Buna dimineața Teo. Nu-mi vine să cred cum îți începi introducerea. Ești extrem de amabila dând explicații unor oameni nu tocmai amabili care, după cum se vede, își focusează atenția pe zgomotul de fundal și nu pe ceea ce vrei sa ne arăți și să ne înveți. Încă o dată îmi confirm că sunt foarte multi oameni care se axează doar pe lucrurile superficiale ale vieții și e trist, foarte trist. Toate filmările tale sunt speciale, le ascult întotdeauna cu mare drag și crede-mă, sunt atât de absorbita de ceea ce spui încât zgomotul de fundal pentru mine e ca și inexistent. Personal, vreau să îți mulțumesc pentru munca pe care o faci, cu atât drag și dăruire. Ești o ființă specială care, încă o dată a demonstrat că, deși nici condițiile tale nu sunt extraordinare, ai puterea sa treci peste și să ne ajuți și pe noi să le depășim pe ale noastre. Așa cum poți tu, de acolo, de departe. Cuvintele și sfaturile tale mereu îmi ajung la inima și îți mulțumesc. Divinitatea te-a ales sa vindeci suflete și nu te-a scutit nici pe tine de probleme. Se spune că nu te poți bucura de lumina până nu ai văzut întunericul. Tu l-ai văzut, ai ajuns sa FII LUMINA și să RADIEZI. Fii binecuvantata ❤
Este o minune de OM si SUFLET! O data nu am avut o problema sa nu imi sara in ajutor aceasta fata minunata! Si va pot spune din trairile personale ca tot ceea ce mi-a spus asa s-a adeverit a fi! Pacat, ca sunt unii care nu apreciaza ca putem primi ghidare de la un om care pune suflet, timp si spatiu la dispozitia noastra pentru a face sa ne fie mai bine noua insine! Ne-am dezumanizat total din pacate!😢
Doamnă dragă aveți mare dreptate 🙏🌹Teodora este un om minunat cu un suflet bun ❤BUNUL DUMNEZEU ne-a adusă să ne cunoaștem ,Am învățat multe lucruri bune despre viața 🙏😘
@AnaMaria-wd2ok respectele mele. 🥰Felicitări pentru aceste cuvinte frumoase, adresate Teodorei, mă bucur că ai scris cum stau lucrurile în realitate. Teo merită toate cuvintele de laudă și cine nu se regăsește în această familie este liber să o părăsească fără " zgomote", la fel cum au intrat .
"De poţi să nu-ţi pierzi capul, când toţi în jurul tău Şi l-au pierdut pe-al lor găsindu-ţi ţie vină, De poţi, atunci când toţi te cred nedemn şi rău Să nu-ţi pierzi nici-o clipă încrederea în tine De poţi s-aştepţi oricât fără să-ţi pierzi răbdarea De rabzi să fii minţit, fără ca tu să minţi Sau când hulit de oameni, tu nu cu răzbunarea Să vrei a le răspunde, dar nici prin rugăminţi" Dacă Rudyard Kipling Fii binecuvântată, suflet sensibil și bun, mulțumesc! ❤❤❤
