ASTA daca a uitat cineva ce-l ducea capul ce sa faca. Un opportunist care tot repetat ca nu e cadru de conducere in PSD, pana li se face mila sa Ii dea si Lui UN rol acolo....
Mă înspăimântă lipsa de principii domnule Ponta de care dați dovadă. Mai spuneți și minciuni că rămâneți pro UE, deși îl votați pe Călin Georgescu. Acest personaj nu este și nu va fi pro UE și NATO, fapt care reiese din declarațiile făcute, din faptul că nu se comportă democratic întrucât nu stă de vorbă cu poporul, ci transmite doar comunicate, lozinci, fără detalii, fără argumente și fără a se supune unei analize sau contraziceri. Acest om este un impostor, care ne va face rău tuturor.
Pai omul s a însurat în ambasada în Beijing și e prieten cu sebi Ghiță. E parte din echipa lui CG, cu rusii ca și sebi Ghiță de primește protecție de la serbia deși are dosare penale...plus ca abia așteaptă sa dea contracte chinezilor sa se îmbogățească. Runda 2 de vândut tara după anii 90. Pana sa întram în UE aveam doar drumuri cu gropi în județ, mereu îmi rupeam masina
Flegmatic? Negrutiu trage concluziile fortat si-i baga pe gat lui Ponta afirmatii, cum ai vrea sa se comporte Ponta? Negrutiu e un latrau recunoscut al lgbt nation, face de ras jurnalismul prin partinire, iar Ponta l-a facut sah mat frumos reamintindu-i ce inseamna meseria de jurnalist.
Păi știu că Lasconi le dă șuturi în fund. De aia îl susțin pe "ascuns" pe viitorul nostru conducător al luminii și șef al biroului de cercetare al reptilienilor. Dacă iese Georgel ne întoarcem în timp. La modul rău.
S-a întors Strigoiul în Partid, poate desființează moș Călin Partidele și își impune dictatura.... Mi-ar plăcea să-l văd pe Ponta... Emigrează în Turcia la prietenul lui Erdogan.
Nu sunt fan Ponta,dar când era pe val și a făcut greșeala să spună public faptul că guvernul are bani dar nu se vrea,poporul trebuie să știe că nu sunt bani,ei de atunci l-au mazilit pe Ponta pt.ce a spus.
Victor ponta este pretenul lui Călin Georgescu Marcel Ciolacu Mircea Geoana Vasile Dîncu Marius Dorin Lulea George Simion și mulți alții Victor Ponta sa întâlnit cu VLADIMIR PUTIN TRĂDĂTORII ROMÂNIEI MERGEȚI ÎN RUSIA
Hai, Ponta, că începi să le zici bine! Bravo! Până acum ai fost de-o manieră total detestabilă. Dar nu ştiu dacă atitudinea asta a ta normală o să te ţină până mâine sau până săptămâna viitoare... Cel târziu!
Poate sa imi explice si mie cineva argumentul logic pentru care romanii care lucreaza in tari din UE (precum Spania, Italia) au votat preponderent cu CG care e anti-UE? Daca prin absurd CG ar scoate Romania din UE (desi evident nu poate), ce s-ar intampla cu ei si cu job-urile pe care le au acolo ? Ar veni toti in Romania, ca doar sunt suveranisti ? Faptul ca piata muncii e libera pentru ei acolo se datoreaza faptului ca suntem membrii UE.
D-l C. Georgescu nu este împotriva UE, a și declarat aceasta. El vrea sa apere interesele legitime ale României în raport cu UE așa cum face și Polonia, de exemplu. Dinspre conducerea UE vin și lucruri rele, de exemplu ideologia de gen și tirania LGBTQ.
