Cât costă o tură la Salina Turda - MIRCEA BRAVO

Поделиться
HTML-код
  • Опубликовано: 28 авг 2024
  • Pentru colaborări, promovări, booking sau premii, aștept mesajele voastre aici: office@mirceabravo.ro
    Vreau să mă și prezint puțin (pentru cei care sunteți curioși). Sunt Mircea Bravo și acest clip este realizat cu ajutorul echipei mele (scenariști, cameramani, oameni pe regie, actori, oameni la montaj). Ne dăm cu toții silința să creăm cel mai bun conținut pentru voi și să fim de fiecare dată originali în idei și execuție. Cine vine cu o idee copiată este exclus din echipă. Glumesc. Doar îl batem până se jură că nu mai fură.
    Am început în 2014 cu diverse videouri cu camera ascunsă (așa-zisele farse). Am fost prin toată țara, am filmat în Cluj-Napoca, București, Timișoara, Constanța, Iași, Târgu-Mureș, Alba-Iulia, Zalău, Bistrița, în principiu peste tot. După un an, lumea a început să mă recunoască și nu mai puteam face farse. Pentru mine a fost un moment greu. Dar colegului meu, Cristian, i-a venit ideea să filmăm cu camera la vedere, sub forma unui reportaj, transformând astfel dezavantajul notorietății într-un avantaj. Astfel, am început să călătorim și să filmăm prin lume (Marea Britanie, Franța, Spania, Belgia, Rusia, Austria etc.). Ne-am propus ca prin fiecare reportaj să vă facem să râdeți, dar și să vă oferim informații valoroase despre locurile în care am filmat: INFOTAINMENT. De la information + entertainment. Știu că v-ați prins oricum din prima. Prin aceste reportaje am prezentat tot felul de evenimente, destinații, festivaluri, lucruri interesante.
    În 2016 am hotărât să facem încă un pas. Așa au apărut primele noastre scheciuri. Mici filme la care era nevoie de cameramani, actori, scenariu scris dinainte, tot felul. Ca orice lucru de care ne-am apucat, evident că și la scheciuri am vrut să fim cei mai buni și să vă oferim calitate. Ne-am extins echipa, am adus cel mai bun cameraman, cel mai bun sunetist. Să fie o plăcere să vă uitați la videouri. Știți când vă zgârie la urechi sunetul la anumite scheciuri? Noi am zis că nu vă putem face asta. Mai apoi am adus în echipă oameni care să se ocupe de scenarii, oameni pe idei. Și cu idei. Pentru că ar fi imposibil ca un singur om să aibă în fiecare săptămână o idee tare de video. Eu așa zic.
    Sunt sigur că nu toate videourile vă plac. Nu-i nimic, nu vă întristați, e normal. Unele se adresează tinerilor sub 20 de ani, altele celor peste 30. Tot tineri și ei. Dar vreau să vă asigur că fiecare video e creat ca să vă facă să râdeți.
    Vă mulțumim că ne urmăriți și, după cum știți deja, puteți să ne susțineți prin like, comment, share, subscribe, follow, stalking etc. Dacă le faceți măcar pe primele trei, hai patru, sunteți fani categoria I.

Комментарии • 357

  • @Adrian0923
    @Adrian0923 2 года назад +97

    Un loc superb, a meritat drumul de la Constanța pana la Cluj, și Cheile Turzii sunt superbe...

    • @lazarteodor19
      @lazarteodor19 2 года назад +2

      Chiar da, Clujul e fain

    • @dudasattila9811
      @dudasattila9811 2 года назад

      Gsgegegwgwgegwgwgwggegegeeggewggggeggeg😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😁😁😘😘😃😃😃😃😃💓💓😃💓💓💓💓💓💓💓💓💓💓💓💓💓💓💓💓💓💓💓😘😘😘😘😘😘😘😘😘😁😁😁😁😁😁😀😀😀❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤💓💓💓💓💓

    • @eusuntbenjamin
      @eusuntbenjamin Год назад

      ruclips.net/video/Z-z0lhySWqA/видео.html

  • @wizzair8057
    @wizzair8057 2 года назад +6

    Dumnezeu sa ocroteasca mereu glia noastra stramoseasca si neamul nostru românesc unit mereu. Interesante locuri.