Așa este, așa va fi , Mama și Tata creației ajuta mă sa aplic lecția de iubire, iertare , acceptare, vindecare, curatare, sănătate deplina ,sa mă întregesc in flux continuu , in vibrațiile energetice ale Universului ,direct de la Sursa , conștiința colectivă . Împământare, facem cercul și ne unim mâinile , slăvim Soarele , lăsăm să curgă lumina divina sa ne vindecam rănile emoționale.Incep sa am încredere în mine , merit înțelegere, iubire, iertare , acceptare, vindecare,purificare ,e o senzație superbă care doar a început .E bun, bine , frumos , abundenta tuturor , ne bucuram cu toții de minunile , binecuvântarile Universului, meritam tot ce ne oferă pentru munca noastră , prin grația, voința harul Domnului.Multumiri cu recunoștință , admirație, grație Doamne , Sf.Treime , îngerași protectori ...sa ne fie de folos orice modelare spirituală, provocare,suntem empatice, darnice , uneori ne e greu , asta este misiunea divină .Mulțumesc Teo , ești o mireazmă , un buchet de busuioc cu care ne curata părintele stropind locuință , ființa noastră ,ne curăță și ne purifica cu florile tale sfinte , cat e de frumos, o revelație ,ne îmbrățișează pământul , copacii....o minune pregătită de Univers ...divin ghidate 💓💓✨🖐️🤗🤗🙏🌹🌹🌹🌹🌹🌹💖💖💯💯🎉🎉💗💞💞🤔🤔🌈🌈🌈🌈🌄🌄🌄🌄🌄🌈🌈
Buna dimineața om drag și minunat 🤗😘Buna dimineața tuturor💞Draga noastră minunată mesajele trimise de tine sunt mult mai importante decât zgomotul din fundal iar cine aude doar zgomotul însemna că nu vor sau nu trebuie sa audă aceste mesaje. Eu îți mulțumesc infinit pentru munca ce o faci pentru ca aceste mesaje sa ajungă la noi și urez tuturor o săptămână binecuvântată 🙏😇🌞✨️🌈🦋🍀💞
Bună dimineața Teodora!❤ Mulțumesc Sfântului Arhanghelul Mihail pentru toate, sănătatea mi-a fost pusă la încercare în ultimul timp și au venit toate peste mine,dar fie voia Domnului în toate... Mulțumesc cu recunoștință și infinită iubire!!!♾️🌞🤗🌞😘💐❤❤❤
Bună,Dragă Teodora,🥰 Mulțumesc, mulțumesc, mulțumesc cu infinită recunoștință și iubire pentru această introducere minunată de care am avut nevoie și pentru varianta divină a Arhanghelului Mihail! 😍 Doamne ajută, tuturor să avem o săptămână binecuvântată, plină de liniște și pace! 🙏 Bunul Dumnezeu să te binecuvânteze și să te răsplătească, Teo de 70 de ori câte 7! 🤩 Te iubesc enorm de mult, Îngerul meu păzitor! 💚 Te pup și te îmbrățișez cu dragoste infinită! 😘🤗
Esti un om minunat Teo sunt uni oameni care au enrgie negativa si arunca cu venin deoarece asta au in suflet ,iti mulțumesc frumos draga mea pentru tot ce faci pentru noi eu am evoluat mult spiritual si am invatat multe din partea de introducere care mie imi place foarte mult .❤
Mulțumesc, Mulțumesc, Mulțumesc!!! Cu infinită recunoștință, Mulțumesc!!! Ești minunată așa cum ești și nu cumva să te oprești din a mai râde căci eu de fiecare dată răd împreună cu tine... ești antidotul făcător de bine... Te îmbrățișez cu bucurie!!!❤❤❤🙏🙏🙏❤❤❤
Doamne ce bucurie poți să îmi aduci mie 💚 Am primit toate răspunsurile care le ceream de la Arhangheli 🙏🏻 Mulțumesc cu recunoștință infinită! Trimit lumină și iubire 🫶
Buna seara, Teo. Multumesc cu recunostinta pt etalare, sfaturi, mesaje. Fii binecuvintata; sanatate si toate cele bune. Multumesc Multumesc Multumesc!!!