Nu înțeleg răutatea asta din toate părțile. De ce încearcă unii să convingă oamenii să facă ceva împotriva voinței lor. Ăștia suntem așa cum suntem limitați în gândire pentru ca asta s-a promovat. Noi toți suntem responsabili de acest lucru. Am fost delăsători, indolenți, nesăbuiți, nepăsători, tâmpiți dar și prostiți ani de zile. Educația este la pământ de ani de zile și voi vreți ca oamenii ăia să fie inteligenți când merg la votare???? Cat de naivi sunteți unii dintre voi.
Oameni buni, nu mai fiti cre.tini si spalati pe creier de televiuziunile de partid stil Digi24, antena3 ...luati si ganditi singuri...Georgescu e singurul care poate inclina balanta puterii ca tara sa mearga spre drumul cel corect avand un viitor guvern psd-pnl. Cercetati mai bine cine sta in spatele USR-ului (Soros), daca stiti engleza sau germana cautati stiri in strainatate daca pe cele romanesti nu le credeti. Atunci veti vedea cine e Lasconi si partidul ei, niste tradatori , cu ei mergem sigur la razboi...la cat e de analfabeta...asta va negocia pe la Bruxelles sau Washington sau ONU sau Nato pentru noi ?..vai de capu# ei...orice o intrebi incepe sa iti zica ca a citit ea pe google sau ca are sclavi care gandeste pentru ea...nu tre sa le stie ea pe toate...nu cadeti in capcana asta, deschideti-va bine ochii si mintea
Pai dacă o fost singurul lider european care a fost la soci când a fost anexata Crimeea normal Ce credibilitate mai are ponta sa iei de bun ce spune el e ca și cum ai vomita și ai refolosi ce ai dat afara
Toti care votează Grigorescu ăs ăn ,Ueee,dar votează unul care spune că ne scoate din ,Ueee😢dece nu mergeti ăn ,Rusia la lucru?nam auzit pe nimeni care fi mers ăn ,Rusia,ce toti an ,Ueee"Rusineeee😢
Că Lasconi nu e prgătită, gEORGESU nici atâta... Dar el, Ponta e pregătit să fie un om politic?! 🧐Un Ponta-politician, care nu vrea să răspundă promt, responsabil și asumat la o simplă întrebare: ce facem duminică la alegeri, când suntem la margine de prăpastie, când „mesajele de felicitare” de la kremlin către România vin pe bandă rulantă; Dughin, pUTIN își șterg picioarele de toți românii ... Despre ce pregătire vorbim noi?! Un simplu muritor ar fi în drept să răspundă evaziv, e dreptul lui la vot secret. Dar un politician? E trădare de neam și patrie! 😪
Pai când oamenii votează cu Georgescu vor exista niște consecințe mai radicale. Sunt oamenii cu adevărat pregătiți pentru tot ce aduce omul acesta? Înțeleg frustrarea oamenilor prea bine, ca locuim în aceeași țară, nu sunt membru de partid, nu am în familie membri de partid. E o problema totuși dacă frustrarea ne face sa trântim usa în fata tuturor partidelor cu o vechime mai mare de 10 ani fără sa ținem cont ca se deschide ușa din dos. Și nu o sa ne placa cine va intra pe ușa din dos.
De ce faceți atâta promovare lui Călin Georgescu dacă voi vreți să iasă Lasconi? Întrebați-l pe Ponta dacă votează cu Georgescu și dacă nu votează cu el atunci de ce. Omu’ a zis chiar el că Georgescu “nu e pregătit nici atât [cât Lasconi]” să fie președinte și voi o tot țineți că el votează cu Georgescu și îl trageți de ureche că de ce nu votează cu Lasconi. O manevră de tăiat craca de sub picior ați făcut cu “strategia” voastră psihologico-discursivă. Niciodată nu l-am admirat pe Ponta, dar în interviu ăsta a fost impecabil, v-a zis chiar cum să vă faceți treaba să vă iasă interesele când a vorbit de Trump. Intervievatoarea e cu mult peste intervievator, ar fi trebuit să aibă prioritate în discuția cu domnul Ponta.