  • @martabranistareanu4281
    @martabranistareanu4281 2 года назад +5

    Un loc superb , bravo ,Romania .👍👏❤️🙏🇷🇴

  • @carmensandor3439
    @carmensandor3439 2 года назад +8

    esti genial ! ...rid cu lacrimi cind te aud mereu !.... bravo ! in vremurile astea fara haz esti o minune !

    • @eusuntbenjamin
      @eusuntbenjamin Год назад

      ruclips.net/video/Z-z0lhySWqA/видео.html

  • @moisicislavita4263
    @moisicislavita4263 2 года назад +3

    Am fost si eu cu familia mea,in concediu in august este superba Salina Turda merita vizitata. 🤗Am fost si in Cheiile Turzii wow super mi-a placut f mult 🥰

  • @somebody8875
    @somebody8875 2 года назад +18

    Apreciez ca in acest video ai folosit resursele de care dispui ca sa promovezi turismul :) sper sa mai faci asta!

    • @eusuntbenjamin
      @eusuntbenjamin Год назад

      ruclips.net/video/Z-z0lhySWqA/видео.html

  • @valentinadobrescu6080
    @valentinadobrescu6080 2 года назад +7

    Un loc foarte frumos!
    Eu am fost in excursie cu clasa la Slanic Prahova la salina.
    Un vlog frumos, multumesc!

  • @petricigheorghe9494
    @petricigheorghe9494 2 года назад +29

    Am fost cu soția la Salina Turda ne-a plăcut enorm. Ce nu mi-a plăcut e faptul că acolo jos la "lac" și-au scris toți "inteligenții" numele, Nr de telefon au mâzgălit tot lemnul toate băncile sunt cu desene...etc tipic românesc. Păcat că au reușit să vandalizeze acel loc🤬

    • @corectorul8560
      @corectorul8560 2 года назад +2

      E plina si Austria de "artisti" ...

    • @csaby1923
      @csaby1923 2 года назад +3

      SI WC-URILE PRIN GERMANIA DE PE LANGA AUTOSTRADA SUNT PLINE DE SCRISURI IN ROMANA ,,,,,,IN AUSTRIA PARCA... ESTE ANUNT INTR-O PARCARE IN LIMBA ROMANA ,SA NU NE PISAM PE LANGA CLADIRE CI DOAR LA WC.......MAI MARE RUSINEA SA VEZI ASA CEVA ,,,,,

    • @dragosbelea7454
      @dragosbelea7454 Год назад

      Eeeeeee........ce sa mai zic de salina Praid......acolo tot lemnul:băncile,lemnul ce e pe drum,etc...Tot e mâzgălit!

  • @mariapop9381
    @mariapop9381 2 года назад +1

    Avem locuri frumoase,,, acesta este unul dintre ele!!! Salutări Mircea!!!

  • @vioradulescu528
    @vioradulescu528 2 года назад +1

    Un loc superb, am fost în 2017
    Avem o țară tare frumoasă și trebuie să ne mândrim cu ia.

    • @eusuntbenjamin
      @eusuntbenjamin Год назад

      ruclips.net/video/Z-z0lhySWqA/видео.html

  • @melek7672
    @melek7672 2 года назад +6

    Merci, Mircea, pentru clip! Am fost o singură dată la Salina, aș mai merge. Două videoclipuri filmate in Salina sunt ”DJ Sava & Raluka - I like the trumpet” și Sasa Matic & Aleksandra Prijovic - „Ko si ti” cu peste 84 milioane vizualizări.

  • @djcodrea7222
    @djcodrea7222 2 года назад +9

    Am fost o data! O salina mare in inaltime,mica in lungime....Recomand:Targu Ocna[Slanic Moldova],Ocnele mari[Ramnicu Valcea],Slanic Prahova.

  • @marknagy4598
    @marknagy4598 2 года назад +8

    Ești cel mai tare din România Mircea BRAVO 💪💯

  • @ruxandraharaga4387
    @ruxandraharaga4387 2 года назад +2

    Am fost la salina intr-o vara, prin 1975-1980, pe vremea cind era sanatoriu pentru voi tespiratorii. Imi aduc aminte umezeala si racoarea si oamenii care stateau pe acolo la tratament. Parca erau mese de sah facute din sare, mese de ping-pong si cam atit. Acum este super, deabea astept sa mai ajung acolo. Multumesc pentru clipul autentic cu glume sarate!

