Ioan Cătălin Sălăjan - artist metaloplastician - oaspetele bibliotecii

Поделиться
HTML-код
  • Опубликовано: 26 дек 2019
  • Ioan Cătălin Sălăjan s-a născut în data de 01.04.1954 la București. În perioada 1965-1974 a locuit în Baia Mare, iar în anul 1968, la 14 ani, vizitând o expoziție de metaloplastie a artistului Ștefan Kozma - care mai apoi i-a devenit mentor - i s-a inoculat pasiunea față de această tehnică. Ca și elev al Liceului “Aurel Vlaicu” din Baia Mare, pe care l-a absolvit în 1973, a fost încurajat chiar de directorul de la acea vreme, să lucreze și să se perfecționeze în tehnica metaloplastiei. Ulterior, a dat de două ori examenul de admitere la Facultatea de Arte Plastice din București, dar nu a intrat, așa că a schimbat macazul, iar în 1978 a absolvit Facultatea de Științe Economice din Timișoara.
    Tot în 1978 s-a căsătorit cu Aurelia și s-au stabilit în Satu Mare.
    Cu toate că a lucrat în domeniul economic timp de aproximativ 40 ani, fără a mai pune mâna pe table și scule, de un deceniu încoace este artist metaloplastician liber profesionist, participând cu expoziții personale și de grup la Satu Mare, Carei, Baia Mare, Cluj-Napoca precum și în Ungaria.
    Astăzi el este membru al mai multor asociații, cum sunt: Asociației Artiștilor Plastici din Satu Mare, Asociația Culturală Sătmărenii și este în curs de a deveni membru al Asociației Artiștilor Plastici “Alexandru Șainelic” din Baia Mare.
    Cum s-a reapucat Ioan C. Sălăjan să lucreze în metaloplastie după o pauză de 40 de ani și ce planuri de viitor are, aflați în interviu.
    “Ioan C. Sălăjan are harul de a transpune portrete, peisaje şi nu numai, prin reliefarea lor, pe tablă de aluminiu, reuşind să-şi uimească privitorul prin măiestria sa în arta metaloplastiei. Cu toate că metaloplastia nu este foarte răspândită, în judeţul Satu Mare, Ioan C. Sălăjan este singurul artist care s-a perfecţionat în acest domeniu, acesta atrăgând privirile admirative la fiecare vernisaj.”
    Robert Laszlo, Manager - Centrul Județean pentru
    Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare
    Ioan C. Sălăjan reuşeşte să înfioare metalul dându-i o dimensiune transcendentală. Lucrările sale - purtătoare ale unor mesaje de multe ori filosofice - reuşesc să impresioneze privitorul şi să ne reamintească faptul că arta, mai exact orfevrăria aceasta a convulsiilor interioare, este imuabilă şi dătătoare de intense trăiri estetice.
    Dr. Felician Pop - Director al Muzeului Judeţean de Istorie Satu Mare
    16.12.2019
    Interviu realizat de Corina Șandor-Martin, Biblioteca Județeană “Petre Dulfu” Baia Mare

Комментарии •