MelosTon - Noptile de Sânziene - de Miu Bardan

Suita corală s-a născut chiar de Sânziene: 24 iunie 2018. Înregistrările la „Nopţile de Sânziene” au durat de la 24 ianuarie până la 6 iunie 2019, dată la care suita a fost patentată la Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din Romania, Asociaţia pentru Drepturile de Autor. Denumirea completă a acestui opus este: „Nopţile de Sânziene”- suită corală apotropaică în patru părţi pentru cor S.S.A.A.T.T.B.B. şi solo voce. În perioada înregistrărilor audio, corul MelosTon a avut următoarea componenţă: Veronica Martinoiu, Camelia Stancu, Mona Bădiceanu, Andreea Ionescu, Norela Liviana Costea, Iulia-Ştefania Nicolescu, Raluca Constantineanu, Ileana Constantineanu, Anca Toanchină, Adriana Vasile, Adrian Petre, George Găitănaru, Camil Beldeanu, Cristian Andrei, Marian Tănase, Victor Caraculacu, Cătălin Vasile, Dan Barbulescu şi copiii: Paul Cristian Niculescu (2 ani şi 10 luni) şi Daria Mardare (5 ani). La începutul părţii a III-a (Vâltoarea), există o introducere solo care, conform indicaţiilor compozitorului, trebuie interpretată neapărat de o voce feminină, întrucât formele verbale de la sfârşitul salutului sunt, în limba dacă, forme de feminin. Fragmentul de început din partea a IV-a (Puterea), ce conţine o cadenţă de solo, a fost realizat de patru soprane, dar inginerul de sunet nu a dezvăluit niciodată care este partea fiecărei soliste. Deşi suita corală a fost patentată pe 6 iunie 2019, lucrul la înregistrările şi montajul audio a continuat pînă la data sărbătoririi Sânzienelor - 24 iunie, 2019, cînd a fost lansată. Au fost elaborate 11 variante ale montajului video până s-a ajuns la cea finală, care se apropie cel mai mult de ceea ce a vrut compozitorul să exprime. Montajul video în forma finală a fost gata la 1 octombrie 2019. Pentru versuri, autorul a consultat studii lingvistice de specialitate în dacologie, dialectologie, precum şi studii de istorie şi de etnologie lingvistică. Tema muzicală de început se regăseşte şi în finalul părţii a IV (Puterea), în duet de voci feminine. Sărbătoarea Sânzienelor mai e cunoscută la români și sub denumirea de Amuțitul Cucului. Acest lucru e marcat prin „cântecul cucului” din partea a II-a (Iană, Sânziană), de voci feminine, solo, şi de fondul sonor al invocaţiei recitate înaintea primelor măsuri din partea I (Chemarea). Se spune în popor că Sânziene sunt mari iubitoare de dreptate. De aceea există invocaţia în partea a II-a (Iana Sânziana) când aceasta este chemată să aducă dreptate. După unii specialiști, sărbătoarea Sânzienelor își are originea într-un cult geto-dacic străvechi al Soarelui. Personajele au fost adesea reprezentate de traci înlănțuite într-o horă ce se învârtește amețitor. Acest moment se regăseşte în partea a III-a, ca o rescriere şi o reinterpretare a dansului Ciuleandra. În literatura română există două romane care poartă următoarele titluri: Nopţile de Sânziene (1934) scris de Mihail Sadoveanu şi Noaptea de Sânziene (1955) scris de Mircea Eliade (cu titlul original, în franceză: Forêt interdite). Unii critici consideră că romanul Nopțile de Sânziene scris de Sadoveanu ar fi influențat într-o anumită măsură scrierea romanului Noaptea de Sânziene de către Mircea Eliade. În romanul lui Sadoveanu se vorbeşte de codrul Borzei, loc menţionat şi în suita corală.
Sânzienele se sărbătoresc, în tradiţia populară românească, la 24 iunie, în ziua Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, sărbătoare care se mai numeşte în unele locuri şi „Cap de vară“, pentru că acum soarele ajunge la apogeu şi este începutul verii. De fapt, solstiţiul are loc la 21 iunie.
Este singura sărbătoare păgână care a fost admisă în calendarul creştin-ortodox. Ziua de Sânziene este considerată sfântă, ea trebuie să fie respectată, nimeni nu are voie să lucreze în această zi, când soarele joacă pe cer sau stă în loc la amiază.
Din spice de grâu, din sânziene şi din alte plante, fetele îşi făceau cununi cu care se împodobeau şi jucau dansul Drăgaicei. Acest dans era pentru atragerea belşugului, precum şi pentru protecţia gospodăriilor şi ogoarelor. Acest moment - al împletirii spicelor de grâu - este marcat în suita corală în partea III-a, Vâltoarea, în versurile: „şi la mijloc pe alac…” (alac = specie de grîu).
Nu este exclus ca în vremuri îndepărtate populația din munți să se fi întâlnit la momentele solstițiale (Sânzienele) sau echinocțiale pentru a săvârși ritualuri închinate Soarelui. Megaliții din Munții Călimani pe care s-au descoperit însemne solare (rozete, soarele antropomorfizat), pot constitui mărturii în acest sens. Menţionarea muntelui Gutîi în partea I a suitei (Chemarea), munte din regiunea istorică a Ţării Maramureşului, este motivată de acest lucru.