Namaste suflet drag❤! Pe mine nu m-a deranjat niciodată zgomotele iar mesajele tale si ale divinitatii au ajuns nemijlocit si clar la mine. Nu lua in considerare oamenii care ataca lumina, pentru ca sunt aceeași care, daca se duc la biserica sau primesc preotul in casa, se "plang" de mirosul tămâiei😂. Dzeu sa ii binecuvanteze iar tie sa iti dea putere sa luminezi din ce in ce mai tare! Love you ❤❤❤
Bună seara,dragă Teo!Atâtea informații interesante ai și le împarți cu noi toți,mulțumesc cu infinită recunoștință!Am simțit nevoia să aleg varianta Arh Rafael și a Arh. Metatron și rezonez frt mult cu ele!Ești atât de minunată!Multe binecuvântări,sănătate și numai bine!Doamne ajută!❤😊🥰😘❤️🙏🙏🙏
Iubita mea frumoasa cat esti de dulce ❤️te ascult iar pentru ca ieri eram pe fuga sa plec la servici,deci esti o dulce cand spui vin fiert cu scortisoara ☃️🫖o sa fac in seara asta si o sa te gandesc 🫖😘 Te iubesccccc viata frumoasa ❤️❤️❤️😘😘😘😘🌹🌹🌹🌹🌹🌹🌺🌺🌺🌺🌺🌺
aleg in general varianta 1, lasand ca alte mesaje daca vor sa vina la mine de la celellatw variante atunci simt care sunt acelea. Azi insa fiind foarte ingrijorata pentru fiul meu care nu se simte bine, la finalul variantei 1 imi spui atat de Clar” si copiii tai sunt protejati!” Asta chiar era pentru mine🙏❤️❤️ ! Multumesc Teo, multumesc Doamne🌺🙏❤️
Draga Teo, nu ai de ce sa te justifici în fata nimănui. Cine vrea poate asculta fără probleme mesajele transmise în etalarile tale. E drept că nu oricine are auzul "interior" atât de fin încât să nici nu sesizeze zgomotul de fond deoarece este prea conectat la energia etalarii. Asta e părerea mea personală...și nu am nevoie de aprobarea sau confirmarea nimănui. Scz dacă prin acest comentariu am "ofensat" acele persoane prea "sensibile" a căror percepție se rezumă la a auzi și nu la asculta. ❤❤❤
AMIN!!!…🙏DOAMNE-ajuta-ne pe TOTI!!!…🙏😇🙏👼🙏🥰🙏Ca intotdeauna Teo draga…esti MINUNATA!!!…😍ADOR UMORul tau…🙏doar oamenii inteligentzi pot gusta si aprecia!…🤗TE IUBESC!!!…🙏❤️🙏Tzi-am mai spus-o…dar itzi mai spun…👍😜👌cum ar fi oare VIATZA fara TINE!…🙏😘🙏Itzi MULTUMESC…din ❤️ pentru TOT…si pentru TOATE!!!…🙏🤩🙏Ai grija de TINE!!!…🙏🥳🙏…si de noi!…😊
Multumesc pentru ca exiști. Împărtășesc tot ceea ce spui și asta doresc și eu sa dau mai departe. Să înțelegem cât de frumos ar fi să trăim simplu, deschiși, cu recunoștință pentru tot ceea ce avem. Mesajele tale vin de fiecare dată pentru mine în momente când chiar am nevoie de mesajul îngerilor. Mă ghidez și mă las în voia divinității cat de mult pot. Am să îți trimit o poză cu natura din jurul meu unde mă încarc mereu. Dumnezeu să îți răsplătească munca și devotamentul tău.❤
Mulțumesc cu recunoștință pentru mesaj Teo. Binecuvântări divine suflet frumos și minunat. O zi frumoasă și specială îți doresc alături de cei dragi ție. 🌹🌹🌹🌹🌹🌹🌹💖💖💖💖💖💖💖🕊️🕊️🕊️🕊️🕊️🕊️🕊️
Mulțumesc cu recunoştința universului meu cred în Dumnezeu meu cred in îngerilor mei pàzitori cred primesc protecție divina ❤❤❤❤❤❤❤❤❤mulțumesc forte frumos sunteți minuntă❤❤❤❤❤❤❤
Mulțumesc cu iubire și recunoștință! Fii binecuvântată și râzi, razi Teo, ai un ras ca de clopoțel! Te iubim, te ascultăm și ne simțim și noi binecuvântați! ❤❤❤❤