  • @dalexdalex
    @dalexdalex 2 года назад

    Splendida amenajare, bravo romani-cei ce au lucrat aici!!!

  • @mariacazac7170
    @mariacazac7170 2 года назад +8

    Am fost la Praid,dar era mult mai mică.Dar ce mi-a plăcut că avea vitralii și aveai impresia că sunt geamuri la o adâncime destul de mare.

  • @enachecarmen5662
    @enachecarmen5662 2 года назад +2

    Frumoasa Românie. Super tare, felicitări Mircea.

    • @eusuntbenjamin
      @eusuntbenjamin Год назад

      ruclips.net/video/Z-z0lhySWqA/видео.html

  • @adrianboldi6468
    @adrianboldi6468 2 года назад +1

    Multumim Mircea! Tare mult mi ad dori sa te intalnesc intr o buna zi.

  • @mihaelagiurgiu9554
    @mihaelagiurgiu9554 2 года назад +2

    Am fost si eu acolo, acum 2 ani. Este un loc foarte frumos!

    • @eusuntbenjamin
      @eusuntbenjamin Год назад

      ruclips.net/video/Z-z0lhySWqA/видео.html

  • @lixyseal7364
    @lixyseal7364 2 года назад +2

    Salutare Mircea🤗E un loc superb care meritã vizitat de câte ori ai ocazia,am fost si am rãmas plãcut surprins 😊

  • @sebastianbia12
    @sebastianbia12 2 года назад +5

    am cateva zeci de intrari in salina de pe vremea cand era un pret simbolic, practic la pretul de acuma ma pot considera milionar

  • @marknagy4598
    @marknagy4598 2 года назад +27

    Vlogurile tale sunt foarte frumoase ✌️✌️✨💯

  • @marknagy4598
    @marknagy4598 2 года назад +2

    Eu acum 2 ani am fost acolo 💯😎. Era foarte frumos. Și acum e frumos. 💪

  • @ileanasalageanu3366
    @ileanasalageanu3366 2 года назад +6

    Am fost în August, ne-a placut foarte mult!

    • @eusuntbenjamin
      @eusuntbenjamin Год назад

      ruclips.net/video/Z-z0lhySWqA/видео.html

  • @ildaachim7791
    @ildaachim7791 2 года назад

    Sunt din Turda, am fost de mai multe ori în Salina, sincer merita să fie vizitată, în realitate este altceva, cu programul aveți dreptate în rest nu prea sunt mulțumită cu conținutul prezentării poate nici nu ați avut timp de documentare,și apoi mă enervează la culme când aud și acum vorbind de... milioane!

  • @peterbauer9104
    @peterbauer9104 2 года назад +2

    Foarte fain, iubesc Turda ❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️

  • @ionutal3x
    @ionutal3x 2 года назад +2

    Și golf.....il chem pe Iohanis... 🤣🤣🤣 Cea mai tare faza ....bravo, Mircea Bravo!

  • @raulcocolin3252
    @raulcocolin3252 Год назад

    Super. Am fost in Iulie 2022 in urma videoclipului tau 😇

  • @gochavasilache4404
    @gochavasilache4404 2 года назад

    Foarte Super,datorita lui Bravo o s-a ajungem si noi pe la Salina.

  • @zahariaconstantin7738
    @zahariaconstantin7738 4 месяца назад

    Super tare

  • @elenaclaudiaruscovan1614
    @elenaclaudiaruscovan1614 2 года назад

    Am fost în vizită în 2019 cu un grup de colegi de muncă din Spania . Partea de jos cu bărcile pe atunci era în renovare . Deci va trebui sa mergem din nou să vizităm tot ....
    Superb locul ....

    • @eusuntbenjamin
      @eusuntbenjamin Год назад

      ruclips.net/video/Z-z0lhySWqA/видео.html

  • @mihaelamariusciobanu2556
    @mihaelamariusciobanu2556 2 года назад +2

    Am fost anul trecut in septembrie; e placută salina ..... cine intră pentru prima datã are parte si de momente ca ar vrea sa iasa de acolo.