Nu uitati ca Ponta, a fost sustinut mult de Sebastian Ghita, si platit gras de el! Dupa ce a luat bani multi de la Ghita, trebuie sa-l sustina pe Georgescu, sa vina Ghita in tara liber si sa fure in continuare! Ati uitat ca Ponta era admiratorul lui Putin,Erdogan, sustinator China
Și ce e rau în asta prietene? Nu ai nevoie de schimburi cu Turcia, China, chiar și cu Rusia? Suntem în război cumva cu Rusia, de tot stați în gura cu ei ? Pai atunci hai sa ne rupem de toți dacă vrem asa sa fim doar cu uni și cu alți nu. Relațiile trebuiesc ținute cu toate țările.
Și ce a zis greșit dl Georgescu, nu este oare patriot. Pai da, este patriot pentru țara lui, nu oare asta face el, apără interesele patriei lui, ce ați vrea sa le apere pe ale europenilor? Poate cineva să îi ia cineva dreptul ăsta? Că ne place nouă, că nu ne place, asta e realitatea. Va rog, cei mai tineri, să căutați definiția patriot, patriotism in dicționare.
Da, argumentul este simplu....Elena Lasconi nu are nici cea mai mica idee cum sa conduca o tara...adica mai clar de atat nu se poate...e foarte vizibil...
Dobitoc ai fost Ponta, dobitoc ai ramas!
Trădător .
Exact!
Dobitoc va muri!
@@georgia2042marshhhhh lesbienelor cu sutien 😂😂😂
marshhhhh lesbienelor cu sutien 😂
Stia Basescu ce zice despre Monta
Rușine sa va fie PSD. Rusine Ponta! Rușine Ciolacu! Interesele personale mai importante decât soarta țării.
ASTA daca a uitat cineva ce-l ducea capul ce sa faca. Un opportunist care tot repetat ca nu e cadru de conducere in PSD, pana li se face mila sa Ii dea si Lui UN rol acolo....
Si cine e soarta tarii? Lasconi? 🤣🤣🤣
Însăși fața lui e o declarație. 😡
Ce mizerie de om că de obicei 😂😂😂
Pai și ce? Te așteptai la altceva de la ei?
Jigodie ca de obicei este Ponta care se învârte in jurul cozii...
Mă înspăimântă lipsa de principii domnule Ponta de care dați dovadă. Mai spuneți și minciuni că rămâneți pro UE, deși îl votați pe Călin Georgescu. Acest personaj nu este și nu va fi pro UE și NATO, fapt care reiese din declarațiile făcute, din faptul că nu se comportă democratic întrucât nu stă de vorbă cu poporul, ci transmite doar comunicate, lozinci, fără detalii, fără argumente și fără a se supune unei analize sau contraziceri. Acest om este un impostor, care ne va face rău tuturor.
Cum sa fie Ponta pro UE ?! Doar a fost elevul lui Nastase, seful lui Dragnea si "consilierul" lui Ciolacu 😮 un demagog
Cui ii pasa de puie monta? !? De ce mai e relevant un personaj care a fost atat de antipatic incat romanii i-au dedicat o injuratura???
Care români?
@@angelicaconstantinescu5748toți
@@angelicaconstantinescu5748aproape toți..
Taci că-i bine, poate mai votează niște oameni Lasconi doar pentru că îi enervează Mickey Mouse.
marshhhhh lesbienelor cu sutien 😂
Țara arde,d-l Ponta a rămas același pișat!
Mascarici politic dr Ponta Pacalici
Hahahaha cine vorbeste
Chiar că e Păcală. O hienă.😊
O hienă
Mars homalăule !
Adevărat Păcălici. Și mincinos ca tot PSD-ul.
