15:40 ba îi pasă, deoarece când sa întâlnit cu Geo și bakuganul său Wavern acesta a vrut să vadă dacă acel bakugan e un bakugan suprem și dacă da să găsească o metodă să o ucidă ca sa ia nucleul infinitului pentru Naga. Ar fi putut încerca să o câștige pe Wavern în luptă dar a ales cealaltă cale
Teoria cu Naruto și Inazuma Eleven parte destul de interesantă, mai ales când te gândești că nu există o explicație(sau cel puțin n-o știu eu) cu privire la puterile celor din inazuma. Asta mă duce cu gândul la un desen unde fotbalul joacă un rol important. E vorba despre Galactik Football, unde ni se spune din intro că tot universul are un fel de energie care este periculoasă și trebuie ținută în frâu, cu excepția fotbalului. Însă la Inazuma nu vedem o explicație pentru mișcările speciale ceea ce mă face, cumva să cred teoria ta. Iar la bakugan, Masquerade este personalitatea multiplă a lui Alice, într-un fel partea doritoare de luptă, mult mai incisivă.
3.50 in acest minut nu e adevărat,gen,nu zic că nu există fete care nu sunt pe interes,dar rar găsești una,fiindcă nu mai e că și de mult,acum daca ai BMW sau haine scumpe,poți să ai o iubita dar daca te îmbraci prost și nu ai mașină,rar găsești o fata care vrea doar o relație,nu ci bani,spun asta fiindcă am trecut Intr un fel prin așa ceva,și doar prin munca am ajuns cea ce sunt,morală este,muncește pentru visul tau,lasă relațiile,până la 30 de ani poți să îți găsești o iubita,până atunci,continuati visul și creazati un hobby,și daca nu e adevărat,poți să mi zici,dar aia este,orcum,bro faci niste videouri foarte tari,continua tot așa,respect
În pokemon sun and moon există un pokemon legendar Lunala care e de tipul apă și zbor iar cum acesta se poate Teleporta întere două Universe, cea a nostră și cea din care vine el,deci putea scăpa ușor de un cataclism. Deci nomazi apei poate ou fost învățați de acesta. Plus că Lunala are culoarea unei luni pe el iar aripile și capul sunt colorate ca spațiul, adică negru cu puctulețe albe sau galbene
10:57 Încă un argument ce susține teoria că că totul e în capul lui Curaj , e faptul că stăpânii lui nu par niciodată speriați de toți ciudații ăia. Știu că observam asta și mă întrebam de ce ei nu reacționează cum o face Curaj.
faza cu naruto si inazuma eleven ca să facem această teorie mai credibila este proabil că lumea naruto a fost despartită de restul lumii printrun incident la fel ca si in AOT deaceia lumea naruto este mai putin dezvoltata fata de restul lumii pentru ca ei erau preocupati de războaie si de a deveni mai puternici pentru a castiga si deaceia in naruto si sunt astfel de tehnici puternice.
Ma certam cu mama ca sa ma lase sa ma uit, pe jetix cel putin, nu era de la 12-1-2-3 noapte, mai degraba de la 9-10-11. Poate pe Animax era mai tarziu, nu mai stiu sigur
Teorie 6:50 au veniți clanul otutukiy au venit și au distrus pământul și cei care au supraviețuit au ținut ascuns keacra Petru a nu mai fii război și ani au trecut și s-au dezvoltat diferit
Ai sa spun eu cv legat de bani ai mei nu au avut mult dar au reusit sa imi ia tot ce vreau dar na nu am avut eu norocul sa ma nasc intr-o familie bogata dar tot sunt multumit cu tot ce am
Teoria legată de Naruto pare plauzibilă pentru că asta ar explica rezistenta și determinarea lui Mark dar teoria cu avatar nu prea pare plauzibilă e posibil să aibă dreptate dar nu prea cred
Iar naruto tot puteri de la pokemoni ar putea, pokemoni ar fi tailed beast insa is prea mari si au mai multe elemente oricum avatar probabil sunt atunci cand kakuya a aparut si animalele alea probabil si ele au primit chackra
Ok, hai sa spuneam ca e mai ok clipul asta fata de cel anterior. Ai adus argumente bune și ai dreptate când spui ca fiecare alege ce vrea sa creadă, dar pentru liniștea mea sufleteasca 😂 spune-mi te rog ca te-ai uitat la seria Naruto și nu doar cauți teorii pe net.
