Felicitări..ești o fată deșteaptă ,sincerași ai atâta gingășie eu ascultandu-te mi am dat seama ca ti-a lipsit dragostea,mângâierea ,iubirea te rog să rămâi tot așa sa nu te intereseze ce zic alți și cum te judecă...sa crezi in bunul Dumnezeu și cu siguranță o să ai parte de toate .❤❤❤
Indiferent de ce și cum critică lumea, Dorina, ești minunată!!!! Așa ai fost și pe băncile școlii, erai îngerul blond cu cosiță lungă, liniștită și zâmbetul fermecător, mereu prezentai orice eveniment la școală, erai îndrăgită de toată lumea. Iar când ai reușit să fii admisă la Facultate în Constanța, toți profesorii ne motivau să învățăm oferind ca exemplu persoana ta, ai fost ca un imbold pentru noi ceilalți/celelalte să tindem să facem studii în România, și da, am reușit! Deși între noi este o diferență de 2 ani, copilă fiind și eu, îmi amintesc și acuma, cu tristețe, ziua în care tot satul se adunase să-l petreacă pe ultimul drum pe tăticul tău :( ....îți doresc curaj, multă răbdare și putere!
Ca să o judecăm,trebuie să ne întrebăm mai întâi pe noi înșine,cum am fi procedat noi într-o situație similară ?!?!?!? Nu am cunoscut-o, însă mi-aș dori să o văd la o televiziune "de a noastră" ,Este frumoasa, deșteaptă, profesionistă !!! Suntem oameni și greșim. Succes Dorina !!!!!
Da, da. Nici nu am avut rabdare sa ascult pina la sfirsit. Pentru o jurnalista are un vocabular foarte slab. Uneori la Dorin vin persoane simple, care vorbesc fluent si frumos, si le asculți cu drag!
Comentatorii care critica fără a gindi măcar un pic și doar arunca cu cuvinte pentru a se face remarcati : ,,Lucrați dragilor cu 3000 de lei in jurnalismul moldovenesc din care doar 2000 minim se duc pe chirie “ lucrând in wkd , de sărbători in stres si nemincind și apoi sa va dați cu părerea. Nu judecați ca nu sunteți in papucii nimănui . Aveți grija de viața voastră perfecta . Bravooo Dorina pentru energia pe care o emani și capul sus ! ❤
Bravo Dorin, urmăresc cu drag interviurile tale. 🔝👍 Are o energie bună aceasta fetiță. Este directă, răspunde la subiect și onestă. Îmi place de ea, emană lumina. Un soare ☀ Succes și noroc tuturor!
@@vasiledodita7024 Da desigur ca am auzit și fiecare din noi avem demnitatea noastră dar pentru o mama e mai important ca copii sa fie bine și apoi demnitatea .Ma bucur ca nu ați fost in așa situație unde Trebuie sa o faci .Numai bine .
@@nataliaalii-burgaletto8484 ...Natalia Ca soun,ca am fost nu odata in asa situatii,dar am ramas cel care trebuia sa fiu. La prima vedere sa zic ca am pierdut,dar peste putina vreme am cistigat mai mult,cu mult mai mult. Am si eu copii si nu doi,si tot ce au copiii mei acum este ca am ramas acela care trebuia sa fiu. Credema Natalia am fost sincer cu DVS. Imi place sa respir aier,,proaspat,, ,sa imbrac haine naturale si la negru sa spun ca e negru. 😊
Unul din interviurile mele prefeate....admir sinceritatea Dorinei...probabil as fi procedat la fel ..familia e pe primul loc...nu ce vor zice altii... bravo... Jos palaria! Felicitari Dorin pentru aceasta emisiune... Te urmaresc cu drag din Spania!....
Drăguță, am ascultat cu drag acest interviu, prea multe întrebări din partea lui Dorin referitor la fostul post de muncă, cred că mulți procedau ca Dorina
Dorina, omul soare. Aduce o energie atât de buna când este prin preajma, o persoana cu suflet bun și o femeie delicata. Un om de televiziune cu un profesionalism desăvârșit ❤
Nata Albot si Andrei Bolocan fac o emisiune excelenta. Un efort mare pentru a aduce un pic de lumina si adevar si toata mizeria asta de propaganda si minciuna. Si pe buna dreptate te critica, atunci cind ceeia ce faci, constient!, contribuie la zombarea populatiei slabe de minte, care fac atita rau.
Tare e frumos să stai dintr-o parte și să arunci pietre într-un om care n-ai interacționat niciodată cu el în realitate și nu îi știi parcursul vieții. Cu ce sunteți mai bună dacă credeți că aveți dreptul să criticați. Fix altcineva ar spune dintr-o parte că dumneavoastre duceți o viața vicioasă și parazitară. Fix așa un om cu valori pro ruse poate spune ca TV 6 are emisiuni extraordinare care deschide ochii oamenilor Și că cei ce se uita la Bolocan și Albot îs zombați. Eu nu susțin nici o parte și nici alta, eu din cauza ce se face în MASS-media nici televizor în casă nu mi-am instalat. Moldovenilor le lipsește o gândire critică ca să poată asculta toate posturile de știri și să își facă o concluzie, să știe să aleagă grâul de Neghină. Liniște și pace vă doresc.
