Eu sint de părere că toată trupa e compatibiă și valoarea totala se vede..eu ca fost baterist mă oftica faptul că nu mai văd asemenea formații. Felicitări Delta Band. Succes și as vrea să o țineți într,un eveniment, in alt eveniment, SĂNĂTATE ȘI TOT RESPECTUL MEU.
Măi Radu Raul dar deștept mai ești știi foarte multă istorie că de 150 de ani au venit români în Dobrogea. Pe Teritoriul Dobrogei au trecut mai întâi popoarele migratoare unde erau traco- geții apoi grecii și după romanii și au venit turcii.la noi în comuna Turcoaia au fost un cimitir foarte mare turcesc pe care acum sunt construite case. Și cetatea Troismis a fost ridicata pe ruinele unei cetăți grecești. Ai dreptate în privința celor impropitariti din zonele Olteniei de la Făgăraș Buzău, în și din Banatul sârbesc care era ocupat de imperiul austro-ungar.
Vă mulțumesc dân suflețelul meu ăsta plăpând ca soacră dă Dobrogeanca pă care o Iubesc ca pă copiii mei pentru că este Mama nepoților mei Evident că mă întrebați Dă ce? Pentru că am niște fitosi care le-a cam mirosit mai devreme Marea Artistă Maria Lataretu 😊😊 M-au supărat și eu vreau acum să-i Văd la pingeli și picere😂😂😂 ❤Dedicație specială 👑 ❤ ❤ O seară plăcută 😊 6-Dec- "23😊
Dansatorii începe odată cu muzica ,că să poată dansa toate strofele la timpul lor nu în contra timp + nu mai vorbesc de cele 8 masuri ,care face dansul complet! Vorbesc de ZVACU în special!
Adevărații creștini ortodocși Pastreza tradițiile și obiceiurile lăsate de înaintașii noștri Vorba lui Stefan las voua moștenire A patriei cinstire Amin
Ofitereasca se joacă cu spatele spre stânga, iar zvâcul nu îl joacă la timp, prea devreme la pași, se joacă în cele 8 masuri fix , nu începi nici mai devreme , nici mai târziu!
@@miapersu8777 asa e!nu doar olteni,sunt din toate regiunile,dobrogea e o fost aprovincie turceasca,ne-au facut cadou rusii”cei rai”,iar guvernul Romaniei a dus romani din toate provinciile,i-au imprprietarit statul gratis si i-a ajutat sa infinteze localitati noi!
niciunul nu e dans dobrogean,dobrogene sunt doar dansurile tataro-turcesti,dobrogea n-a fost locuita de romani pana acum 150 de ani,dobrogea a fost facauta noua cadou de catre rusii pe care atat ii urasc unii dintre romanii nostrii!dansurile romanesti jucate in dobrogea sunt fie turcesti fie sunt romanesti,aduse din Romania,mai ales din Oltenia din care au venit multi dintre colonistii noii provincii!romanii stabiliti in dobrogea primeau cate 10 ha de pamant pt a se stramuta acolo,asa ca despre ce vorbim?vii tu acum si vrei sa faci o istorie a dobrogei?n-ai cum,in afara de istoria turceasca,istoria dob rogei e doar cea contemporana!
Bravooo. ! Mai la început a fost locuită și de geto-daci și dealungul istoriei au trecut pe acest teritoriu multe nații , câte etnii sunt în Dobrogea probabil că atâția cuceritori au fost sau au rămas în timp prin diferite războaie!
Felicitări tuturor celor care păstrează tradiția românească să vă dea Dumnezeu numai bucurii
Foarte frumos imi aduce aminte de dansurile dobrogene pe csnd locuiam la Tulcea. 😊
Foarte frumos. Traiasca Dobrogea.
Oooo CE frumos maíz ales ca sant dobrogean ,imi intra un suflet.FELICITARI
Foarte frumos și multă sănătate și fericire alături de cei dragi
Acestea sunt dansuri care arar apar in statistici,bravo voua dansatorilor&cantaretilor.
Felicitări!
Trăiască muzica, lăutarii și dansatorii!❤
Nota maxima cu felicitari ptr toti,dansatori si formatie
Minunsata sincronizare ! Bravo ! O reala placere sa va privesc .
Супер сте ромънещета само така весело ☺ привет от далечните ви роднини от ДУНАВСКА БРАТСКА БЪЛГАРИЯ 👯 КАЗАХ!