Bă paul la teoria aceea cu pokemon și avatar nu cred ca e adevărată pentru că în avatar tehnologia nu e prea evoluată adică gen nu există telefoane dar în pokemon da și există toată tehnologia din zilele noastre așa ca teoria pică și avatar nu este o continuare pentru pokemon
Chestia aia cu jutsuri din Izuna Eleven pare adevărat dar ei nu au chakra și nici nu au legătură cu Naruto poate jutsuurile dar nu are cum să fie în același univers ca Naruto chestia asta este fake dacă era cu Naruto în univers erau deja morți și chestia aia cu puterile care le folosesc nu prea arată cu cele din Naruto și asta e doar o minciună
3:14 What ? Sper că ți-ai schimbat părerea cu timpul deoarece e o aberație extrem de jegoasă. Literalmente nu e deloc așa. Nu exista soluții miraculoase prin care să îți îmbunătățești situația nici măcar adult fiind Exista atât de mulți adulți ce ajung pe străzi sau se plâng că nu le ajung banii. Exista multă sărăcie. Până și în Japonia e o rată uriașă de suicid la cât își pierd timpul oamenii pt a face bani sa întrețină și ajung exploatați și extenuați. Nu...
15:40 ba îi pasă, deoarece când sa întâlnit cu Geo și bakuganul său Wavern acesta a vrut să vadă dacă acel bakugan e un bakugan suprem și dacă da să găsească o metodă să o ucidă ca sa ia nucleul infinitului pentru Naga. Ar fi putut încerca să o câștige pe Wavern în luptă dar a ales cealaltă cale
Nu ne-ai plictisit deloc cu morala, Paul ! Chiar aveam nevoie de cineva care să mă înțeleagă .🥹😭🥲
Poti face o teorie si despre desenele pentru adulti cum ar fi rick si morty ,big mouth,family guy sau south park ?
Am una cu rick si morty, mic spoiler, are legatura cu gravity falls
Dacă faci #3, fă ceva asemănător cu CE-I CU ANDY ?, te rog frumos 🙏😇 !!!
Notat
Mulțumesc pentru ca îmi aduci aminte de copilărie, mai faci și cu "Cei cu Andy?"
Poti face o teorie si despre happy tree friends ?
Probabil
Respec, mai fa episoade pls.
Vine vara si am sa postez mai des
Ba dar dacă pokemon e continuarea la avatar pote oameni au încercat sa combine diferite specii și asa au apărut restul de pokemoni
Asta e next lvl, imi place cum gandesti
Ce tare a fost acest videoclip
Teoria cu Naruto și Inazuma Eleven parte destul de interesantă, mai ales când te gândești că nu există o explicație(sau cel puțin n-o știu eu) cu privire la puterile celor din inazuma.
Asta mă duce cu gândul la un desen unde fotbalul joacă un rol important. E vorba despre Galactik Football, unde ni se spune din intro că tot universul are un fel de energie care este periculoasă și trebuie ținută în frâu, cu excepția fotbalului. Însă la Inazuma nu vedem o explicație pentru mișcările speciale ceea ce mă face, cumva să cred teoria ta.
Iar la bakugan, Masquerade este personalitatea multiplă a lui Alice, într-un fel partea doritoare de luptă, mult mai incisivă.
Iubeam Galactik Football, vezi ca este un sezon care nu s-a difuzat la tv, in caz ca nu stiai
Salutare tuturor celor ce citesc acest comentariu. Foarte interesant ceea ce faci.
Respect!
