🙏🙏🙏

  • @mariavasile5885
    @mariavasile5885 4 года назад +1

    Ma bucur ca am avut ocazia sa il cunosc pe d-nul profesor Dulcan!❤

  • @mariatarau2577
    @mariatarau2577 4 года назад

    Va multumesc din suflet domnule doctoc ,santeti un om deosebit ,am invatat multe de la dv ,sa ne traiti multi ani cu multa sanatate, Doamne ajuta va !

  • @ludmiliamiron8849
    @ludmiliamiron8849 2 года назад

    Respect D-lui Professor, cites si recites cartiile lui, onde imi regasesc veata de la sat….Minunat pentru a intelege, inteligência Universului!

  • @carminasidorof8628
    @carminasidorof8628 4 года назад +1

    Va multumesc pentru toate sfaturile bune!sunteti izvorul meu de cunoaștere.

  • @minervaberes5899
    @minervaberes5899 2 года назад

    Un geniu ,tot respectul.

  • @antonisanastasakis5963
    @antonisanastasakis5963 3 года назад +1

    Buna , din Grecia v a urmaresc si vreau sa va multumesc pentru exceptionalionalul doctor Duncan , as vea sa va uitati si la doctorul Ray Peat ca sa afle si romania prin dumneavoastracare este si calea asta ,de 30 de ani urmaresc ultimele noutati si le implic pemine si stiu ....... O sa mi multumiti!!!!!!!!!(am uitat sa vorbesc romineste)

  • @violetasimionov1568
    @violetasimionov1568 3 года назад +1

    Noi preferam să-l ascultam pe domnul doctor nu pe prezentatoare.

  • @ancaluminitaalekperov1529
    @ancaluminitaalekperov1529 3 года назад

    UN DOMN DE LA CARE AI CE INVATA . MULTA SANATATE DOMNU DUMITRU!!!

  • @andreslucien9070
    @andreslucien9070 4 года назад +4

    49:47 asa NU. Felicitari dlui Profesor Dulcan pentru toate informațiile oferite și pentru rabdarea cu care a brodat acest dialog.

  • @corneliagerard1474
    @corneliagerard1474 3 года назад

    Felicitari pentru asa un invitat!

  • @tatianatatiana3817
    @tatianatatiana3817 3 года назад

    Multa sanatate @ Cu drag am privit emisiunea , ❤

  • @TheOTYLYA
    @TheOTYLYA 4 года назад +3

    Multumesc 💕

  • @defence011
    @defence011 4 года назад +1

    Superb. Veata lunga v a doresc si sa va depasesc ani vieti. Indiferent cit o sa traiti. Gata mi am programat

  • @mariusigna5206
    @mariusigna5206 3 года назад

    Dai Doamne sănătate.!.!

  • @Biologia_usoara
    @Biologia_usoara 3 года назад +1

    O personalitatea geniala!

  • @alinaciobotatescu5455
    @alinaciobotatescu5455 3 года назад

    Mulțumesc cu recunoștință 🤗🙏

  • @antoniugeck9921
    @antoniugeck9921 4 года назад

    toata stima pt domnul profesor,insa unele conexiuni pe care le face sunt uneori fortate,uneori traduse dintr o limba necunoscuta sau putin vorbita,dar e interesant si merita urmarit

  • @nickangeloalbu239
    @nickangeloalbu239 2 года назад

    Domnu profesor este deosebit!!Realist!!Multumesc ca existati si impartasiti tot ce avem nevoie!!❤

  • @florentinatina4161
    @florentinatina4161 3 года назад

    Tare interesanta emisiunea!
    Felicitari!

  • @maria-elenaunsal5894
    @maria-elenaunsal5894 4 года назад +1

    Luana,eşti extraordinară!
    Mulțumim pentru asemenea invitați.

  • @floricabujor1711
    @floricabujor1711 4 года назад +2

    SUPER

  • @emmakiss111
    @emmakiss111 3 года назад

    Adevarat, domnule doctor !

  • @hybiscus17
    @hybiscus17 4 года назад +1

    GREETINGS.ALL YOU SHARES IS VERY INTERESTING.BRAVO

  • @cristinaclinciu6091
    @cristinaclinciu6091 4 года назад +1

    Mulțumesc!

  • @nonnalilli1599
    @nonnalilli1599 4 года назад

    Oameni dragi.Binecuvintari!

  • @stelabeleuzu4785
    @stelabeleuzu4785 3 года назад +2

    Draga doamna ,lasati- l pe prof.sa vb.il întreruperi si nu mai intelegemniic.Asculsti- l si dv.ca aveti ce invata.Asa om deosebit se naște la zeci de mii de ani.Cum as putea ajunge la dînsul pt.o consultstie .Un nr .tf imi puteti da? Va rog.

  • @mocanuadrian9634
    @mocanuadrian9634 2 года назад

    Min 49 Burta mare - Creier mic. Fabulos!