O să vin și eu cu niște informații nesolicitate. Problema cu bonurile, chiar dacă nu e folosită chiar așa multă hârtie/bon, este că sunt imprimate pe hârtie termică care nu se degradează, și astfel nu pot fi reciclate, dat fiind că un compus chimic (BPA/BPS) nu poate fi scos așa ușor în timpul reciclării fără a-l emite în aer și de obicei bonurile sunt date la o parte în procesul ăsta. De altfel, a pune un bon în coșul pentru hârtie spre reciclare poate contamina tot lotul. Știu, sunt sufletul petrecerii.
Sunteți minunați. N- am văzut în viața mea de cercetător, atâția oameni care nu fac nimic ( decât se amuză și beau) si câstigă milioane de urmăritori. DIN ACEST MOMENT sunteți responsabili.
Profu meu de desen din generala isi cumpara sticle de Polar de la maicamea de la magazin, inainte de ora. Profa de religie din liceu era fosta dansatoare la bara
Ce interesant, si la mine in generala proful de desen era cam sarit de pe fix. Ii cam placea sa vina ametit la ore, il simteam cam din a 2-a banca. Era amuzant el asa, si un mare talent, a pictat peretii scolii la un moment dat, si de obicei ne intreba: cine a luat 10 in ziua respectiva, apoi ne desena pe tabla portetul celor care aveau un 10 la alta materie pe ziua respectiva. Dar cateodata era imprevizibil, si te lua fizic si te arunca afara din clasa daca faceai ceva ce nu-i convenea 😅. Am patit
Minutul 27:57 Teo, de ce te-ai uitat la mînă după ce te-a Shake - uit Raul? 😂 🤣. Doamne cît am rîs 😂 😂. Te-a șifonat? Și care 2 care am mai rămas? Că e plin autobuzul 😂 🤣
Avalansa unei greseli: acum cativa ani eram in parcare in Piata Victoriei cu un amic, avand la noi 2 pliculete de ceai la folie, cu zip. Survoland cu privirea imprejurimile pentru ca nimeni sa nu ne intrerupa preparea ceaiului, il observam pe Costel vorbind cu niste baieti. Imediat gandul meu a fost, catre amicul meu "ba, hai sa mergem la Costel sa-i cer sa facem o poza, moment in care scap ceaiul asta langa el si tu il filmezi" 😂😂 Greseala a fost ca n-am mai facut glumita asta, astfel acum Costel a ramas in gaura cu niste material de stand-up, respectiv " Soc!! 16 in parcarea de la Victoriei! Am fost prins cu ceaiuri braziliene asupra mea!" Acum ca ma gandesc mai bine, poate nu e timpul pierdut si ne-ntalnim pe la 99, Costele ...🤣😂Big fan of y'all !
Legenda spune ca Dave Chappelle a lacrimat pe ochiul nevazut dupa ce a vazut acest podcast. :))) Umpicut gresit podcastul, overal bun :D giff us more please!
13:40 nu e greu, se cheama păsăreasca, doar ca tot o sa intelegi ce zici. pentru un strain care nu intelege o sa o auda la fel adica nu o sa vada diferenta :) ca de inteles tot nu intelege :))
Guys :)), scuze că de abia azi va fac vizualizarea. Sa vezi faza că am văzut înaintea voastră A fost o gluma și o chestie de a lui Cirje:)) I was blind but now I see :))
Îmi place atitudinea umoristică a voastră sinusoidală. Este pe muchie de cuțit să devină cosinusiodală. Dacă se întâlnesc, nu este bine. Din păcate, acest criminal, puuuufff iin, încă mai trăiește. Părerea mea este că, deocamdată, să nu faceți glume cu pfffffuffftifffn.
Missing the " tă tă tă ră tărărără răăă"
Ai uitat un “ră” 👍
@@Joswah corect, sorry
@@GrinderMR mi se pare un cartier ok din Iași, nu știu ce spui
Nu se poate fara :(
Il vrem inapoi,apartine de podcastul asta.