Respect
În avatar, erau mult mai multe în afară de baloanele cu aer cald, în sez. 2 erau chiar și roboți prezenți în luptă.
3.50 in acest minut nu e adevărat,gen,nu zic că nu există fete care nu sunt pe interes,dar rar găsești una,fiindcă nu mai e că și de mult,acum daca ai BMW sau haine scumpe,poți să ai o iubita dar daca te îmbraci prost și nu ai mașină,rar găsești o fata care vrea doar o relație,nu ci bani,spun asta fiindcă am trecut Intr un fel prin așa ceva,și doar prin munca am ajuns cea ce sunt,morală este,muncește pentru visul tau,lasă relațiile,până la 30 de ani poți să îți găsești o iubita,până atunci,continuati visul și creazati un hobby,și daca nu e adevărat,poți să mi zici,dar aia este,orcum,bro faci niste videouri foarte tari,continua tot așa,respect
Interesant 🤔🤔
😇
Bună,Paul! Am aflat că Poppy este copilul lui Huggy și a lui Kissy ( Poppy Playtime ) ai putea să afli mai multe și să faci un short?😊😊
În pokemon sun and moon există un pokemon legendar Lunala care e de tipul apă și zbor iar cum acesta se poate Teleporta întere două Universe, cea a nostră și cea din care vine el,deci putea scăpa ușor de un cataclism. Deci nomazi apei poate ou fost învățați de acesta. Plus că Lunala are culoarea unei luni pe el iar aripile și capul sunt colorate ca spațiul, adică negru cu puctulețe albe sau galbene
cum se numeste muzica pe care ai puso in tom si jerry sinucid
Before its gone - Jon Bjork, am gasit-o pe Epidemic Sounds
Parta 3 plis
Okk
10:57 Încă un argument ce susține teoria că că totul e în capul lui Curaj , e faptul că stăpânii lui nu par niciodată speriați de toți ciudații ăia. Știu că observam asta și mă întrebam de ce ei nu reacționează cum o face Curaj.
Partea a 3 a plsssss
Vrem partea a 3 a 😁
In avatar korra dpiritele seamana cu pokemoni
😉
bro de pe ce sait ai loat episoadele din inazuma eleven in romina? anmie kaghe? doza animata?
Seriaul Curaj eu cred ca ca teoria ta este 100% corecta.
Mersii :))
@@PascaPaul Îmi place mult ce faci
@@PascaPaul Faci partea a iii-a cu alte personaje din cartoonetork pliz si cu Disney chenel daca ai informatii
Ok Pa,mulțumesc ca mi ai răspuns la comentariu.Noapte buna!😴😴😴
Am una cu Sfântul Gheorghe la fel ca-n video
Esti tare rau dar trebuie partea 3 imediat ca se termina berea 👦👦👦
Apare si part 3 soon 😜
Bn bro esti tare
Mersii
Fă te rog cu Titanic
Poti face o teorie si despre fratii Kratt ?
Probabil
Iubesc ce faci
Aia cu curaj câinele fricos cred ca e adevarata sută la suta
😎
Stai asa un pic curaj si familia lui au fost trimiși în spațiu din cauza unui doctor malefic dar el a reușit să scape
Conform teoriei, povestioara cu doctorul malefic ar fii o metafora
Respect
Mersii :))
De unde ai văzut întregul season 3 Inazuma eleven din prima serie in romana?
anime.kage manga-kids
@@dani_.776 îți mulțumesc enorm
Eu m-am uitat pe alt site, dar am verificat si-l gasesti si pe anime kage
1=fact
2=BIG CAP
3=nu știu ce să zic
4=CAP
5=poate e adevărat
:))
5:27 baiatul avea sharingan
Lol, doar acuma am observat. Ce tare, mersii de informatie 😂
faza cu naruto si inazuma eleven
ca să facem această teorie mai credibila este proabil că lumea naruto a fost despartită de restul lumii printrun incident la fel ca si in AOT deaceia lumea naruto este mai putin dezvoltata fata de restul lumii pentru ca ei erau preocupati de războaie si de a deveni mai puternici pentru a castiga si deaceia in naruto si sunt astfel de tehnici puternice.
