Care este diferența dintre senzația de stres, anxietate și depresie? Dr. Valentin Matei - Magic Life

Поделиться
HTML-код
  • Опубликовано: 25 июн 2024
  • Starea de anxietate, sentimentul de tristețe și prevalența articolelor și știrilor generează un cerc vicios în care problemele cu care ne confruntăm pare că nu au o soluție clară, iar auto-diagnosticul nu ajută. Invitatul episodului de astăzi la Magic Life, șef de secție în cadrul spitalului Psihiatric Alexandru Obregia, conferențiar la Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila, sef al consiliului Științific al Asociației Romane de Psihiatrie ne simplifică, paradoxal, cu ajutorul științei, întrebări pe care nu reușim să le formulăm corect, în special în momentele dificile.
    Soluțiile complicate sau inaccesibile de care intuim că am avea nevoie pentru bunăstarea noastră și a creierului nostru sunt de fapt practici simple - mișcarea fizica, lectura și moderația. Domnul doctor Valentin Matei demontează mituri și ne este alaturi în lupta interioară și exterioară de a preveni suferința emoțională și psihică, aducând o perspectivă bine ancorată în realitate, căreia îi adaugă și o doză dezarmantă de umor.
    00:00:00 - 00:02:23 INTRO
    00:03:00 - 00:05:20 Au evoluat bolile psihice?
    00:05:20 - 00:06:11 Diferenta dintre depresie si anxietate
    00:06:12 - 00:08:00 Sentimentul de anxietate si boala in sine
    00:08:00 - 00:11:00 Fiecare managerizeaza emotiile diferit
    00:11:00 - 00:12:00 Sistemul amigdalian si sistemul prefrontal
    00:12:15 - 00:13:10 La psiholog sau la psihiatru?
    00:13:15 -00:13:47 Miscarea in aer liber ajuta mai mult?
    00:14:10 - 00:16:35 Cand e nevoie de medicamente
    00:16:36 - 00:17:25 Suntem toti bolnavi psihic?
    00:17:26 -00:17:57 Stresul, pretul platit pentru viata contemporana
    00:17:58 - 00:18:42 Prevalenta gandurilor negative
    00:18:42 -00:19:25 Diagnosticul de depresie si trauma
    00:19:25 - 00:20:58 Terapia cognitiv comportamentala
    00:20:58 - 00:21:40 Schimbarea perspectivei si a gandurilor
    00:21:58 - 00:24:04 Originea si cauza bolilor
    00:24:40- 00:27:53 Tehnologia si incidenta depresiei
    00:28:34 - 00:30:50 Dependenta de tehnologie si dopamina
    00:30:52 - 00:34:45 Substantele si riscul dependentei
    00:35:00 -00:37:35 Dezechilibrul chimic si medicamentele
    00:37:50 -00:39:26 Mitul optimizarii vietii
    00:39:27 -00:42:50 Diferenta dintre psiholog si pisihiatru
    00:42:50 - 00:43:46 Bolile psihiatrice, boli cronice
    00:43:46 - 00:48:39 Cum "oprim" depresia"
    00:49:22 - 00:51:00 Sumarizare
    00:51:02 - 00:53:07 Miturile creierului fericit
    00:53:08 - 00:55:39 Gradul de eficienta al suplimentelor
    00:55:39 - 00:57:26 Incidenta dementei si a bolii Alzheimer
    00:57:28 -00:59:06 Ce are nevoie mintea
    00:59:06 - 01:00:59 Singuratatea si nevoia de terapie
    01:01:38 - 01:02:46 Factorii de risc pentru depresie
    01:02:47 - 01:03:45 Factorii de risc pentru starea de fericire
    01:03:45 - 01:06:44 Influenta datelor genetice
    01:06:45 - 1:08:07 Hedonic treadmill
    01:08:08 - 01:10:43 Fiecare reactioneaza diferit la tragedii
    01:10:43 - 01:12:50 Cum educam mintea
    01:12:51 - 01:26:26 Ce trebuie evitat

Комментарии • 55

  • @ioanatudorache7465
    @ioanatudorache7465 12 дней назад +2

    Respect. Un specialist care nu recomanda x lucruri fără baza științifică. Care recomanda un stil de viata sănătos, simplu fix ceea ce avem nevoie. Și de asta din păcate poate nu va avea multe vizualizări.

  • @user-vi9fy3wk6d
    @user-vi9fy3wk6d 16 дней назад +6

    Apreciez interviul pt echilibrul si realismul cu care a tratat tematica, că totul este o combinație de factori genetici, de viața, de sănătate, dărâmând tot felul de mituri

  • @elenanedelciu4011
    @elenanedelciu4011 9 дней назад +2

    Am petrecut un timp într-un mod f. plăcut, domnul doctor are voce de televiziune sau radio îți face plăcere să-l asculți.