Dorina, pentru ce bani ai lucra pentru Putin ? Dacă tu,o doamna desteapta ai fost o persoana ,care l- a prezentat pe Sor,înseamnă ca cei care protestează pentru bani ,tot trebuie îndreptățiții ? Adică, pentru bani răsturnăm Guvernul,dam jos Presedentia, doar ca ca ne procuram locuința sau o bucata de pâine ? Nu cred,ca e bine.
Nu da mai bine omul sa moara sa naiba cu ce hrăni copi ca așa oameni ca tine sa nu critice serios da oare tu cu ce naiba te ocupi ca așa ești tu asumat sa critici
Daca argumentul ca ce conteaza ce lucrezi, si nimeni nu trebuie sa te critice, atita timp cit faci bani pentru a intretine familia, cind stii atit de bine cit rau si manipulare si minciuni aduce "munca" ta, prezentind acele stiri. La fel se poate spune ca si dodon isi cistiga existenta, si putin, si sor...
"Publicul"- nu hrănește copii, nu plătește ratele băncii sau serviciile comunale și cu mult mai mult nu face cumpărături la market pentru tine. Fiecare e în drept sa aleagă drumul pe care merge, cu toate "greblele" care vin în frunte după.
Hristos nu degeaba ne spune sa nu judecam pe altii si cu adevarat cei care Inca stau sa judece pe unul si pe altul pentru ceea CE fac tot sunt departe de ceea CE ne invata Domnul. Ar trebui sa ne gandim CA realitatea sufleteasca a unui om este de fapt aceea cand el este testat la maxim sub mare presiune. Atunci, sigur, omul poate gresi, pentru CA doar pana la masura aceea era el pregatit atunci. Conteaza insa cum il va schimba experienta aceea. Oricum, nu devenim considerabil Mai buni si Mai Fermi decat in urma unor imprejurari dificile. Cine nu a trait astfel de imprejurari totusi sa SE bucure. Nu toti pot rezista unor situatii sub tensiune. Fata Dorina, foarte delicata.
Cunosc aceasta persoana doar fugitiv de la tv ,e curajoasa și asumată si pina la urma de ce sa fie ea trasa in teapa ca așa se întâmpla in majoritatea instituțiilor dacă ești angajatul cuiva: te supui unor cerințe și faci ceea ce ți se cere atâta timp cit Primești ceva in schimb. Aici nu trebuie de ascuns după deget , asta se întâmpla angajaților : sa joace după niște reguli ,din păcate așa funcționează sistemul.
@@zubatiisicilia8785 , atunci ce pretenții putem avea, la "patratistele" și protestatarii plătiți de șor? Ei toți au nevoie de bani. Haideți să îi susținem 😆.
@@gherganovasea619 nimic, doar că cu ajutorul lor, prim ministru s-au președinte, va deveni șor. Asta vă doriți? ATUNCI NE MERITĂM SOARTA CARE O AVEM ȘI NU NE POATE AJUTA NIMENI.
Doar mie mi-a părut că "se apasă" prea mult prin unele întrebări!? Eu o înțeleg ca femeie, ca mamă, chiar că profesionalist, ca om ce încearcă să reziste într-o lume ce totu se rezolvă cu bani. Dorina, admirație! Ești "un stîlp" cu o lumină aprinsă!
@@victoriavictoris4253 eu cred că, caută cuvintele mai potrivite, pentru a se justifica. La începutul interviului, a ales BANI, dar la sfârșit REPUTAȚIA.
Так было во все времена - за деньги люди несут всякую чушь, понимая что это бред и имея вообще другие взгляды и ценности. Не дай Бог. Благодарность гостье за искренность.
Felicitari Dorina e frumos si demn lucrul fiecare om sa decida pentru sine si sa faca dupa simtiri dupa judecata proprie,gura lumii niciodata nu va fi satula! O femeie tare rafinata felicitari Dorin pentru asa invitata!
Ii ardea fusta avea nevoie de bani urgent si nu mai conta ca transmite propaganda de pe sticla. Nu prea as avea compasiune pentru persoana in cauza. Respect pentru Dorin ca o descoasă ața cu ața .
Cum sa trăiești in Moldova cu 2500 lei ? Doamne ferește ! Nici măcar 10 000 e puțin pentru o viața in Chișinău . Tocmai de aceea jurnaliștii încep din pasiune , dar sunt nevoiți sa scrie, sa transmită ceea ce este plătit. Copii , familie, taxe . Îi înțeleg perfect . Dacă at fi plătiți pe măsura, MASS media ar fi și mai corecta la fel și reprezentații . Logic. O înțeleg perfect .