cine se uita acum 7 ani cam asa la 12-1-2-3 noaptea la naruto, nu mai stiu cat era ceasul dar se dadea tarziu la tv
Ma certam cu mama ca sa ma lase sa ma uit, pe jetix cel putin, nu era de la 12-1-2-3 noapte, mai degraba de la 9-10-11. Poate pe Animax era mai tarziu, nu mai stiu sigur
Tom si gerry sunt foarte triști,ma fac si pe mine sa fiu trist.😭😭😭
Viata-i prea scurta ca sa fii trist
@@PascaPaul ma are episode
Inuzuma
4:42 nuu nu au nici o legatura si scuza cum ca folosesc jutsu de foc i doar din cauza frecari cu aeru
Teorie
6:50 au veniți clanul otutukiy au venit și au distrus pământul și cei care au supraviețuit au ținut ascuns keacra Petru a nu mai fii război și ani au trecut și s-au dezvoltat diferit
In Inazuma eleven Vocea Lui Endo e jucată de actorul lui Naruto!!
Mai precis, Junko Takeuchi
Și eu am un câine prostuț precum Curaj. Și el se sperie de orice aproape. Nu aveam vreun dubiu că teoria nu ar fi reală.
😂😂😂
Ai dreptate bos
Mersii ❤
??? Nu mi se pare ca are legatura Avatar cu Pokemonii da in fine
Bă ai stricat tot
Partea 3😎😎😎😎😎😄😄🤔
Soon 😜
😊😊😊
In Tom si Jerry nu fac decat sa le de-a idei copiilor sa se sinucidă bro.
Cumetre fă partea a treia
A păi mersi, Eu fiind Marcel, pot zice ca e adevarat,jk
Prima teorie ma întristat foarte tare
Si pe mine :((
@@PascaPaul nu pot să cred ca miai raspuns🙃
Fă despre Gumball
Receptionat
9:27 o mica greșeală gramaticala , nu e nimic
Iti multumesc pentru corectare
Miam spart telul serios
Hmmm
Atunci?
Următoarele seriale Tom și Jerry sunt de fapt ei, dar sunt in rai?😳
Next lvl, imi place cum gandesti :))
As vrea sa faci un video cu The Flesh,
Si un sfat: uitate în camera căci se vede ca nu te uiți direct fără supărare
Ma uit in ecranul rabatabil al camerei, dar mersii de sfat :)) Am sa incerc sa ma imbunatatesc pe viitor
Un turneu dureaza mult
Cand Elise se transforma în Masqerade oare se schimbau si alte lucruri care nu erau la vedere 🤔:))))
Păi nu cred că Alice avea mască şi puță:))
Ai sa spun eu cv legat de bani ai mei nu au avut mult dar au reusit sa imi ia tot ce vreau dar na nu am avut eu norocul sa ma nasc intr-o familie bogata dar tot sunt multumit cu tot ce am
Partea 3
Soon 😜
Terog partea a 3😢
Pentru algoritm ❤
Multumesc
Paul tu ești Paul pasca și eu sunt pasca Luca Adrian
4:48 toate sunt din mitologia japoneza...
si nu e hate dar e o porcarie
Fiecare cu parerea lui, apreciez ca ti ai exprimat opinia intr un mod civilizat
De distrus numi distrugi copilăria mă luminezi mai mult
Cu placere :))
Teoria 4:ați uitat ca în pokemon tehnologia este una avansata?
:))
Dar timpul
mai bn faceai pokemon cu baugan
Nr 2 eu zic că e adevărat
Casa loud plsssssss
Okk
Dar bakugan in nu stiu cate minute cand?😂😂😂
Nici el nu știe😂😂😂
O problemă de a mea din trecut este că a căzut un dulap pe mine Ai de viața mea un dulap
Ptt 3???