  • @ripeanuelena4055
    @ripeanuelena4055 4 дня назад +1

    MII DE MULTUMIRI PT, TOATE EMISIUNILE CU INVITATI UNUL MAI PROFESIONIST CA ALTUL 👍👍 DE LA FIECARE AM INVATAT CEVA SI AM APLICAT PLUS POSTUL INTERMITENT DE LA DR, CEZAR 💕💕💕💕💕💕

  • @descaradad5911
    @descaradad5911 5 дней назад +1

    Ce bun articolul asta! Felicitari Liana! 😘

  • @l30NaiN3scu
    @l30NaiN3scu 15 дней назад +2

    Culmea că un radio, expert in sunet, să aivă un video cu un sunet asa de incet si putin neclar. Și nu este de la RUclips sau telefonul meu sau de la căști. Subiectul si discuția sunt interesante. Succes in continuare!

  • @ginanicoletagaspar6706
    @ginanicoletagaspar6706 16 дней назад +4

    Multumesc mult și pt acest podcast.
    Învățăm multe de la toți invitații tăi Liana.
    Dumnezeu să vă binecuvinteze ❤️🙏

  • @mariasipos348
    @mariasipos348 18 дней назад +11

    Va apreciez mult,multumiri.Aveti dreptate,exprimarea,cuvintele pe care le folosim ,sunt de vina .azi numai stim sa analizam un text literar,sa ii intelegem frumusetea sa simtim.Acum intrebi: cum a fost? Ok. Cun te simti? Special,diferit,etc.

  • @corneliatopala896
    @corneliatopala896 3 дня назад

    Un medic inteligent și înțelept. Și foarte atent la ce îi iese din gură. A fost un interlocutor dificil pentru moderatoare care părea câteodată că dorește rețete.

    • @elisavetastoia1947
      @elisavetastoia1947 День назад

      Multumim din suflet, așa dialog ❤ super inteligent . Dumnezeu să vă ajute .

  • @mariagirba7782
    @mariagirba7782 17 дней назад +5

    Un om minunat cu o voce blinda, a adormit pina și pisicul meu, Mi a plăcut mult emisiunea și va felicit pentru conținut. Am aflat mult și multe.

    • @rodigilda3311
      @rodigilda3311 16 дней назад

      😂😂😂😂 Ne bucuram pentru pisic.❤

  • @soniaandreeahutu1076
    @soniaandreeahutu1076 7 дней назад +1

    Multumesc din suflet cu drag si recunostinta si iubire ❤❤❤❤❤❤❤❤

  • @carmenbalalau8179
    @carmenbalalau8179 16 дней назад +2

    Extraordinar totul...omul,doctorul,persoana,cuvintele,vorba,informația.Ceva,altceva necesar fiecăruia dintre noi care avem neputințe sau neliniști firești date de viață.Totul la superlativ!🌹

  • @rusucornelia7816
    @rusucornelia7816 14 дней назад

    Mulțumesc! Felicitări!❤

  • @anetavalceanu3486
    @anetavalceanu3486 17 дней назад +3

    Multumesc frumos! Numai bine va doresc!

  • @SanatateHolisticabyNadiaBuju
    @SanatateHolisticabyNadiaBuju 15 дней назад +3

    Minunat invitat ❤
    Apreciez simplitatea voastră de a transmite aceste informații 🤗

  • @viorinaiancu7071
    @viorinaiancu7071 17 дней назад +1

    EXTRAORDINAR DOCTOR❤

  • @mirelaemilia6806
    @mirelaemilia6806 17 дней назад

    Foarte frumos a explicat domnul doctor tot. Simplu si pe întelesul tuturor! Mulțumim!

  • @lumyludyludi8018
    @lumyludyludi8018 16 дней назад +1

    MULȚUMIM FRUMOS ❤

  • @ELI-ll3oj
    @ELI-ll3oj 15 дней назад +1

    Foarte interesant podcastul.👏
    Mulțumim cu felicitări.🙏👍

  • @cameliatunaru8542
    @cameliatunaru8542 8 дней назад +1

    Daca l mai aud zicand “ da da da”, ma internez la el😂😂😂

  • @angelastan6237
    @angelastan6237 17 дней назад +1

    Mulțumim, o emisiune foarte bună, domnul doctor a explicat pe înțelesul tuturor!❤

  • @monicadragan6837
    @monicadragan6837 17 дней назад +2

    Foarte interesanta și bine venita emisiunea! Cu mulțumiri 🥰🍀💐 Sănătate tuturor 🙏

  • @ElizaDavidescu
    @ElizaDavidescu 7 дней назад

    Multumesc!

  • @OvidiuYang
    @OvidiuYang 13 дней назад

    Cam relativ domnul la el totul depinde înțeleg că poate fi așa însă am nevoie de informații mai clare de la dumnealui mai ales la anvergura profesională pe care o are altfel felicitări pentru podcast

  • @ripeanuelena4055
    @ripeanuelena4055 4 дня назад

    MIE IMM PLACE SINGURATATEA CACI AM FOARTE MULTE DE AFLAT CARE IMPLICA LINISTEA 👍 DACA AM PERSOANE DEOSEBITE PIT STA CU ELE ORE 👍💕

  • @Anca-gw4rw
    @Anca-gw4rw 16 дней назад

    Wow genial!!!! apreciez dr din domeniul va sugerez sa mai abordați și alte subiecte cum ar fi psihopatia din perspectiva psihiatrica, etc sunt profile extrem de răspândite..... genial!!!