O să vin și eu cu niște informații nesolicitate. Problema cu bonurile, chiar dacă nu e folosită chiar așa multă hârtie/bon, este că sunt imprimate pe hârtie termică care nu se degradează, și astfel nu pot fi reciclate, dat fiind că un compus chimic (BPA/BPS) nu poate fi scos așa ușor în timpul reciclării fără a-l emite în aer și de obicei bonurile sunt date la o parte în procesul ăsta. De altfel, a pune un bon în coșul pentru hârtie spre reciclare poate contamina tot lotul.
Știu, sunt sufletul petrecerii.
Intr o zi, in padure, se intalnesc doi cerbi, unul numai coarne, altul numai coaste: salut Cornele, salut Costele! :))
😂
:))))))))
Costel e adorabil, episodul ăsta arată ca Murray din Stranger Things! 🤩
el e funny, adorabila esti tu domnisoara ! :)
Costel arata ca every Serial killer din America
S-a mâncat mult rahat in acest clip, dar imi place ca s-a mancat cu placere si deminitate domle. Love this podcast ❤
I miss early uploads :( imi placea sa va urmaresc de la munca in ziua uploadarii
Am văzut discursul de la TEDx a lui Teo.
Teo daca vezi asta, să știi că îi bine, ii bine că altceva na a fost!
Aveam un prof de istorie la liceu care si-a botezat copiii Memoranda si Memorandum...pe bune !
Vă pup, sunt la final n-am leșinat de greață ✌🏻
Mi-a placut maxim episodul asta. Creca episodul meu preferat😅
La 26:50 mi-am scuipat cafeaua de ras. Sunteti foarte tari!
Io mi-am scuipat mîncarea citind că ți-ai scuipat cafeaua 😂 🤣
Pare ca vreti ca Faiar sa reactioneze la episodu asta 😂
"Straight out of Ipotești" când? 🥺
Unde e Vio sa zica "excelent" după ce da Costel cu gluma :(
Sunteți minunați. N- am văzut în viața mea de cercetător, atâția oameni care nu fac nimic ( decât se amuză și beau) si câstigă milioane de urmăritori. DIN ACEST MOMENT sunteți responsabili.
Da
23:57 Costel drujbarul 🤣🤣
Profu meu de desen din generala isi cumpara sticle de Polar de la maicamea de la magazin, inainte de ora.
Profa de religie din liceu era fosta dansatoare la bara
Ce interesant, si la mine in generala proful de desen era cam sarit de pe fix. Ii cam placea sa vina ametit la ore, il simteam cam din a 2-a banca. Era amuzant el asa, si un mare talent, a pictat peretii scolii la un moment dat, si de obicei ne intreba: cine a luat 10 in ziua respectiva, apoi ne desena pe tabla portetul celor care aveau un 10 la alta materie pe ziua respectiva.
Dar cateodata era imprevizibil, si te lua fizic si te arunca afara din clasa daca faceai ceva ce nu-i convenea 😅. Am patit
În numele comunității, vă rugăm puneți genericul vechi
😂😂😂😂😂👏🏻👏🏻👏🏻👏🏻👏🏻💜💜💜💜💜
Urmaresc acest podcast de la Roberto Hotel Sinaia si beau Lejereanu in caz ca nu stie Vio unde s a vandut sticla de pe luna Ianuarie
De ce nu mai postati episoadele pe Spotify????
O sa mai fie disponibile pe Google Podcast ?
42:00 blaze it
Din ultimii doi care au ramas pana la final, eu nu pot sa ajung la showul de la Sibiu, poate reuseste celalalt.
Minutul 27:57 Teo, de ce te-ai uitat la mînă după ce te-a Shake - uit Raul? 😂 🤣. Doamne cît am rîs 😂 😂. Te-a șifonat? Și care 2 care am mai rămas? Că e plin autobuzul 😂 🤣
ce glume tranșante
Pațani veniți cu stăndapcick și în Republica Moldova, o să fie sold out:))))
Am o idee. Cum ar fi ca logo-ul după perete să fie făcut în oglinda astfel încât pe masa sa se vadă normal? Ar fi tare nu?
Dacă e după perete oricum nu se vede.