  • @victorstancu275
    @victorstancu275 2 года назад

    Mircica wow 😳 cea mai mare si frumoasa Salina mai Mircica esti Tare toata lumea te iubeste Ai ajuns Mircea poporului Roman multumim Mircea si echipei tale 👍👍👍👍👍👍👍🙏🙏🙏🙏🙏🙏🙏❤️❤️❤️❤️❤️❤️🤗🤗🤗🤗🤗🤗👏👏👏👏👏👏✌️✌️✌️✌️👋👋👋👋👋👋

  • @sorinapaul1407
    @sorinapaul1407 2 года назад

    Nu am fost încă. Mulțumim ca ne descoperi locuri frumoase ale Românie, asa avem cu ce le face poftă colegilor să viziteze România.

    • @margitmiron9809
      @margitmiron9809 2 года назад

      Este locul unu la obiective turistice din Europa.

  • @monica9833
    @monica9833 2 года назад +1

    Bravo Mircea!! Salutari de la o turdeanca de peste hotare 👏👏

  • @victorvladascau1950
    @victorvladascau1950 2 года назад +1

    ✋Am fost la salina dar la Slănic Prahova!
    Cică cel mai tare aer,te invit sa vizitezi aceasta salina!✌👍

  • @All3xx.
    @All3xx. 2 года назад

    In fiecare an merg primavara 😊 am lipsit in 2020 in rest mereu 👍 cu familia cate 6 ore sunt bine venite 🙆‍♂️

  • @maramuresanu346
    @maramuresanu346 2 года назад +13

    am fost acu 3-4 ani la salina,e foarte frumos :D succes

  • @gabrielastan2816
    @gabrielastan2816 2 года назад

    Am fost acum vro 3 ani si chiar e deosebit locul.

  • @AndreiChrisso
    @AndreiChrisso 2 года назад +14

    n-am fost niciodată pe acolo, dar mă gândesc să fac şi eu o vizită cândva.. :)🙂

  • @gojeagrigore547
    @gojeagrigore547 2 года назад +4

    Super fain,nu stiam de aceasta salina.Numai bine…!!!

  • @mirabelagabriela
    @mirabelagabriela 2 года назад +1

    Impresionantă Salina, un loc deosebit!

    • @eusuntbenjamin
      @eusuntbenjamin Год назад

      ruclips.net/video/Z-z0lhySWqA/видео.html

  • @diaverde5118
    @diaverde5118 2 года назад +3

    Mircea, te rog mult sa faci un video despre graba babelor cu plase la ora 7 dimineata. Fie ca sunt in autobus, pe strada, tragand dupa ele chestia aceea pe roti in care isi pun cumparaturile, in magazine la ore imposibile, pe trecerea de pietoni "babele" sunt etern nemultumite si cu o privire pieziș cârcotașă...

    • @gvbitz
      @gvbitz 2 года назад

      baaa asta e intrebare de cercetare ma jur, si eu ma intreb mereu dc se duc asa devreme

  • @rodicaruncan8926
    @rodicaruncan8926 2 года назад

    Am fost la Salina Turda ,este foarte frumos .

  • @florianalexandrutislici4069
    @florianalexandrutislici4069 2 года назад +2

    Bravo Mirciulică !!! Și eu am de gând sa fac o vizită la Salină, când voi avea timp.
    Te aștept cu cea mai mare plăcere în Ibiza dacă vrei,când vrei, ești bineprimit la mine acasă 😊

  • @wandawandawaleska8149
    @wandawandawaleska8149 2 года назад +1

    Interesant. .multam fain

  • @MotoX17.
    @MotoX17. 5 месяцев назад

    Acolo m-am nascut,un loc minunat!❤

  • @arnold2001
    @arnold2001 2 года назад +1

    Am fost toamna trecuta, super!

  • @nicoletaiuliastoica2975
    @nicoletaiuliastoica2975 2 года назад +3

    Foarte frumos am fost in august anul acesta am fost cu sotul, baiatul nepotelul si nora care ie Peruanca ia placut,ce nu mía placut ca ploua 😪😪.Tara mea ie cea mai frumoasa.

  • @DeliaElenaMiron
    @DeliaElenaMiron 2 месяца назад

    Buna ziua, va mulțumesc

  • @mariamihaeladeceanu6770
    @mariamihaeladeceanu6770 2 года назад

    Bine ați venit la Turda Mircea!