Da, nu e bine sa judecam faptele altora, însă, in acest context, vorbim despre a ne vinde PACEA propagând neadevărul - știind bine care este efectul știrilor asupra publicului larg- și fiind plătiți din banii furați de către Șor de la popor - este totuși condamnabil, regretabil și deloc măreț… Vedem ce razboi groaznic se desfășoară la usile noastre si ce consecințe are propaganda din Rusia… Jurnaliștii sau prezentatorii plătiți pentru propaganda si manipularea opiniei publice pot fi văzuți ca si soldații trimiși in Ucraina sa ucidă si sa fie uciși - la fel pentru bani - aici eu nu vad o diferență. Doar ca primul “job” este mai “soft”, iar al doilea e “hard”. Bine ca Guvernul a stopat activitatea propagandei! Слава Украине! Слава героям! Смерть путинскому режиму! Traiasca Moldova in pace!
Salut, Dorin! super interviul, dar vroiam sa ti spun ca 'a merge ca pe unt' e un calc in limba romana. poate 'a merge ca uns' sau 'a merge ca pe roate' se potriveste mai bine. 🤗
Eu priviam acest post numai atunci cind vroiam S-o văd pe Dorina, in rest nu ma interesa nimic. ?? O admir pe Dorina, e puternica și deșteaptă.; Multă sanatate de la d-na Elena de la etajul intii.
Interesant interviu. Pare că îi înțeleg mai bine și pe cetățenii din rusia, ciripesc blînd la televiziunile lor propagandiste, nu consideră că poartă vreo responsabilitate morală pentru că acesta e modul în care le place să se întrețină, doar nu o sa meargă sa lucreze contabil sa plătească ipoteca, nu e asa plăcută activitate, și apoi... cer sa nu fie judecați de cei care nu sunt zen cu ei însuși.
Pentru bani face omul orice așa e și cazul Doinei și acum după ce și-a atins scopul na că vorbește păi bine că sa închis tv6 și nu cu 2 sau 3 ani acum.
Nici o tara din Europa nu plateste facturi! Partidele proruse nu mintiti oamenii...Sus numitii "nu construesc Europa acasa"in veci.Europa inseamna democratie,bunastare,liniste,pace!
,nu o judec ,dar o simpla scuza de la cetățenii acestei țări cred că nu îi era greu acuma daca a avut ocazia sa spună ,ea oare nu-și dă seama că poate și datorită ei în ziua de azi sunt oameni manipulați ,și aceiași oameni care o urmăreau la știri stau in ziua de azi în piața centrală .
Unde erau televiziunile bune când Dorinei îi cădea cerul în cap? De ce nu au venit ei cu o ofertă mai bună decât TV6? Sa critice apoi și să judece pot toți. Eu nu o cunosc pe Dorina, dar hate au avut și Angela și Natalia pt ca într-un moment al vieții au ales să fie oameni cu sentimente și să se gândească la familie și nu la ce vor zice alții. Respect si sper sa se trezească televiziunile "noastre" .
"crede si nu cerceta" - e inteles stramb: daca suntem creati dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu, si am fost creati cu un creier - la ce il folosim? la obidienta fata de traditii si manipulari? Intrebarea despre faptul ca DOAR ortodoxie e 'cea dreapta' aduce o claritate 🙂 - e de negasit prioritizarea crestinilor in ochii lui Dumnezeu 🙂, e scris 'ca toti suntem copiii Lui'... Toti... Si asta trebuie sa ne inspire sa gandim - cu propriul creier (daca tot ne-a fost dat) 💚
Foarte controversata persoana. A ales drumul, el are consecinte, la urma s-a ales doar pe plan financiar, doar p/u ea si copil. Profesionalism, credinta, dreptate in alegere.. nu e despre interviu dat dupa mine
Indiferent cât de mult îți pasă de părerea celorlalți, nu ai de ce să îți justifici alegerile și deciziile privind propria ta viață, pentru ca indiferent de deciziile tale, oricum se va găsi cineva care va pune la îndoială. Cu atit mai mult nu ești obligat să oferi detalii cu privire la modul în care decizi să îți câștigi existența. Nu văd nimic rău în faptul că a ales să meargă la un post mai plătit! Mai ales în realitatea de astăzi, cînd jumătate din cei care s-au născut în țara asta au ales un trai mai bun și NU neapărat mai ușor peste hotare. Trebuie sa acceptam ca toți suntem diferiți, dar în asta e și toată frumusețea! Ce tine de interviu, prea mult accent pe job, aș vrut sa o descopăr mai mult! ( Faptul că a ales un job mai plătit nu spune nimic despre ea ca om) Ce tine de domeniul ei, cred ca am ajuns timpuri cînd ai o mie de surse de informații și nici una veridica politic 100% pentru ca absolut toată media este finanțată de politic și chiar paradox aceasta emisiune la fel este sponsorizata, pentru că altfel nu ar fi putut fi realizată. Ce tine de politică, dacă e făcută cum trebuie, ea trebuie sa ne unească și nicidecum sa nu ne despartă, după mine toți sunt buni, se vede după cum trăim💕
Nu e vorba doar de un salariu mai mare. A mers sa lucreze pentru un trădător de țara, care e direct plătit de criminalul de la Moscova. Jobul ei din pacate are consecințe mult mai grave decât un simplu job.
