Ne da lectii Alex Stefanescu. Aceasta mizerie de om a fost acasa la un prieten si acesta adormind in fotoliu, aceasta lepra s-a culcat cu nevasta prietenului, in hol. Nu i-a fost de-ajuns, a povestit asta, mandru de el nevoie mare, intr-o carte. Intamplarea respectiva da chiar titlul cartii: "Barbat adormit in fotoliu".
Usurel, nepoate, stai asa, linisteste-te, relax and take it easy! Escapade romantice au fost de cind lumea, exista si vor fi in continuare. Pe cind matale relatezi aceasta intimplare reala cu un ton atit de intransigent si acuzator de parca ar fi fost vorba de un viol. Daca chiar era vorba de asa ceva, atunci s-ar fi aflat. Bun, deci nu a fost (vorba de asa ceva). Mai mult, daca acest episod chiar ar fi deranjat-o pe ea si pe el (sotul ei), ar fi izbucnit un scandal (pe care presa il numeste de obicei "de proportii"), corect? Dar nici acest deranj major nu a existat. Daca ar fi fost asa, A. S. nu s-ar fi apucat sa scrie romanul pe care il pomenesti. Cit despre "picanterii" (alea ce va deranjeaza - pe tine, pe nevasta-ta si pe popa din satul tau) acelasi critic literar spunea odata asa (si asta e de fapt un truism, dar care vad ca trebuie reamintit - sau explicat celor care n-au auzit de el): folosirea lor (a "picanteriilor", ale pretextelor licentioase) este permisa in literatura (fie ea de fictiune sau nu) doar daca autorul le constituie intr-un pretext estetic (le confera un pretext estetic), daca ele pot elicita un context estetic. Lipsite de un atare context, conchide A. S., ele devin gratuite, vulgare si redundante. Numai ca teama de ridicol, de ridiculitate si de eventuala ridiculizare (din partea confratilor si a publicului in general) l-a facut pe A. S. sa creeze cu succes contextul estetic adecvat, capabil sa anuleze acesta teama.
Ne da lectii Alex Stefanescu. Aceasta mizerie de om a fost acasa la un prieten si acesta adormind in fotoliu, aceasta lepra s-a culcat cu nevasta prietenului, in hol. Nu i-a fost de-ajuns, a povestit asta, mandru de el nevoie mare, intr-o carte. Intamplarea respectiva da chiar titlul cartii: "Barbat adormit in fotoliu".
Usurel, nepoate, stai asa, linisteste-te, relax and take it easy! Escapade romantice au fost de cind lumea, exista si vor fi in continuare. Pe cind matale relatezi aceasta intimplare reala cu un ton atit de intransigent si acuzator de parca ar fi fost vorba de un viol. Daca chiar era vorba de asa ceva, atunci s-ar fi aflat. Bun, deci nu a fost (vorba de asa ceva). Mai mult, daca acest episod chiar ar fi deranjat-o pe ea si pe el (sotul ei), ar fi izbucnit un scandal (pe care presa il numeste de obicei "de proportii"), corect? Dar nici acest deranj major nu a existat. Daca ar fi fost asa, A. S. nu s-ar fi apucat sa scrie romanul pe care il pomenesti.
Cit despre "picanterii" (alea ce va deranjeaza - pe tine, pe nevasta-ta si pe popa din satul tau) acelasi critic literar spunea odata asa (si asta e de fapt un truism, dar care vad ca trebuie reamintit - sau explicat celor care n-au auzit de el): folosirea lor (a "picanteriilor", ale pretextelor licentioase) este permisa in literatura (fie ea de fictiune sau nu) doar daca autorul le constituie intr-un pretext estetic (le confera un pretext estetic), daca ele pot elicita un context estetic. Lipsite de un atare context, conchide A. S., ele devin gratuite, vulgare si redundante. Numai ca teama de ridicol, de ridiculitate si de eventuala ridiculizare (din partea confratilor si a publicului in general) l-a facut pe A. S. sa creeze cu succes contextul estetic adecvat, capabil sa anuleze acesta teama.