  • @aleeeaxz
    @aleeeaxz 2 года назад

    Am fost si eu, dar era sa lesin acolo cand am vazut acolo jos la barci 😃

  • @buzatu6770
    @buzatu6770 2 года назад

    EU sunt din Turda si ma bucur ca ai fost la Salina Turda

  • @leontinarosca8138
    @leontinarosca8138 2 года назад +3

    E f scump sa intri la salina. Daca ar fi mai ieftin ar merge mai multa lume.

    • @cimpiansimona3547
      @cimpiansimona3547 2 года назад +1

      Sunt de acord cu tine, de cand s-a renovat am fost odata si prea curand nu o sa ma mai vadă, 50 de lei mi se pare destul de mult, daca ar fi un ghid care sa îți povesteasca istoria ei si cum functiona înainte as înțelege pretul, 30 de lei de adult este mai mult ca suficient.Acum pe perioada rece nu sunt multi vizitatori, dar pe perioada verii ii coada la lift sa cobori.

  • @fulgermcqueen9837
    @fulgermcqueen9837 2 года назад +1

    Foarte frumos este in salina

  • @vashti2389
    @vashti2389 2 года назад +27

    Mircea, did you notice a difference in your breathing? Easier or harder to inhale? Really enjoyed the tour.

    • @mirceabravo
      @mirceabravo  2 года назад +11

      Not really

    • @margitmiron9809
      @margitmiron9809 2 года назад +6

      Trebuie sa mergi de mai multe ori, macar o saptamana. Daca racesti usor, sau ai probleme cu plamanii, vei simtii efectul, chiar si urmatorul an.

    • @CharloiRO
      @CharloiRO 2 года назад

      @@mirceabravo mircea dragă , in caz k astta sugera ca se mai auzea un pic dIn respiratie , ai folosit lavaliera ca in practica tv sau doar micrf de camera uzual ¿ baftă

    • @denispopovici7723
      @denispopovici7723 2 года назад +1

      Trébuie sa mergi de mai multe ori ça te vindeca si de covid

  • @rosalia9044
    @rosalia9044 2 года назад +8

    Ai de capul meu l-ai filmat pe tatăl meu ăla cu șapcă albastru închis :)))

  • @radutamas2014
    @radutamas2014 2 года назад +1

    Am vazut,am stat la coada acu 6 ani ca erau autocare cu strainim
    Superb!

  • @Eduardo__s_t_e_n_d_o_f2
    @Eduardo__s_t_e_n_d_o_f2 2 года назад +3

    Respect Mircea bravo😁😁😁😁

  • @Kasandra54
    @Kasandra54 2 года назад

    e un loc super am fost recomand

  • @vuraalex5663
    @vuraalex5663 2 года назад

    Am fost de cateva ori. E super

  • @stefanv9660
    @stefanv9660 2 года назад +2

    1:55 Fain :)

  • @doritostar1583
    @doritostar1583 2 года назад +1

    Am fost și eu,și chiar acum 3 luni 🙂

  • @Ezechel123bosdinafarceri
    @Ezechel123bosdinafarceri 2 года назад

    Eu am fost în salină e foarre tare si sanatos

  • @mariusemil7420
    @mariusemil7420 2 года назад

    Am vizitat salina din Turda, e f frumoasă

  • @marknagy4598
    @marknagy4598 2 года назад

    Eu cred ca am fost acolo. Bravo Mircea. Mult noroc ✌️💯

  • @adrianapop558
    @adrianapop558 2 года назад

    Dacă mergeai de departe,aveam un apartament aproape de Salină ,să vă cazez😋
    Superb loc de vizitat!
    La vară ,trebuie să mergi și în Cheile Turzii 🙃

  • @lidiapascu5664
    @lidiapascu5664 2 года назад +1

    Locul îi minunat,dar și prezentarea-i faină!❤

    • @eusuntbenjamin
      @eusuntbenjamin Год назад

      ruclips.net/video/Z-z0lhySWqA/видео.html

    • @eusuntbenjamin
      @eusuntbenjamin Год назад

      ruclips.net/video/Z-z0lhySWqA/видео.html

  • @mustabellafrancisc2272
    @mustabellafrancisc2272 2 года назад +1

    You are amazing and so funny 😂

  • @silviapitu9897
    @silviapitu9897 2 года назад

    Ne am plimbat cu barca ! Super !