Despre ce vorbiți? Care consecințe? Va gândiți poate la riscurile profesiei. Când un medic e plătit sa facă contrariul jobului sau, sper eu ca va fi tras la răspundere. Doamna a pus umarul la propaganda și probabil la sărăcirea statului. Și nu e vorba de unde citesc eu știrile, Doamna singura adeverește ca a spus minciuni la tv.
@@ericanovak9508 E mare diferenta cand nu-ti faci jobul bine, sau cand faci exact pe dos contra bani! Va imaginati un medic in loc sa salveze pacientul, sa faca invers contra bani? Pai isi pierde licenta si mai sta la inchisoare. Toti acesti indivizi trebuie sa "plateasca" pentru faptele lor la racoare. Deci Dvs credeti ca e ok sa lucrezi la orice job, pentru ca nivelul de trai e jos??? Asta e o scuza? Cu acesti indivizi se incepe totul, ei si sunt problema. Se vand toti cum pot. Mi-e sila de asa persoane. "Iau bani pentru ca toti iau bani sau fiindca statul nu-mi ofera trai mai bun" nu e niciodata o scuza.
Eu tot așa procedam, mă duceam unde plătește mai mult, să-mi procur o locuință. Doar Natalia Cheptene, a lucrat și ea petru bani și ea nu se rușinează să vorbească. E ok...
E la fel cum ai fi ajutat niște hoți sa intri în case pentru furt. Nu, tu furi, tu doar descui ușa, le dai adresa și esti remunerata pentru asta. Se numeste complice. Asta fac jurnaliștii ce răspândesc propaganda și minciuna. Lucru foarte grav, rezultatul propagandei il vedem în Rusia acum. Vă place?
Prea mult o rușinați ! Și puneți mereu accent cum ca a putut așa ! Serios ? In țara noastră poți sa alegi ? E meseria ei ! Încearcă sa supravetuești ! Toți așa sfinți ! De parca a ucis un om!
Felicitări..ești o fată deșteaptă ,sincerași ai atâta gingășie eu ascultandu-te mi am dat seama ca ti-a lipsit dragostea,mângâierea ,iubirea te rog să rămâi tot așa sa nu te intereseze ce zic alți și cum te judecă...sa crezi in bunul Dumnezeu și cu siguranță o să ai parte de toate .❤❤❤
Indiferent de ce și cum critică lumea, Dorina, ești minunată!!!! Așa ai fost și pe băncile școlii, erai îngerul blond cu cosiță lungă, liniștită și zâmbetul fermecător, mereu prezentai orice eveniment la școală, erai îndrăgită de toată lumea. Iar când ai reușit să fii admisă la Facultate în Constanța, toți profesorii ne motivau să învățăm oferind ca exemplu persoana ta, ai fost ca un imbold pentru noi ceilalți/celelalte să tindem să facem studii în România, și da, am reușit! Deși între noi este o diferență de 2 ani, copilă fiind și eu, îmi amintesc și acuma, cu tristețe, ziua în care tot satul se adunase să-l petreacă pe ultimul drum pe tăticul tău :( ....îți doresc curaj, multă răbdare și putere!
Ca să o judecăm,trebuie să ne întrebăm mai întâi pe noi înșine,cum am fi procedat noi într-o situație similară ?!?!?!? Nu am cunoscut-o, însă mi-aș dori să o văd la o televiziune "de a noastră" ,Este frumoasa, deșteaptă, profesionistă !!! Suntem oameni și greșim. Succes Dorina !!!!!
Tare greoi acest interviu, parca naște cuvintele..
Da, da. Nici nu am avut rabdare sa ascult pina la sfirsit. Pentru o jurnalista are un vocabular foarte slab. Uneori la Dorin vin persoane simple, care vorbesc fluent si frumos, si le asculți cu drag!
Doamnei îi vine greu să vorbească, pentru că caută cuvintele cele mai potrivite, pentru a se justifica. Dar, părerea mea, nu ia reușit.
Comentatorii care critica fără a gindi măcar un pic și doar arunca cu cuvinte pentru a se face remarcati : ,,Lucrați dragilor cu 3000 de lei in jurnalismul moldovenesc din care doar 2000 minim se duc pe chirie “ lucrând in wkd , de sărbători in stres si nemincind și apoi sa va dați cu părerea. Nu judecați ca nu sunteți in papucii nimănui . Aveți grija de viața voastră perfecta . Bravooo Dorina pentru energia pe care o emani și capul sus ! ❤
Superba fetita si foarte inteligenta ! Sper sa fie bine la ea si la toti oamenii de buna credinta ! Dorina este o fire puternica ! !
