Și-a trădat România aliații după victoriile din 1917?

În vara anului 1917, armata română a câştigat marile victorii de la Mărăşti-Mărăşeşti-Oituz, dar prăbuşirea frontului rus a pus România într-o situaţie delicată, de a nu se mai putea apăra în Moldova.
Acest lucru a făcut ca ţara noastră, ca aliat al Antantei, formată din Franţa, Imperiul Britanic şi cel Rus, să rămână izolată şi singură în faţa Puterilor Centrale, reprezentată de Germania, Austro-Ungaria, Imperiul Otoman şi Bulgaria.
Practic, România se afla în imposibilitatea de a mai continua războiul împotriva Puterilor Centrale, iar parafarea la 22 noiembrie, la Brest-Litovsk, a armistiţiului de încetare a operaţiunilor militare, care angaja într-un mod nepermis statul român, a determinat Guvernul României, refugiat la Iaşi în urma ocupării Bucureştiului de către trupele germane, să propună aliaţilor încheierea unui armistiţiu care reprezenta practic salvarea ţării noastre.
În memoriul trimis de şeful Guvernului, I.C. Brătianu, se arătau circumstanţele defavorabile continuării războiului, acesta exprimându-şi speranţa că ”aliaţii îşi vor da consimţământul pentru încheierea unei păci separate, fără să denunţe obligaţiile pe care şi le-au asumat în august 1916”.
Deşi miniştrii din ţările Antantei recunoşteau situaţia gravă, francezii, reprezentaţi de generalul Henri Berthelot, au acuzat autorităţile române de trădare.