  • @marmari2207
    @marmari2207 2 года назад

    Simpatic esti mai Mircea!!! 😄 N-ai luat nimic gratis, ai platit tot! Ne-ai aratat si bonurile si sarea la final! 😀
    Te pricepi la vaslit, si m-ai amuzat cand ai spus ca te cunosti cu 'patronii' si ai sa vb cu ei sa ridice temperatura la 20-25 grade, sa fie cald acolo.. :)))) 😄👏👏👏
    Am vizitat Salina Turda, este superba, as vizita-o anual daca as putea! Felicitari pt vlogul din acest loc minunat! 👍👍👍

  • @wandawandawaleska8149
    @wandawandawaleska8149 2 года назад

    Bravissimo ...bravissimiiiiiii. .

  • @Real_BoYYY
    @Real_BoYYY 2 года назад +1

    Am fost, e super ✌💪

  • @Tonyrider14
    @Tonyrider14 2 года назад

    Îmi amintesc acel loc. Mi a dat un prieten cu crosa de golf în nas👌

  • @florinmateescu1876
    @florinmateescu1876 7 месяцев назад

    Fix ce am frut să văd nu am fazut 😂da fain ce sa zic

  • @carmengiurgiu1111
    @carmengiurgiu1111 2 года назад +1

    Faină promovare, Mircea!

  • @davidck1
    @davidck1 2 года назад

    This video is not on Facebook therefore it's a commercial and goes against RUclips policy.

  • @senkuaot
    @senkuaot 2 года назад

    Am fost si eu de doua ori e frumos!

  • @raduantoniotrif6219
    @raduantoniotrif6219 2 года назад +1

    Foarte tare salina am fost azi vara ...
    Trebuie sa lingi pereti sa fie bine :)) zice ca la praid ii mult mai tare...ai de capu meu in august era full am stat un ceas la coada la lift

  • @floricasorinca1863
    @floricasorinca1863 2 года назад

    Mi a plăcut videoul ❤️❤️❤️❤️❤️❤️

  • @C.T.8R
    @C.T.8R 2 года назад

    Fain. Am fost, și aș vrea să mai merg.
    Mircea, o idee: du-te într-o zi pe 'prima stradă smart din România'. Vezi cum te simți... 😋

  • @Pixelonyt
    @Pixelonyt 2 года назад +1

    Foarte fain la Salina, eu sunt din Alba dar am fost de cateva ori pana acum. De fapt, chiar maine o sa merg iar cu o prietena din Franta care studiaza in Cluj, nu puteai veni si tu maine Mircea?!

  • @Sabou.Robert
    @Sabou.Robert 2 года назад

    Haidaaaa. Sa vedem

  • @assistedlivinghomesforsale9228
    @assistedlivinghomesforsale9228 2 года назад +3

    Felicitări pentru vlog! Just for the record! Pentru alimentatie sarea celtică este cea mai bună. Dacă o comandati online din România o veti primi din Franța, din regiunea Bretania, dar merita, are o sumedenie de proprietati benefice pentru organism. Sarea de mare conține magneziu, fier, mangan, zinc, iod și potasiu.

    • @lavitaebella6561
      @lavitaebella6561 2 года назад

      Contine si microparticule de materiale plastice si gust de excremente umane. 😂

    • @gogonelus
      @gogonelus 2 года назад +3

      🤣 din ce am învățat prin clasa a IV-a sarea e doar NaCl indiferent ca e din Bretania sau din Himalaya. Restul sunt impurități...și povesti de marketing.

    • @lavitaebella6561
      @lavitaebella6561 2 года назад

      @@gogonelus Ei.. nu e chiar asa, in mare parte este NaCl, dar sunt si procente de alte saruri de Magneziu MgCl2, de Potasiu KCl, de Calciu Ca(ClO)2 etc, dar sarurile pot fi in mai multe forme. Sarea naturala nu e niciodata doar NaCl, dar printr-un proces de rafinare se ajunge la o puritate de 99,5% de NaCl. Bine inteles.. acuma eu nu stiu sa-ti zic daca celelalte tipuri de saruri sunt benefice sau nu pentru corpul uman.. dar mi se pare oricum o prostie. Toate felurile astea de saruri le gasim si in alimente. Nu inteleg de ce trebuie sa cumparam sare din Himalaya sau de nu stiu unde. 😂
      Pana la urma stim foarte bine ca sarea in exces este foarte daunatoare corpului nostru. Deja daca mananci o lingurita de sare este rau.
      Apropo "sărurile sunt combinații cu structură ionică, în general, formate prin neutralizarea unui acid cu o bază. Se mai pot obține în urma reacțiilor dintre un acid și o altă sare, dintre metale (sau oxizii lor) și acizi, sau prin combinarea directă a elementelor". (Wikipedia)