Bravo Dorin, urmăresc cu drag interviurile tale. 🔝👍 Are o energie bună aceasta fetiță. Este directă, răspunde la subiect și onestă. Îmi place de ea, emană lumina. Un soare ☀ Succes și noroc tuturor!
Bravo,o doamnă adorabilă cu o voce de înger,omenia contează,în rest fiecare cum gîndește.
Ma-m regăsit enorm in acest interviu .Nevoia te face sa te depășești dar numai cei ce au curaj o fac .Sănătate și pace!
Si totusi Natalia ati auzit de demnitate si apoi in vremea noastra sunt si alte metode de a rezolva problemele proprii..Sanatate Natalia!
@@vasiledodita7024 Da desigur ca am auzit și fiecare din noi avem demnitatea noastră dar pentru o mama e mai important ca copii sa fie bine și apoi demnitatea .Ma bucur ca nu ați fost in așa situație unde Trebuie sa o faci .Numai bine .
@@nataliaalii-burgaletto8484 ...Natalia Ca soun,ca am fost nu odata in asa situatii,dar am ramas cel care trebuia sa fiu. La prima vedere sa zic ca am pierdut,dar peste putina vreme am cistigat mai mult,cu mult mai mult. Am si eu copii si nu doi,si tot ce au copiii mei acum este ca am ramas acela care trebuia sa fiu. Credema Natalia am fost sincer cu DVS. Imi place sa respir aier,,proaspat,, ,sa imbrac haine naturale si la negru sa spun ca e negru. 😊
Unul din interviurile mele prefeate....admir sinceritatea Dorinei...probabil as fi procedat la fel ..familia e pe primul loc...nu ce vor zice altii... bravo... Jos palaria!
Felicitari Dorin pentru aceasta emisiune...
Te urmaresc cu drag din Spania!....
@@elenabeliman5694 , complimente, ați redat realitatea. În total de acord.
Va mulțumesc de înțelegere. Cu drag, al vostru Vlad Plahotniuc
Drăguță, am ascultat cu drag acest interviu, prea multe întrebări din partea lui Dorin referitor la fostul post de muncă, cred că mulți procedau ca Dorina
Dorina, omul soare. Aduce o energie atât de buna când este prin preajma, o persoana cu suflet bun și o femeie delicata. Un om de televiziune cu un profesionalism desăvârșit ❤
Nata Albot si Andrei Bolocan fac o emisiune excelenta. Un efort mare pentru a aduce un pic de lumina si adevar si toata mizeria asta de propaganda si minciuna.
Si pe buna dreptate te critica, atunci cind ceeia ce faci, constient!, contribuie la zombarea populatiei slabe de minte, care fac atita rau.
Corect...nu poti sa te vinzi pe bani...Ca' deja e de ripa tarisoara noastra
..chiar nu se merita...fiecare ISI decide sacrificiile sale,
Tare e frumos să stai dintr-o parte și să arunci pietre într-un om care n-ai interacționat niciodată cu el în realitate și nu îi știi parcursul vieții. Cu ce sunteți mai bună dacă credeți că aveți dreptul să criticați. Fix altcineva ar spune dintr-o parte că dumneavoastre duceți o viața vicioasă și parazitară. Fix așa un om cu valori pro ruse poate spune ca TV 6 are emisiuni extraordinare care deschide ochii oamenilor Și că cei ce se uita la Bolocan și Albot îs zombați. Eu nu susțin nici o parte și nici alta, eu din cauza ce se face în MASS-media nici televizor în casă nu mi-am instalat.
Moldovenilor le lipsește o gândire critică ca să poată asculta toate posturile de știri și să își facă o concluzie, să știe să aleagă grâul de Neghină.
Liniște și pace vă doresc.
Dorina, pentru ce bani ai lucra pentru Putin ? Dacă tu,o doamna desteapta ai fost o persoana ,care l- a prezentat pe Sor,înseamnă ca cei care protestează pentru bani ,tot trebuie îndreptățiții ? Adică, pentru bani răsturnăm Guvernul,dam jos Presedentia, doar ca ca ne procuram locuința sau o bucata de pâine ? Nu cred,ca e bine.
Banul este radacina tuturor relelor
Ea nu a cerut să fie îndreptățită...a făcut acest pas conștient, fiind familia pe primul loc
Nu da mai bine omul sa moara sa naiba cu ce hrăni copi ca așa oameni ca tine sa nu critice serios da oare tu cu ce naiba te ocupi ca așa ești tu asumat sa critici
Pentru familia ta, faci orice!
Daca argumentul ca ce conteaza ce lucrezi, si nimeni nu trebuie sa te critice, atita timp cit faci bani pentru a intretine familia, cind stii atit de bine cit rau si manipulare si minciuni aduce "munca" ta, prezentind acele stiri. La fel se poate spune ca si dodon isi cistiga existenta, si putin, si sor...