Doamne,Teo te tot urmaresc cu mare drag!Ești mai buna decât psihologii la care am mers după decesul sotului meu;ești un pansament al sufletului meu!Îți doresc multă sănătate și sărbători fericite!Alaturi de tine ,eu și catelusa mătasea ne petrecem timp frumos!Pupici
Bună ziua draga mea Teo esti un inger pazitor trimis de bunul Dumnezeu, nu te mai scuza noi te auzim cei care te iubim mult, eu una iubesc fam Clepsidra cu ingeri ❤❤❤
Ai dreptate,traiam,cu multe lipsuri,cu multe chinuri,dar aceste,trairi,au fost unice ,minunate,in acei ani,exista,mai multa iubire,sentimente,sau pierdut,odata cu anii,ce pacat,,va imbratisez cu multa iubire pe toti oamenii❤❤❤❤
🙏❤️😘Draga si scumpa Teo îți mulțumesc pt toate lucrurile pe care ni le spui cu înțelepciune, cu blândețe, ar fi minunat sa învățăm toți câte ceva. 🙏❤️😘
Dumnezeu să te binecuvânteze suflet bun 🎉🙏🌹😘MULT respect si recunoștința pentru introducere si pentru variantele 🙏🙏🙏Dragă TEODORA te iubesc mult și te ascult cu mare emoție ❤😘🌹🙏VAR 2 aleg totdeauna 🙏🙏🙏🙏Mă rog pentru tine și familia ta 🙏🙏🙏
Wauuu fii binecuvintata draga Teo,si tu sa ,ai o saptamina binecuvintata,fericita ,asa ca in povesti,❤❤❤❤❤❤❤
Buna dimineața Teo. Nu-mi vine să cred cum îți începi introducerea. Ești extrem de amabila dând explicații unor oameni nu tocmai amabili care, după cum se vede, își focusează atenția pe zgomotul de fundal și nu pe ceea ce vrei sa ne arăți și să ne înveți. Încă o dată îmi confirm că sunt foarte multi oameni care se axează doar pe lucrurile superficiale ale vieții și e trist, foarte trist. Toate filmările tale sunt speciale, le ascult întotdeauna cu mare drag și crede-mă, sunt atât de absorbita de ceea ce spui încât zgomotul de fundal pentru mine e ca și inexistent. Personal, vreau să îți mulțumesc pentru munca pe care o faci, cu atât drag și dăruire. Ești o ființă specială care, încă o dată a demonstrat că, deși nici condițiile tale nu sunt extraordinare, ai puterea sa treci peste și să ne ajuți și pe noi să le depășim pe ale noastre. Așa cum poți tu, de acolo, de departe. Cuvintele și sfaturile tale mereu îmi ajung la inima și îți mulțumesc. Divinitatea te-a ales sa vindeci suflete și nu te-a scutit nici pe tine de probleme. Se spune că nu te poți bucura de lumina până nu ai văzut întunericul. Tu l-ai văzut, ai ajuns sa FII LUMINA și să RADIEZI. Fii binecuvantata ❤
Este o minune de OM si SUFLET! O data nu am avut o problema sa nu imi sara in ajutor aceasta fata minunata! Si va pot spune din trairile personale ca tot ceea ce mi-a spus asa s-a adeverit a fi! Pacat, ca sunt unii care nu apreciaza ca putem primi ghidare de la un om care pune suflet, timp si spatiu la dispozitia noastra pentru a face sa ne fie mai bine noua insine! Ne-am dezumanizat total din pacate!😢
Doamnă dragă aveți mare dreptate 🙏🌹Teodora este un om minunat cu un suflet bun ❤BUNUL DUMNEZEU ne-a adusă să ne cunoaștem ,Am învățat multe lucruri bune despre viața 🙏😘
❤🙏❤
@AnaMaria-wd2ok respectele mele. 🥰Felicitări pentru aceste cuvinte frumoase, adresate Teodorei, mă bucur că ai scris cum stau lucrurile în realitate. Teo merită toate cuvintele de laudă și cine nu se regăsește în această familie este liber să o părăsească fără " zgomote", la fel cum au intrat .