Urăt ce face psd. S-au văzut cu sacii în căruță. Tăiați pensiile speciale și abrogați legea proastă a pensiilor, las' c-o votăm noi pe Lasconi. 😢
@@culaenik9708 Și USR care și a făcut campanie pe spatele lor cu "ciuma roșie", ce face, se milogește de ei acum, nu suna cumva a Karma asta?
VOTEAZĂ pe mata😊
👍
Cât de obraznic e acest Ponta. N-a învățat nimic din istorie...
Ponta la Rusia cu tine
Pai omul s a însurat în ambasada în Beijing și e prieten cu sebi Ghiță. E parte din echipa lui CG, cu rusii ca și sebi Ghiță de primește protecție de la serbia deși are dosare penale...plus ca abia așteaptă sa dea contracte chinezilor sa se îmbogățească. Runda 2 de vândut tara după anii 90. Pana sa întram în UE aveam doar drumuri cu gropi în județ, mereu îmi rupeam masina
In lumea de "sus" se zvoneste la fel , ca ar fi neo comunist !
Cu cine, cu *Daciana-Ciana?*
După ce a pierdut alegerile, Ciolacu vrea sa fie din nou premier🤣🤣🤣
Jigodie a fost, jigodie a ramas
cine?
Un mare trădător votează Rusia
Ponta la Rusia cu tine ....
Ăsta minte cum respiră
Puie Monta !
Mars homalăule !
@@Horea-ee1oc Vezi ca nu sunt tac-tu !
marshhhhh lesbienelor cu sutien 😂
Ai vrut sa spui muie!?
Decât cu o marcă de Muhaia de Câmpulung, parcă merge mai bine și *MUUU-YAAAAH!*
Jigodia de Ponta ca de obicei unsuros și flegmatic
Flegmatic? Negrutiu trage concluziile fortat si-i baga pe gat lui Ponta afirmatii, cum ai vrea sa se comporte Ponta?
Negrutiu e un latrau recunoscut al lgbt nation, face de ras jurnalismul prin partinire, iar Ponta l-a facut sah mat frumos reamintindu-i ce inseamna meseria de jurnalist.
@@davidmark225lătrău îi tactu și măta cățea
Mai mare dobitoc decât plagiatorul Ponta unde s-a văzut?
@@davidmark225tu realizezi cat de jos ai ajuns dacă faci pe-aici pe avocatul lui Monta?
marshhhhh lesbienelor cu sutien 😂
V-a cam tras clapa, d-nul Ponta, sunte-ti mici.
sunteti
Vezi că plângi!
Bine zis,votam Călin Georgescu,toți din neam,și suntem destui
@@AlexAlex-lx5wb sunt un optimist și vesel incurabil
Votam libertate de exprimare,nu comunism ❤
Da dar trebuie sa ai grija că influențezi negativ....
PUIE MONTA!
Pinochio spune clar ca vrea georgescu presedinte si ei la guvernare ! Frumos nu ???
Păi știu că Lasconi le dă șuturi în fund. De aia îl susțin pe "ascuns" pe viitorul nostru conducător al luminii și șef al biroului de cercetare al reptilienilor.
Dacă iese Georgel ne întoarcem în timp. La modul rău.
Cum naiba rămâne ăsta în politică, cu asemenea deficiență în cap?
Asta e varianta cea mai bună pentru ei.
Da . mai bine cu crestinul Georgescu dacat cu lgbtista Lasconi.
S-a întors Strigoiul în Partid, poate desființează moș Călin Partidele și își impune dictatura.... Mi-ar plăcea să-l văd pe Ponta... Emigrează în Turcia la prietenul lui Erdogan.
nu ca e Ponta e cu sistemul rus , ce naiba , mai intereseaza-te
Presa trebuie să fie imparțială când vine vorba de alegeri, nu mai denigrați o parte și pe cealaltă o pupați în fund
S-o crezi tu pe asta. Trebuie denigrati fix aia care ar cenzura-o
Romania este la o răscruce de drumuri, și presa face f bine că vorbește de pericolele la care suntem supuși daca vom avea un guru pro rus.