@@marrydruli 😂😂 l-ai facut sa isi editeze comentariul
@@adrianmihai1610 pai si eu ce fac cu gluma mea acum..
Gata.👍
ciudat cadrul, a prins cam mult din cameraman
Avalansa unei greseli: acum cativa ani eram in parcare in Piata Victoriei cu un amic, avand la noi 2 pliculete de ceai la folie, cu zip. Survoland cu privirea imprejurimile pentru ca nimeni sa nu ne intrerupa preparea ceaiului, il observam pe Costel vorbind cu niste baieti. Imediat gandul meu a fost, catre amicul meu "ba, hai sa mergem la Costel sa-i cer sa facem o poza, moment in care scap ceaiul asta langa el si tu il filmezi" 😂😂 Greseala a fost ca n-am mai facut glumita asta, astfel acum Costel a ramas in gaura cu niste material de stand-up, respectiv " Soc!! 16 in parcarea de la Victoriei! Am fost prins cu ceaiuri braziliene asupra mea!" Acum ca ma gandesc mai bine, poate nu e timpul pierdut si ne-ntalnim pe la 99, Costele ...🤣😂Big fan of y'all !
19:19 De ce nu stai tu la cabluri, ma, baiatule? Aculta ce iti zice lumea, poti sa fii un electrician de soi, nu esua in comedie!
Legenda spune ca Dave Chappelle a lacrimat pe ochiul nevazut dupa ce a vazut acest podcast. :))) Umpicut gresit podcastul, overal bun :D giff us more please!
Profu` de desen era fost boxer :)
Vad ca tot merge cu Standapu'...
#jesuiscostel
Dragul de Raul... se vede ca nu vine des la intre showuri... a uitat ca Costel are monopol pe cuvinte..
Amandoi am murit de ras. Dar eu nu pot sa ajung la Sibiu :(
Mai traieste foame asta de Mocanu?
Viorele' une ejti
21 seconds ago
Cine-i băiatul nebărbierit din stânga lui Costel, cum privesc la ecran, pare talentat?
Costel Bojog presedintele Romaniei!!! si el prinde posturi straine (doar cand vrea el) dar macar Costel e funny si profi...
Apropo de improvizat romana. Daca vreti sa auziti cum suna romana improvizata, cautati despre limba aromana. 🙉🤯
13:40 nu e greu, se cheama păsăreasca, doar ca tot o sa intelegi ce zici. pentru un strain care nu intelege o sa o auda la fel adica nu o sa vada diferenta :) ca de inteles tot nu intelege :))
Fratele lui Traistariu e prof meu de desen din generală. E off track rău omu
ce e agitatia asta? Unde e Vio? :(
Je suis Costel
Guys :)), scuze că de abia azi va fac vizualizarea. Sa vezi faza că am văzut înaintea voastră A fost o gluma și o chestie de a lui Cirje:)) I was blind but now I see :))
Adăugați ceva și pentru susținători în secțiunea
(Vezi beneficiile)
Dacă vede nea Teo commentul: filmul Laurence Anyways a lui Xavier Dolan surprinde foarte bine tema trans, într-un cuplu inițial heterosexual.
Bravo Costel!
Raul a vrut sa o inmoaie si a primit torpila iar cei 2 si-au dat cringe pe margine.
Pe aceeasi nota cu gluma lui raul:
Stiri cum se cheama o fata care a felat studenti la economie? Asemuita
TRANScedental de bune glumele.
Pizzaa
Am altă propunere de scenariu: un bărbat negru care se identifică siren care e trans și devine mica sirenă.
Îmi place atitudinea umoristică a voastră sinusoidală. Este pe muchie de cuțit să devină cosinusiodală. Dacă se întâlnesc, nu este bine. Din păcate, acest criminal, puuuufff iin, încă mai trăiește. Părerea mea este că, deocamdată, să nu faceți glume cu pfffffuffftifffn.
Jgzj
nu stiu de ce, dar Gheba imi e antipatic.. de Mocanu ce sa mai zic
ce e asta ma?
primul :)
bravo ai un ou
Se numeste pansexualitate.