"Publicul"- nu hrănește copii, nu plătește ratele băncii sau serviciile comunale și cu mult mai mult nu face cumpărături la market pentru tine.
Fiecare e în drept sa aleagă drumul pe care merge, cu toate "greblele" care vin în frunte după.
Dorina ești bravo!
foarte profund acest interviu , foarte inteligenta .. super interviul ai ce invata de la ea
Vă privesc cu mult interes din Italia,mulțumesc!
Dorin ești bravo!
Hristos nu degeaba ne spune sa nu judecam pe altii si cu adevarat cei care Inca stau sa judece pe unul si pe altul pentru ceea CE fac tot sunt departe de ceea CE ne invata Domnul. Ar trebui sa ne gandim CA realitatea sufleteasca a unui om este de fapt aceea cand el este testat la maxim sub mare presiune. Atunci, sigur, omul poate gresi, pentru CA doar pana la masura aceea era el pregatit atunci. Conteaza insa cum il va schimba experienta aceea. Oricum, nu devenim considerabil Mai buni si Mai Fermi decat in urma unor imprejurari dificile. Cine nu a trait astfel de imprejurari totusi sa SE bucure. Nu toti pot rezista unor situatii sub tensiune. Fata Dorina, foarte delicata.
Ce frumos ,,Sint bogat cu atita cit am''
Cunosc aceasta persoana doar fugitiv de la tv ,e curajoasa și asumată si pina la urma de ce sa fie ea trasa in teapa ca așa se întâmpla in majoritatea instituțiilor dacă ești angajatul cuiva: te supui unor cerințe și faci ceea ce ți se cere atâta timp cit Primești ceva in schimb. Aici nu trebuie de ascuns după deget , asta se întâmpla angajaților : sa joace după niște reguli ,din păcate așa funcționează sistemul.
Cine este fără greșeală acela să condamne . La români este o vorbă ,, Te faci frate cu dușmanul până treci puntea".
RESPECT DORINA !
BANII SAU REPUTAȚIA?
Dar din păcate doamna a ales BANII.
Când ești conștientă ca ești singura 2 copii,nu cred ca mai conteaza reputația te gândești doar sa va fie bine voua.
Mi-a placut foarte mult sinceritatea Dorinei. Nimeni nu este in drept sa judece pe nimeni si nimic. Fiecare avem drumul nostru in viata.
@@zubatiisicilia8785 , atunci ce pretenții putem avea, la "patratistele" și protestatarii plătiți de șor? Ei toți au nevoie de bani. Haideți să îi susținem 😆.
@@НикольН-ж9ь , dacă doamna nu vrea să fie "judecată ", atunci să nu iasă în public.
@@gherganovasea619 nimic, doar că cu ajutorul lor, prim ministru s-au președinte, va deveni șor. Asta vă doriți?
ATUNCI NE MERITĂM SOARTA CARE O AVEM ȘI NU NE POATE AJUTA NIMENI.
Doar mie mi-a părut că "se apasă" prea mult prin unele întrebări!?
Eu o înțeleg ca femeie, ca mamă, chiar că profesionalist, ca om ce încearcă să reziste într-o lume ce totu se rezolvă cu bani.
Dorina, admirație! Ești "un stîlp" cu o lumină aprinsă!
Si mie mi s-a parut, ca efectiv se chinuie sa vorbeasca. Nu stiu ce jurnalista mai e si asta!!! De fapt stiu, de 2 bani!
@@victoriavictoris4253 eu cred că, caută cuvintele mai potrivite, pentru a se justifica.
La începutul interviului, a ales BANI, dar la sfârșit REPUTAȚIA.
Так было во все времена - за деньги люди несут всякую чушь, понимая что это бред и имея вообще другие взгляды и ценности. Не дай Бог. Благодарность гостье за искренность.
Se simte, alege cuvintele, deci nu spune realitatea, de aceia și durează , răbdare Dorine ...
Seamănă cu Rita Mureșan ca voce,temperament și multe aspecte. O prezență plăcută. Mult succes!
Mai pe scurt, nu mai priviți televizorul. Mai aveți nevoie de argumente?
Felicitari Dorina e frumos si demn lucrul fiecare om sa decida pentru sine si sa faca dupa simtiri dupa judecata proprie,gura lumii niciodata nu va fi satula!
O femeie tare rafinata felicitari Dorin pentru asa invitata!
DORINE ESTI,ATIT DE BRAVO,CA SCOTI LA IVIALA TOT ADEVARU.
Браво, респект и уважение.
Ii ardea fusta avea nevoie de bani urgent si nu mai conta ca transmite propaganda de pe sticla. Nu prea as avea compasiune pentru persoana in cauza. Respect pentru Dorin ca o descoasă ața cu ața .
Frumos om !