Nu sunt fan Ponta,dar când era pe val și a făcut greșeala să spună public faptul că guvernul are bani dar nu se vrea,poporul trebuie să știe că nu sunt bani,ei de atunci l-au mazilit pe Ponta pt.ce a spus.
Cum sa fie presa imparțială dacă acest ins îi bagă pumnul în gură și nu stă de vorbă cu ea.
Lăsati Poporul Romăn să voteze .
Ar fi frumos să vă mai zbateti si ptr Popor nu numai ptr Puteri
Nu inteleg ce mai cauta domnul Ponta si domnul Rares Bogdan in viata politica.
Puie Monta.
irelevant pe cine voteaza asta 😄😄
Puie Monta1
Pentru ca Basescu o sustine pe Lasconi, normal ca el nu o va vota 😄
Victor ponta este pretenul lui Călin Georgescu Marcel Ciolacu Mircea Geoana Vasile Dîncu Marius Dorin Lulea George Simion și mulți alții Victor Ponta sa întâlnit cu VLADIMIR PUTIN TRĂDĂTORII ROMÂNIEI MERGEȚI ÎN RUSIA
PSD-istii nu-s cu homo erectus nation 😂
Psd a vazut ca in sfarsit are sansa cu CG presedinte sa fie in sfarsit unicul partid din Romania, traiasca pcr
Ce scârbe sunt jurnaliștii ăștia.
Puie monta
Ponta 👎🏿👎🏿👎🏿
Un vindut si nu de azi!
Hienă oportunistă. Acolit de doi bani😊
Domnul Calin Georgescu presedinte ❤
Plăcuțe suedeze pt Ponta.
Ponta e incredibil... Georgescu zice prostii, și el crede ca oamenii îl ataca... E normal fără partide, fără justiție, fără UE
Lasă să voteze cu cine vrea el.
Hai, Ponta, că începi să le zici bine! Bravo! Până acum ai fost de-o manieră total detestabilă. Dar nu ştiu dacă atitudinea asta a ta normală o să te ţină până mâine sau până săptămâna viitoare... Cel târziu!
Poate sa imi explice si mie cineva argumentul logic pentru care romanii care lucreaza in tari din UE (precum Spania, Italia) au votat preponderent cu CG care e anti-UE? Daca prin absurd CG ar scoate Romania din UE (desi evident nu poate), ce s-ar intampla cu ei si cu job-urile pe care le au acolo ? Ar veni toti in Romania, ca doar sunt suveranisti ? Faptul ca piata muncii e libera pentru ei acolo se datoreaza faptului ca suntem membrii UE.
Poate pentru că progresismul a degradat crunt occidentul? Ce scrii despre CG nu e real, sunt manipulări preluate d8n media aservită sistemului.
Pentru ca sunt bătuți în cap, îmi pare rău să spun asta. Lasa ca vin ei și plecam noi.
99% dintre diasporenistani sunt necalificati si soferi, crezi ca ii duce capatana?
D-l C. Georgescu nu este împotriva UE, a și declarat aceasta. El vrea sa apere interesele legitime ale României în raport cu UE așa cum face și Polonia, de exemplu. Dinspre conducerea UE vin și lucruri rele, de exemplu ideologia de gen și tirania LGBTQ.
@@Theodoros_333 Da si iliescu a zis ca ne scapa de saracie.
Nu înțeleg răutatea asta din toate părțile. De ce încearcă unii să convingă oamenii să facă ceva împotriva voinței lor. Ăștia suntem așa cum suntem limitați în gândire pentru ca asta s-a promovat. Noi toți suntem responsabili de acest lucru. Am fost delăsători, indolenți, nesăbuiți, nepăsători, tâmpiți dar și prostiți ani de zile. Educația este la pământ de ani de zile și voi vreți ca oamenii ăia să fie inteligenți când merg la votare???? Cat de naivi sunteți unii dintre voi.