    • @lavitaebella6561
      @lavitaebella6561 2 года назад

      @@gogonelus Dar imi place ce ai zis "sunt povesti de marketing" 🤣🤣

    • @gogonelus
      @gogonelus 2 года назад +1

      @@lavitaebella6561 dpdv chimic, cu siguranță, ai dreptate ! Ideea pe care am încercat sa o aduc în discuție e cea pe care ai sesizat-o și tu: ca sarea din bucate nu are importanta de unde e extrasa, din Himalaya, din Bretania, din apa marii sau din România. Rolul ei este de a da gust mâncării și mai puțin, chiar deloc, profilactic.

  • @alexspata
    @alexspata 2 года назад

    Tare

  • @vladrares873
    @vladrares873 2 года назад +1

    Salutare Mircea!

  • @1979kappo
    @1979kappo 2 года назад +1

    super fain Mircea ,RESPECT

  • @tomoiagavasile3461
    @tomoiagavasile3461 2 года назад +1

    Ma bucur ca am fost acum 10 ani dupa ce s-a modernizat. La ce preturi nesimtite is acuma nu mai merg indata

  • @qalex2251
    @qalex2251 2 года назад +1

    Când am fost eu la Salina Turda era plin de oameni…acum nu mai e nimeni :)) ciudat

    • @lidiacatinas8238
      @lidiacatinas8238 2 года назад +3

      Dacă mergi în sezonul concediilor sau în weekend e foarte aglomerat. În rest e mai liber. Iar acum cred că nu se mai poate intra fără certificat verde.

  • @adrianaalb1227
    @adrianaalb1227 2 года назад

    Salutare Mircea! 🤗E tare fain la Salina Turda, eu am fost de trei ori și o să mai merg ori de cate ori o sa am ocazia! 🥰 Si cand ma gandesc ca doamna aia vinde acolo de 4 ani si nu a intrat niciodată înăuntru 😀😀 Multă sănatate și mult succes, domnul Bravo! 😁😇😎

  • @alex_mosu
    @alex_mosu 2 года назад

    E frumos...... Am petrecut cam 1 sapt numai la saline Turda și praid..... La Turda jos pălăria..... Doar ca.... Acolo vezi numele proștilor pe toate gardurile...... Iar la praid e frumos ca au și un lăcaș de cult..... Au și cv de distracție... Jocuri..... Felicitări..... Ptr clip

  • @lucian1979ful
    @lucian1979ful 2 года назад

    Am fost și eu e super tare

  • @d.claudiu6187
    @d.claudiu6187 2 года назад +1

    Dacă cobori...numai spre Rai...nu e drumul! :)

    • @weg666
      @weg666 2 года назад

      👍👍👍👍

  • @DeadPool-cg2pv
    @DeadPool-cg2pv 2 года назад +1

    Eu stau in Câmpia Turzii, la 10 km de Turda

  • @silviumot4019
    @silviumot4019 2 года назад

    Am fost acolo frumos bravo Mirciulica frumoasa idee!

  • @DharmaRotary
    @DharmaRotary 2 года назад +3

    1:38 parcare exclusiva cu rezervare sustinuta de staff riguros

  • @KarthusDreams
    @KarthusDreams 2 года назад +1

    Am fost acolo :)

  • @bennylegend0704
    @bennylegend0704 2 года назад

    Mă mir că sunt așa puțini oameni...eu am fost acu vreo 3 luni in urma și erau foarte mulți turiști...chiar și străini...

  • @cecilialeucusescu-dan3869
    @cecilialeucusescu-dan3869 2 года назад

    Eu care sunt din Turda. :)

  • @frunzaconstanta7013
    @frunzaconstanta7013 2 года назад

    Să știi Mircea că și la salina Slănic Moldova e frumos,ești haios , sănătate.