Thanks our bulgarian brothers
FELICITĂRI in special pentru cel care cântă solistică .....pentru păstrarea jocurilor populare autentice românești
Eu sint de părere că toată trupa e compatibiă și valoarea totala se vede..eu ca fost baterist mă oftica faptul că nu mai văd asemenea formații. Felicitări Delta Band. Succes și as vrea să o țineți într,un eveniment, in alt eveniment, SĂNĂTATE ȘI TOT RESPECTUL MEU.
Bravo frumos danseaza dobrogeni nostri ❤❤❤❤
Super frumos trăiască România ,jos pălăria!
Foarte frumos 🙂 Sunt Dobrogeancă și Iubesc ❤️ Dansurile Dobrogene * Salutări din Dobrogea 🌹
bravo ,asa se joacâ, la vadul-oii hai dobrogenii meii
Foarte frumos! Sa traiasca muzica dobrogeana și cei ce o dansează!
FOARTE FRUMOASE DANSURI. FELICITAAAAARI
Bravoooooooo!!!!
Dobrogea este Dobrogea pana la urma,fain rau de tot.
,Aceste dansuri populare imi aminteste de cand dadeam serbare la scoala
Super frumos. Felicitari formatiei si Dansatorilor!!!
Extraordinari oameni care dansează...👍, formația super 👍...
Măi Radu Raul dar deștept mai ești știi foarte multă istorie că de 150 de ani au venit români în Dobrogea. Pe Teritoriul Dobrogei au trecut mai întâi popoarele migratoare unde erau traco- geții apoi grecii și după romanii și au venit turcii.la noi în comuna Turcoaia au fost un cimitir foarte mare turcesc pe care acum sunt construite case. Și cetatea Troismis a fost ridicata pe ruinele unei cetăți grecești. Ai dreptate în privința celor impropitariti din zonele Olteniei de la Făgăraș Buzău, în și din Banatul sârbesc care era ocupat de imperiul austro-ungar.
Felicitari😍 superb
Vă mulțumesc dân suflețelul meu ăsta plăpând ca soacră dă Dobrogeanca pă care o Iubesc ca pă copiii mei pentru că este Mama nepoților mei Evident că mă întrebați
Dă ce? Pentru că am niște fitosi care le-a cam mirosit mai devreme
Marea Artistă Maria Lataretu 😊😊
M-au supărat și eu vreau acum să-i
Văd la pingeli și picere😂😂😂
❤Dedicație specială 👑 ❤
❤ O seară plăcută 😊
6-Dec- "23😊
Dansatorii nu sunt în dans real cu muzica!
Frumos tare totuși!
Salut, exista o latenta din cauza sălii
Dansatorii începe odată cu muzica ,că să poată dansa toate strofele la timpul lor nu în contra timp + nu mai vorbesc de cele 8 masuri ,care face dansul complet!
Vorbesc de ZVACU în special!
Eu il știam drept studențeasca, e dansul meu preferat!😘
Depinde de zonă
SUPERB.
Sus Dobrogea!❤
Super
❤
Adevărații creștini ortodocși Pastreza tradițiile și obiceiurile lăsate de înaintașii noștri Vorba lui Stefan las voua moștenire A patriei cinstire Amin
Sa vedeti Fedelesul ?
Exact cum scrie în titlu.
" DOAR 4 DE DA."
Ăsta este ,,Romanul"Dobrogea.
Ofitereasca este diferită
Ofitereasca se joacă cu spatele spre stânga, iar zvâcul nu îl joacă la timp, prea devreme la pași, se joacă în cele 8 masuri fix , nu începi nici mai devreme , nici mai târziu!
Vasile Pandescu
Dansul se numește,,Romanul".Ofitereasca este total diferit ,,Paaa'
Atunci, ROMANUL să fie DACĂ ziceți dumneavoastră!
C4l mai ușor dans la ți făcut varză.
alunelul e oltenesc!nu va atribuiti obiceiurile si dansurile altora!romanul de asemenea e un joc oltenesc,nu e ceea ce credeti voi,ofitereasca!
Apăi sunt mulți olteni în Dobrogea :)
@@miapersu8777 asa e!nu doar olteni,sunt din toate regiunile,dobrogea e o fost aprovincie turceasca,ne-au facut cadou rusii”cei rai”,iar guvernul Romaniei a dus romani din toate provinciile,i-au imprprietarit statul gratis si i-a ajutat sa infinteze localitati noi!
Și nu le nici joacă bine!
@miapersu8777 le curge muci acia in Dobrogea , cu la ei sărăcie