EXPOZIȚIE „30 DE ANI DE PRESĂ”, SEMNATĂ DE CARICATURISTUL VALI IVAN

Поделиться
HTML-код
  • Опубликовано: 7 май 2024
  • Muzeul Național al Literaturii Române găzduiește expoziția aniversară „30 de ani de presă”, semnată Vali Ivan, unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați caricaturiști români. Expoziția va putea fi vizitată în perioada 8 - 21 mai 2024, de marți până duminică, între 10.00 și 18.00.
    Vali Ivan este unul dintre cei mai prolifici și influenți caricaturiști români, cu o carieră impresionantă ce se întinde pe o perioadă de trei decenii. Absolvent al Institutului Politehnic București, Facultatea de Mecanică, Vali Ivan și-a dedicat talentul și pasiunea aducând în atenția publicului, prin desen, uneori cu duritate, dar întotdeauna cu umor, aspecte semnificative ale realității cotidiene.
    Expoziția prezintă o selecție remarcabilă din bogata sa colecție de lucrări - caricaturi ale celor mai importanți politicieni români, benzi desenate umoristice, caricaturi de editorial, ilustrații de primă pagină. Cu peste 15.000 de caricaturi realizate în decursul carierei sale, Vali Ivan a devenit un veritabil cronicar al epocii post-decembriste, surprinzând cu acuitate și umor subiecte politice, economice și sociale.
    Expoziția este organizată cu ocazia Zilei Mondiale a Presei, în cadrul proiectului Muzeul Presei Românești.

Комментарии •