Cui ii pasa de ce zice Ponta ? Optiunea lui, parerea lui....alti romani vor vota masiv Elena Lasconi
Oameni buni, nu mai fiti cre.tini si spalati pe creier de televiuziunile de partid stil Digi24, antena3 ...luati si ganditi singuri...Georgescu e singurul care poate inclina balanta puterii ca tara sa mearga spre drumul cel corect avand un viitor guvern psd-pnl. Cercetati mai bine cine sta in spatele USR-ului (Soros), daca stiti engleza sau germana cautati stiri in strainatate daca pe cele romanesti nu le credeti. Atunci veti vedea cine e Lasconi si partidul ei, niste tradatori , cu ei mergem sigur la razboi...la cat e de analfabeta...asta va negocia pe la Bruxelles sau Washington sau ONU sau Nato pentru noi ?..vai de capu# ei...orice o intrebi incepe sa iti zica ca a citit ea pe google sau ca are sclavi care gandeste pentru ea...nu tre sa le stie ea pe toate...nu cadeti in capcana asta, deschideti-va bine ochii si mintea
Ponta 👎🏿👎🏿👎🏿👎🏿👎🏿👎🏿👎🏿👎🏿👎🏿👎🏿👎🏿
Nu înțeleg, ce e rău dacă domnul Ponta îl votează pe domnul Georgescu? Nu ar trebui să fiți imparțiali?
Nu, pentru ca dobitoacele nu stiu de impartiabilitate ... daca analizezi si limbajul acestor dobitoace, vei intelege la ce nivel sunt progresistii...
Negruțiu te-a făcut Ponta negru de ciudă
Prima daca cand pare ca spune adevarul
Digi, e greu când nu puteți pune vorbe în gura oamenilor inteligenți. Felicitări dle. Ponta!!!!
Subscriu 💙💛❤️👍
Tarfele lui Putin
Nu promovăm politica lui Dughin
Nu are legătură cu cg, e manipulare și unii au căzut în capcană..
@Adina-rh4gq Călin Georgescu e un mitoman votăm masiv Elena Lasconi
Sa va fie rusine,Ponta si PSD !
Pai dacă o fost singurul lider european care a fost la soci când a fost anexata Crimeea normal
Ce credibilitate mai are ponta sa iei de bun ce spune el e ca și cum ai vomita și ai refolosi ce ai dat afara
...lupiii. Vin lupii..
😂😂😂
Voi il faceti presedinte..toti sunteti contra lui..Si eu votez pe cel pe car nu il avantajati..punct..
E foarte " logic" ce spui
Putin patriot ❓❓
NAȘPA 👎🏿👎🏿👎🏿👎🏿👎🏿
Oare are nevoie romînia de înțelepciunea rusă ❓❓
Sau 👎🏿👎🏿👎🏿
Rusia gandește cu bocancul, tataie😂 Bagă la cap, spune-i si lui Georgesco😅
Îi doare în fund. Dacă prinde și psd o bucățică de ciolan poate ieși și Putin în România
Dacă ajungem sub ruși, ne mănâncă păduchii
Dacă pun rușii bocancii pe noi, nu ne mai salvează nimeni.
Tot arogant a ramas .
Și tu ai fost un Trădător domnule Ponta "
Toti care votează Grigorescu ăs ăn ,Ueee,dar votează unul care spune că ne scoate din ,Ueee😢dece nu mergeti ăn ,Rusia la lucru?nam auzit pe nimeni care fi mers ăn ,Rusia,ce toti an ,Ueee"Rusineeee😢
Este la fel de inteligent asa cum scrii. Uita-te la cv-ul celor doi si nu te mai du dupa fenta. Numai minciuni.
Merge...Ponta ...la muncă silnică în Siberia .
.
Greu lucru gramatica limbii române.
