INCLUZIUNE ŞI EMPATIE

Поделиться
HTML-код
  • Опубликовано: 4 июл 2024
  • A transformat voluntariatul într-un stil de viaţă, iar transformarea societăţii într-un loc mai bun, plin de empatie şi respect, într-un ţel. Este vorba de Wes Wingett, un psiholog din Statele Unite ale Americii care în ultimii 20 de ani a promovat în România aceste idei. Specialistul spune că sunt vizibile progresele în acest domeniu în ţara noastră.
    Wes Wingett a ajuns pentru prima dată la Craiova, unde timp de două zile a susţinut cursuri la care au participat profesori, psihoterapeuţi, dar şi elevi de la Liceul Tehnologic Special „Beethoven“ Craiova.
    Profesorii şi psihoterapeuţii care au fost prezenţi în aceste zile la Craiova spun că pentru ei Wes Wingett a devenit un mentor, care îi ajută să lucreze mai uşor cu persoanele cu nevoi speciale şi să le înţeleagă mai bine. Cele trei workshopuri au fost organizate în parteneriat cu Asociaţia Window, care susţine incluziunea tinerilor în societate şi pe piaţa muncii.
    Wes Wingett aplică în practica sa ideile lui Alfred Adler, a cărei concepţie era aceea că oamenii trebuie să înveţe să trăiască în democraţie, să se trateze unii pe alţii cu demnitate şi respect şi să colaboreze pentru a crea o lume mai bună atât pentru ei, cât şi pentru generaţiile care vor urma. La cei 82 de ani ai săi, specialistul spune că va continua să vină în România pentru a promova aceste idei, dar şi pentru că este un loc minunat, unde revine de fiecare dată cu plăcere.

Комментарии •