Esti o femee brava si inzeliapta cu valori complimente
👏🏻👏🏻👏🏻 E o femeie sinceră 😇
PREA MULT GINDESTI,CA ,SA RASPUNZI.
Nu este sinceră,o persoana ce da dovada de patriotizm nu procedează la fel, banii au fost pe primul loc, pacat
Am si eu un coleg de serviciu care lucreaza la TV Sor dar nu stiu daca este de acord cu politeca teliviziunii.
SI LA PROTESTELE LUI SOR, TOTI ESE PENTRU BANI.
Orice mama, fiind mama cu adevarat, ar pasi cu pasii ei , pentru a face viata copiilor mai usoara.
Nu judecati mamele pentru ceea ce fac pentru copii.
Cum sa trăiești in Moldova cu 2500 lei ? Doamne ferește ! Nici măcar 10 000 e puțin pentru o viața in Chișinău . Tocmai de aceea jurnaliștii încep din pasiune , dar sunt nevoiți sa scrie, sa transmită ceea ce este plătit.
Copii , familie, taxe .
Îi înțeleg perfect . Dacă at fi plătiți pe măsura, MASS media ar fi și mai corecta la fel și reprezentații .
Logic. O înțeleg perfect .
Vă admir, o doamna adevărată, femeie corectă, succese mari în viață!
Da, nu e bine sa judecam faptele altora, însă, in acest context, vorbim despre a ne vinde PACEA propagând neadevărul - știind bine care este efectul știrilor asupra publicului larg- și fiind plătiți din banii furați de către Șor de la popor - este totuși condamnabil, regretabil și deloc măreț…
Vedem ce razboi groaznic se desfășoară la usile noastre si ce consecințe are propaganda din Rusia…
Jurnaliștii sau prezentatorii plătiți pentru propaganda si manipularea opiniei publice pot fi văzuți ca si soldații trimiși in Ucraina sa ucidă si sa fie uciși - la fel pentru bani - aici eu nu vad o diferență. Doar ca primul “job” este mai “soft”, iar al doilea e “hard”.
Bine ca Guvernul a stopat activitatea propagandei!
Слава Украине! Слава героям! Смерть путинскому режиму! Traiasca Moldova in pace!
Salut, Dorin! super interviul, dar vroiam sa ti spun ca 'a merge ca pe unt' e un calc in limba romana.
poate 'a merge ca uns' sau 'a merge ca pe roate' se potriveste mai bine.
🤗
Eu priviam acest post numai atunci cind vroiam S-o văd pe Dorina, in rest nu ma interesa nimic. ?? O admir pe Dorina, e puternica și deșteaptă.; Multă sanatate de la d-na Elena de la etajul intii.
Ce asemănare cu Anastasia Fotachi ( parcă sunt surori )
O doamna inteligentă , frumoasă și pozitivă 🌹
Seamănă cu Anastasia Fotachi, la 40 ani 😊
🙏🙏🙏
❤❤❤
Interesant interviu. Pare că îi înțeleg mai bine și pe cetățenii din rusia, ciripesc blînd la televiziunile lor propagandiste, nu consideră că poartă vreo responsabilitate morală pentru că acesta e modul în care le place să se întrețină, doar nu o sa meargă sa lucreze contabil sa plătească ipoteca, nu e asa plăcută activitate, și apoi... cer sa nu fie judecați de cei care nu sunt zen cu ei însuși.
Pentru bani face omul orice așa e și cazul Doinei și acum după ce și-a atins scopul na că vorbește păi bine că sa închis tv6 și nu cu 2 sau 3 ani acum.
“-banii sau reputația?
-reputația!” 😂
Pe bune?
Nici o tara din Europa nu plateste facturi! Partidele proruse nu mintiti oamenii...Sus numitii "nu construesc Europa acasa"in veci.Europa inseamna democratie,bunastare,liniste,pace!
💯👍
,nu o judec ,dar o simpla scuza de la cetățenii acestei țări cred că nu îi era greu acuma daca a avut ocazia sa spună ,ea oare nu-și dă seama că poate și datorită ei în ziua de azi sunt oameni manipulați ,și aceiași oameni care o urmăreau la știri stau in ziua de azi în piața centrală .
Unde erau televiziunile bune când Dorinei îi cădea cerul în cap? De ce nu au venit ei cu o ofertă mai bună decât TV6? Sa critice apoi și să judece pot toți. Eu nu o cunosc pe Dorina, dar hate au avut și Angela și Natalia pt ca într-un moment al vieții au ales să fie oameni cu sentimente și să se gândească la familie și nu la ce vor zice alții. Respect si sper sa se trezească televiziunile "noastre" .