@@floweroflife0306 pentru iesirea din UE trebuie referendum deci noi hotaram, da ce sa le ceri, astia se uita la digi24 si antena3
Lumea pune botul repede la minciuni, eu as vrea sa puna botul si la mine,Călin Georgescu președinte!!@🎉🎉🎉@@floweroflife0306
Flori Negrutiu e cam in doliu de suparare!
Stai sa vezi ce doliu o sa fie duminică seara
La cat de lătrău e, normal ca e supi 😂
Ai revenit maimuțoiule, credeam că te-ai dus în sectorul privat , dar de !, e mult mai bine la bugetari de lux în tomberonul psd !.
Din o tara atit de mare cum e Rominia...nu sa gasit un canditat brav.capabil .pentru functia de presedinte..vai.vai vai 🙈🙈🙈
Voi vota Lasconi chiar daca nu sunt simpatizant USR ,mai bine in Europa decat in Siberia sau Kazakhstan.
Nu va lasati manipulati de televiziuni
asta o spune mass media cumpărata ?
Corect!...Pro Europa!
Clar Europa! Cum să ne întoarcem la comunism? No way
Europa TOT RUSIA ÎNSEAMNĂ !
Doar PARE altceva !
Nu este de votat niciunul dintre ei !
Votează cu Iuda domnule Ponta, ca ești asemenea lui.
Tăvălugul e mareeee 81% spre Călin Georgescu Presedinte !😊
Se vede ca Ponta s-a maturizat
Ponta cum sa voteze democratia cand el se intalni cu Putin la Soci !
Că Lasconi nu e prgătită, gEORGESU nici atâta... Dar el, Ponta e pregătit să fie un om politic?! 🧐Un Ponta-politician, care nu vrea să răspundă promt, responsabil și asumat la o simplă întrebare: ce facem duminică la alegeri, când suntem la margine de prăpastie, când „mesajele de felicitare” de la kremlin către România vin pe bandă rulantă; Dughin, pUTIN își șterg picioarele de toți românii ... Despre ce pregătire vorbim noi?! Un simplu muritor ar fi în drept să răspundă evaziv, e dreptul lui la vot secret. Dar un politician? E trădare de neam și patrie! 😪
Ponta o jigodie!
Stim cu toții cine este Ponta!!Nu înțeleg de ce il băgați atât in seama!!
Votam CG !
Votam Călin Georgescu 😀
Cum să zici ca jurnalist să stea acasă alegătorii Rușine să vă fie Nesimțire la nivel mare .
Si daca voteaza Georgescu, ce? Suntem liberi sa votam cu cine vrem. Incetati cu toata propaganda si manipularea!
Pai când oamenii votează cu Georgescu vor exista niște consecințe mai radicale. Sunt oamenii cu adevărat pregătiți pentru tot ce aduce omul acesta?
Înțeleg frustrarea oamenilor prea bine, ca locuim în aceeași țară, nu sunt membru de partid, nu am în familie membri de partid.
E o problema totuși dacă frustrarea ne face sa trântim usa în fata tuturor partidelor cu o vechime mai mare de 10 ani fără sa ținem cont ca se deschide ușa din dos. Și nu o sa ne placa cine va intra pe ușa din dos.
Ponta are familie știe ce vrea!
Bravo Ponta.
Votăm Elena Lasconi
Călin Georgescu să plece în Rusia la VLADIMIR Putin
Spunea cineva mai sus intr-un coment ceva de o relamă la capacele de wc, acolo se pricepe dânsa
Trădători votează cu Rusia
Evident ca nu-i deranjeaza cine iese stiind ce qaura au lasat in urma lor..sau asigurat pe cincinal ..
Negrutu vorbeste cum el ar fi totul 😂
Bravo ponta, astia de la digi iar baga cuvinte în gura și scot lucruri din context
Nu era mai bine ca C G sa nu participe l a alejeri!!