  • @so_vlvl4551
    @so_vlvl4551 7 дней назад

    Minunat invitat! Va rog sa faceti ceva cu sunetul, am boxele la maxim si se aude incet.

  • @narcizamihaelabratu4797
    @narcizamihaelabratu4797 17 дней назад

    ❤❤❤

  • @BulgarescuClaudiu-uh7zh
    @BulgarescuClaudiu-uh7zh 17 дней назад

    Ne transmiteti tristetea...❤

  • @marialaryssa6352
    @marialaryssa6352 17 дней назад

    Wow 🙏🏻🫶🏻

  • @zinetitarr3516
    @zinetitarr3516 17 дней назад +2

    E prea multă știință!
    Prea putine revelații
    Prea putine sfaturi concrete.. "nu stiu".... ':
    Știe dl doctor multă știință dar concret si didactic probabil se abține... Sau este categoria care cunoaște dar nu are capacitatea de a o reda pt a intelege mai multe de cei care îl ascultă si așteaptă mai mult...
    Niculina de exemplu este versus omul care îți explică intr un mod revelant si aduce mereu lucruri pe care ascultătorul nu le știa nu le conștientiza si nu reușea să schimbe...
    Este un om deosebit sa nu fiu greșit înțeleasă..
    Doar că se abtine de la prea multe.. Mă refer la a si da cu părerea.

  • @RiderHunt-vx1kl
    @RiderHunt-vx1kl 15 дней назад

    Ba repari usi?

  • @florentinamihale7881
    @florentinamihale7881 17 дней назад +5

    "Suntem creați să supraviețuim,nu suntem creați să fim fericiți"

    • @elenag2073
      @elenag2073 15 дней назад

      trist....

    • @jeancohenvida9258
      @jeancohenvida9258 15 дней назад

      Factori genetici pot avea 10% influență. 50% convine foarte mult medicilor alopați care să le justifice puțina cunoaștere, înțelegere a strategiei holistice a auto/vindecării pe cauze și pe cele cinci 5 corpuri: biofizic, psiho emoțional, mental, infor- energetic și spiritual.

    • @somethingWe11
      @somethingWe11 12 дней назад

      Cred ca de fapt este o împletire.. și o creștere !Incepând cu supraviețuirea pe care o primim toți și sfârșind cu fericirea la care nu ajungem toți!

  • @SilviaMihai1973
    @SilviaMihai1973 15 дней назад

    Nu vă doresc să testați acel “bine” făcut de treizeci de ori, d-na Liana Stanciu…

  • @razvanmelehat7569
    @razvanmelehat7569 5 дней назад

    un agramat ignorant, perfect pt pozitia in sistem

  • @romanafedorca5506
    @romanafedorca5506 17 дней назад +1

    Hmm..Nu imi place ceva la el..Senzatia mea..e ca nu chiar ce zice.

    • @Monalisa-il2wu
      @Monalisa-il2wu 11 дней назад

      Clar că omul nu e in regulă daca aveţi dvs senzații de hmm

  • @coqs1799
    @coqs1799 17 дней назад

    microfoanele mai tare

  • @maiairina7030
    @maiairina7030 10 дней назад +4

    Wow si cate titluri are acest domn doctor . Domnule doctor , cand a fost ultima oara cand ati pus mana pe o carte de specialitate? Stiinta zboara cu viteza luminii si acest doctor ne spune povesti bune pentru bunicute . Totul trece cu un ceai de menta si o compresa cu foi de varza . Liana Stanciu , depresia nu trece cu o plimbare in natura. Stii de ce ? Pentru ca un bolnav de depresie nu se poate ridica din pat, sau se ridica cat sa se duca la baie . Daca pe tine te pot intelege ca nu ai habar , domnul doctor este dovada vie a medicului intepenit in functii , care nu mai are nici o legatura cu profesia lui , care nu mai este la curent cu ultimele noutati in domeniu . Domnule doctor ,puneti mana pe carte, descoperirile in materie de sanatate si sanatate mentala se schimba zilnic . Zilnic .

    • @irinamatei3819
      @irinamatei3819 7 дней назад +2

      Se pare ca nu ati inteles nimic, din pacate.

    • @SweetDreams-of2od
      @SweetDreams-of2od 4 часа назад

      Spune-ne TE RUGAM titlurile tale❤️ pune-le aici pentru toti ca sa vedem cat de puternic este argumentul tau din comentariu.

  • @lilianadaroczi7617
    @lilianadaroczi7617 16 дней назад +1

    Liana draga, zici ca nu ai facut liceul, asa intrebari pui.