"De poţi să nu-ţi pierzi capul, când toţi în jurul tău
Şi l-au pierdut pe-al lor găsindu-ţi ţie vină,
De poţi, atunci când toţi te cred nedemn şi rău
Să nu-ţi pierzi nici-o clipă încrederea în tine
De poţi s-aştepţi oricât fără să-ţi pierzi răbdarea
De rabzi să fii minţit, fără ca tu să minţi
Sau când hulit de oameni, tu nu cu răzbunarea
Să vrei a le răspunde, dar nici prin rugăminţi"
Dacă Rudyard Kipling
Fii binecuvântată, suflet sensibil și bun, mulțumesc! ❤❤❤
Draga de tine se aud mesajele și încă cum , pentru cine vrea sa le audă stai liniștită, mulțumesc pentru tot!
Așa este, așa va fi , Mama și Tata creației ajuta mă sa aplic lecția de iubire, iertare , acceptare, vindecare, curatare, sănătate deplina ,sa mă întregesc in flux continuu , in vibrațiile energetice ale Universului ,direct de la Sursa , conștiința colectivă . Împământare, facem cercul și ne unim mâinile , slăvim Soarele , lăsăm să curgă lumina divina sa ne vindecam rănile emoționale.Incep sa am încredere în mine , merit înțelegere, iubire, iertare , acceptare, vindecare,purificare ,e o senzație superbă care doar a început .E bun, bine , frumos , abundenta tuturor , ne bucuram cu toții de minunile , binecuvântarile Universului, meritam tot ce ne oferă pentru munca noastră , prin grația, voința harul Domnului.Multumiri cu recunoștință , admirație, grație Doamne , Sf.Treime , îngerași protectori ...sa ne fie de folos orice modelare spirituală, provocare,suntem empatice, darnice , uneori ne e greu , asta este misiunea divină .Mulțumesc Teo , ești o mireazmă , un buchet de busuioc cu care ne curata părintele stropind locuință , ființa noastră ,ne curăță și ne purifica cu florile tale sfinte , cat e de frumos, o revelație ,ne îmbrățișează pământul , copacii....o minune pregătită de Univers ...divin ghidate 💓💓✨🖐️🤗🤗🙏🌹🌹🌹🌹🌹🌹💖💖💯💯🎉🎉💗💞💞🤔🤔🌈🌈🌈🌈🌄🌄🌄🌄🌄🌈🌈
Buna dimineața om drag și minunat 🤗😘Buna dimineața tuturor💞Draga noastră minunată mesajele trimise de tine sunt mult mai importante decât zgomotul din fundal iar cine aude doar zgomotul însemna că nu vor sau nu trebuie sa audă aceste mesaje. Eu îți mulțumesc infinit pentru munca ce o faci pentru ca aceste mesaje sa ajungă la noi și urez tuturor o săptămână binecuvântată 🙏😇🌞✨️🌈🦋🍀💞
Mulțumesc cu recunoștință! Sărbători luminate cu iubirea lui Dumnezeu îți doresc ție și celor dragi! 🙏💜🙏
Bună dimineața Teodora!❤
Mulțumesc Sfântului Arhanghelul Mihail pentru toate, sănătatea mi-a fost pusă la încercare în ultimul timp și au venit toate peste mine,dar fie voia Domnului în toate...
Mulțumesc cu recunoștință și infinită iubire!!!♾️🌞🤗🌞😘💐❤❤❤
Esti cu Adevarat O Binecuvântare, Draga Teodora❤❤❤Cu Recunoștință și Iubire, Multumesc pentru Indrumare💖🙏💖🙏💫💯
Mulțumesc mult sărbători binecuvântate 🙏🙏❤
Bună,Dragă Teodora,🥰
Mulțumesc, mulțumesc, mulțumesc cu infinită recunoștință și iubire pentru această introducere minunată de care am avut nevoie și pentru varianta divină a Arhanghelului Mihail! 😍
Doamne ajută, tuturor să avem o săptămână binecuvântată, plină de liniște și pace! 🙏
Bunul Dumnezeu să te binecuvânteze și să te răsplătească, Teo de 70 de ori câte 7! 🤩
Te iubesc enorm de mult, Îngerul meu păzitor! 💚
Te pup și te îmbrățișez cu dragoste infinită! 😘🤗
Esti un om minunat Teo sunt uni oameni care au enrgie negativa si arunca cu venin deoarece asta au in suflet ,iti mulțumesc frumos draga mea pentru tot ce faci pentru noi eu am evoluat mult spiritual si am invatat multe din partea de introducere care mie imi place foarte mult .❤
Mulțumesc mult pentru citire. O săptămână binecuvântată. Doamne ajuta.