Cu oameni ca Ghighiu, Negrescu & Co poate reușește PSD să se reînnoiască
Rusine!!! Rinza e mare !!!
Sa vedem dacă mai ai dreptul democratic pe care apeși când vin sosocalinestii la putere!?
De ce faceți atâta promovare lui Călin Georgescu dacă voi vreți să iasă Lasconi? Întrebați-l pe Ponta dacă votează cu Georgescu și dacă nu votează cu el atunci de ce. Omu’ a zis chiar el că Georgescu “nu e pregătit nici atât [cât Lasconi]” să fie președinte și voi o tot țineți că el votează cu Georgescu și îl trageți de ureche că de ce nu votează cu Lasconi. O manevră de tăiat craca de sub picior ați făcut cu “strategia” voastră psihologico-discursivă.
Niciodată nu l-am admirat pe Ponta, dar în interviu ăsta a fost impecabil, v-a zis chiar cum să vă faceți treaba să vă iasă interesele când a vorbit de Trump. Intervievatoarea e cu mult peste intervievator, ar fi trebuit să aibă prioritate în discuția cu domnul Ponta.
ce sa spuna Ponta , ca si el a fost instruit de rusi
Bine ca erau tu, Ponta pregătit 😅
Calin georgescu presedinte 6
Prosti dar multi😂
Cu tot respectul nici eu nu-l votez
No... Nici românii nu l-au votat pe Ponta 😂
De cînd s-a reactivat acest ponta! E cam dubios kgb stul
V-a speak-uit "CONSULTANTUL"!
😂
Florin Negruțiu Călin Georgescu nu îi un regim ci îi președintele României aveți întrebări cu m-ai multe răspunsuri
Invata sa scrii apoi hazardeaza- te SA faci comentarii..gramatica nu e grea,política este
"Îi" un scăpat de la Bălăceanca, la fel ca și Lasconi.
Nu uitati ca Ponta, a fost sustinut mult de Sebastian Ghita, si platit gras de el! Dupa ce a luat bani multi de la Ghita, trebuie sa-l sustina pe Georgescu, sa vina Ghita in tara liber si sa fure in continuare! Ati uitat ca Ponta era admiratorul lui Putin,Erdogan, sustinator China
Și ce e rau în asta prietene?
Nu ai nevoie de schimburi cu Turcia, China, chiar și cu Rusia?
Suntem în război cumva cu Rusia, de tot stați în gura cu ei ?
Pai atunci hai sa ne rupem de toți dacă vrem asa sa fim doar cu uni și cu alți nu.
Relațiile trebuiesc ținute cu toate țările.
Negruțiu bate câmpii!😂
Și ce a zis greșit dl Georgescu, nu este oare patriot. Pai da, este patriot pentru țara lui, nu oare asta face el, apără interesele patriei lui, ce ați vrea sa le apere pe ale europenilor? Poate cineva să îi ia cineva dreptul ăsta? Că ne place nouă, că nu ne place, asta e realitatea. Va rog, cei mai tineri, să căutați definiția patriot, patriotism in dicționare.
Ponta ...e prafff
Lasa ca era Ciolacu pregatit 😂😂😂
Am votat și vom vota Călin Georgescu masiv diaspora plus Transilvania
Cinste și respect d-le Ponta , v-am votat la prezidențiale dar a ieșit Basescu!
Da, argumentul este simplu....Elena Lasconi nu are nici cea mai mica idee cum sa conduca o tara...adica mai clar de atat nu se poate...e foarte vizibil...
Ca și reporter care este treaba ta cu cine votează, ce te doare pe tine.
Vor să creeze dezinformare, să propage ură și dispreț nefondat
Aici a cam dat din multa muie pe care a luat-o Ponta de-a lungul aniolor si astora de la Digi😂😂😂❤
Acum se demască TRĂDĂTORII DE ȚARĂ.
.