Posteaza mai des
Sa termin cu sesiunea, dupa ce intru in vacanta o sa postez cel putin o data pe saptamana
Marcel nu sa nădcut la o familie cu bani Marcel să miăscut pe stradă
am vazut episodul cu tom si jery la tv
Io m-am uitat la Inazuma eleven pe netflix
Teoria legată de Naruto pare plauzibilă pentru că asta ar explica rezistenta și determinarea lui Mark dar teoria cu avatar nu prea pare plauzibilă e posibil să aibă dreptate dar nu prea cred
Fiecare crede ceea ce vrea 😂😂😂
Iar naruto tot puteri de la pokemoni ar putea, pokemoni ar fi tailed beast insa is prea mari si au mai multe elemente oricum avatar probabil sunt atunci cand kakuya a aparut si animalele alea probabil si ele au primit chackra
Exista si pokemoni ft mari, gen Dialga, Palkia etc. De obicei aia legendari
@@PascaPaul cam da
Ok, hai sa spuneam ca e mai ok clipul asta fata de cel anterior. Ai adus argumente bune și ai dreptate când spui ca fiecare alege ce vrea sa creadă, dar pentru liniștea mea sufleteasca 😂 spune-mi te rog ca te-ai uitat la seria Naruto și nu doar cauți teorii pe net.
M-am uitat la tot naruto si naruto shippuden, totusi, mai dadeam skip la fillere cateodata
Bă paul la teoria aceea cu pokemon și avatar nu cred ca e adevărată pentru că în avatar tehnologia nu e prea evoluată adică gen nu există telefoane dar în pokemon da și există toată tehnologia din zilele noastre așa ca teoria pică și avatar nu este o continuare pentru pokemon
Am plâns mult ca și verișoara mea care e nu a stat sub dulap dar a lovit o puțin A plâns pentru că i a fost foarte frică
Am fabia 1, 1.4 luata de mine... Și ma simt mândru de asta! Pentru ca am bani făcuți de mine nu de tata!
Frumoasa masina, respect
@@PascaPaul nu neapărat frumoasa, dar pot spune ca este a mea 😂 mulțumesc 💪
Oameni au si bandana de sat deci da e adv
:))
Ezistă un pocemon qe care o ceamă luna
Știu
Sall
Hello
Deci in naruto puate sea facut un fel de marea unire
Bă fă asta doar pe tik tok sunt mulți copii că mine da pe RUclips poate să știa ercine
Okk, cred :))
Inazuma eleven este din alt univers dacă ai văzut toate sezoanele vezi că sunt mai multe ţări
Am vazut toate sezoanele pana la Galaxy
100
Ty
Pokemoni in Avatar? Niciodata
Nu știu, Inazuma Eleven a apărut cu mult înainte ca să apară Boruto, deci, nu știu cât de "bine stă în picioare" teoria ta
cum naruto sa inspirat de la dragonball si imazuma sa inspirat de la naruto
Chestia aia cu jutsuri din Izuna Eleven pare adevărat dar ei nu au chakra și nici nu au legătură cu Naruto poate jutsuurile dar nu are cum să fie în același univers ca Naruto chestia asta este fake dacă era cu Naruto în univers erau deja morți și chestia aia cu puterile care le folosesc nu prea arată cu cele din Naruto și asta e doar o minciună
3:14 What ? Sper că ți-ai schimbat părerea cu timpul deoarece e o aberație extrem de jegoasă. Literalmente nu e deloc așa. Nu exista soluții miraculoase prin care să îți îmbunătățești situația nici măcar adult fiind
Exista atât de mulți adulți ce ajung pe străzi sau se plâng că nu le ajung banii. Exista multă sărăcie. Până și în Japonia e o rată uriașă de suicid la cât își pierd timpul oamenii pt a face bani sa întrețină și ajung exploatați și extenuați. Nu...
Naruto stie football deci...
Era un episod special in care naruto practica probe de la jocurile olimpice :))
Beste o lunu
Iuna
Peste