👍fain
🌹🌹🌹🌹🌹🌹🌹
"crede si nu cerceta" - e inteles stramb: daca suntem creati dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu, si am fost creati cu un creier - la ce il folosim? la obidienta fata de traditii si manipulari? Intrebarea despre faptul ca DOAR ortodoxie e 'cea dreapta' aduce o claritate 🙂 - e de negasit prioritizarea crestinilor in ochii lui Dumnezeu 🙂, e scris 'ca toti suntem copiii Lui'... Toti... Si asta trebuie sa ne inspire sa gandim - cu propriul creier (daca tot ne-a fost dat) 💚
O tin minte pe Dorina de la ProTV si imi placea de ea. 🙂
...da mie nu-mi plac banii murdari cistigati de Dorina.
Foarte controversata persoana. A ales drumul, el are consecinte, la urma s-a ales doar pe plan financiar, doar p/u ea si copil. Profesionalism, credinta, dreptate in alegere.. nu e despre interviu dat dupa mine
Indiferent cât de mult îți pasă de părerea celorlalți, nu ai de ce să îți justifici alegerile și deciziile privind propria ta viață, pentru ca indiferent de deciziile tale, oricum se va găsi cineva care va pune la îndoială. Cu atit mai mult nu ești obligat să oferi detalii cu privire la modul în care decizi să îți câștigi existența.
Nu văd nimic rău în faptul că a ales să meargă la un post mai plătit!
Mai ales în realitatea de astăzi, cînd jumătate din cei care s-au născut în țara asta au ales un trai mai bun și NU neapărat mai ușor peste hotare.
Trebuie sa acceptam ca toți suntem diferiți, dar în asta e și toată frumusețea!
Ce tine de interviu, prea mult accent pe job, aș vrut sa o descopăr mai mult! ( Faptul că a ales un job mai plătit nu spune nimic despre ea ca om)
Ce tine de domeniul ei, cred ca am ajuns timpuri cînd ai o mie de surse de informații și nici una veridica politic 100% pentru ca absolut toată media este finanțată de politic și chiar paradox aceasta emisiune la fel este sponsorizata, pentru că altfel nu ar fi putut fi realizată. Ce tine de politică, dacă e făcută cum trebuie, ea trebuie sa ne unească și nicidecum sa nu ne despartă, după mine toți sunt buni, se vede după cum trăim💕
Nu e vorba doar de un salariu mai mare. A mers sa lucreze pentru un trădător de țara, care e direct plătit de criminalul de la Moscova. Jobul ei din pacate are consecințe mult mai grave decât un simplu job.
Despre ce vorbiți? Care consecințe? Va gândiți poate la riscurile profesiei. Când un medic e plătit sa facă contrariul jobului sau, sper eu ca va fi tras la răspundere. Doamna a pus umarul la propaganda și probabil la sărăcirea statului.
Și nu e vorba de unde citesc eu știrile, Doamna singura adeverește ca a spus minciuni la tv.
@@ericanovak9508 E mare diferenta cand nu-ti faci jobul bine, sau cand faci exact pe dos contra bani! Va imaginati un medic in loc sa salveze pacientul, sa faca invers contra bani? Pai isi pierde licenta si mai sta la inchisoare. Toti acesti indivizi trebuie sa "plateasca" pentru faptele lor la racoare. Deci Dvs credeti ca e ok sa lucrezi la orice job, pentru ca nivelul de trai e jos??? Asta e o scuza? Cu acesti indivizi se incepe totul, ei si sunt problema. Se vand toti cum pot. Mi-e sila de asa persoane. "Iau bani pentru ca toti iau bani sau fiindca statul nu-mi ofera trai mai bun" nu e niciodata o scuza.
😊 treaba ei si viata ei, nu judecati si nu ve ti fi judecati
..da de analizat se poate. ? Sa facem concluzii?
@@z00n ..nu judec,dar analizezi si inca odata analizezi si zic ,ca nu trebue sa ne puerdem dembitatea de OM.
Spor la treabă
🤩🤩🤩
❤👍
Eu tot așa procedam, mă duceam unde plătește mai mult, să-mi procur o locuință. Doar Natalia Cheptene, a lucrat și ea petru bani și ea nu se rușinează să vorbească. E ok...
E la fel cum ai fi ajutat niște hoți sa intri în case pentru furt. Nu, tu furi, tu doar descui ușa, le dai adresa și esti remunerata pentru asta. Se numeste complice. Asta fac jurnaliștii ce răspândesc propaganda și minciuna. Lucru foarte grav, rezultatul propagandei il vedem în Rusia acum. Vă place?
Practic ți noi pentru bani am esit din țara și nu pentru cam vrut… doar lipsa de bani . Nu facem cu plăcere badante , dar necesitate … și e mama !
Nu judekati pe nimeni ,nu sunteti in drepturi.
Dorina krasavcik
..ea a spus cu gura ei ,ca nu a venit sa-si ceara ertare.
Prea mult o rușinați ! Și puneți mereu accent cum ca a putut așa ! Serios ? In țara noastră poți sa alegi ? E meseria ei ! Încearcă sa supravetuești ! Toți așa sfinți ! De parca a ucis un om!