Mulțumesc mult pentru această etalare!
Doamne ajuta și o săptămână binecuvântată!
Mulțumesc, Mulțumesc, Mulțumesc!!! Cu infinită recunoștință, Mulțumesc!!! Ești minunată așa cum ești și nu cumva să te oprești din a mai râde căci eu de fiecare dată răd împreună cu tine... ești antidotul făcător de bine... Te îmbrățișez cu bucurie!!!❤❤❤🙏🙏🙏❤❤❤
BINECUVINTARI INFINITE SUFLET FRUMOS!!!!!❤❤❤❤❤❤❤❤
Mulțumesc frumos Teodora 🦚
Mulțumesc frumos pentru toate Binecuvântările Trimise 🎁 Universului 🪔🕊️🙏
Mulțumesc frumos multă sănătate fericire și Iubire Divină 🙏🙏🙏
Doamne ajută ❤
Te îmbrățișez cu sufletul om minunat❤🫶
Mulțumesc frumos pentru minunata citire ❤🌹 mulțumesc că exiști îngerul meu divin❤ toate gândurile bune pentru săptămâna viitoare și nu numai❤🥰🤗🌞❤️
Mulțumesc Teodora din suflet ,și-ți doresc sărbatorii fericite ție cu toți cei dragii tie
Doamne ce bucurie poți să îmi aduci mie 💚
Am primit toate răspunsurile care le ceream de la Arhangheli 🙏🏻
Mulțumesc cu recunoștință infinită!
Trimit lumină și iubire 🫶
Buna seara, Teo. Multumesc cu recunostinta pt etalare, sfaturi, mesaje. Fii binecuvintata; sanatate si toate cele bune. Multumesc Multumesc Multumesc!!!
Vă mulțumesc frumos pentru etalare (astazi am ales 3) foarte adevărat sunt zodia 🐟!
Bună ziua mulțumesc frumos ❤️🤗😇🔆🙏
Mulțumesc 🫶 ❤ești deosebita
Multumesc ❤multumesc ❤multumesc ❤2❤minunat ❤draga mea Teo ❤
Mulțumesc cu recunoștință și iubire❤❤❤
Namaste suflet drag❤! Pe mine nu m-a deranjat niciodată zgomotele iar mesajele tale si ale divinitatii au ajuns nemijlocit si clar la mine.
Nu lua in considerare oamenii care ataca lumina, pentru ca sunt aceeași care, daca se duc la biserica sau primesc preotul in casa, se "plang" de mirosul tămâiei😂. Dzeu sa ii binecuvanteze iar tie sa iti dea putere sa luminezi din ce in ce mai tare! Love you ❤❤❤
Mulțumesc.mult.
❤❤❤❤❤❤❤❤🎉🎉🎉🎉🎉🎉🎉😂
MULTUMESC CU RECUNOSTINTA.
Bună seara,dragă Teo!Atâtea informații interesante ai și le împarți cu noi toți,mulțumesc cu infinită recunoștință!Am simțit nevoia să aleg varianta Arh Rafael și a Arh. Metatron și rezonez frt mult cu ele!Ești atât de minunată!Multe binecuvântări,sănătate și numai bine!Doamne ajută!❤😊🥰😘❤️🙏🙏🙏
Iubita mea frumoasa cat esti de dulce ❤️te ascult iar pentru ca ieri eram pe fuga sa plec la servici,deci esti o dulce cand spui vin fiert cu scortisoara ☃️🫖o sa fac in seara asta si o sa te gandesc 🫖😘
Te iubesccccc viata frumoasa ❤️❤️❤️😘😘😘😘🌹🌹🌹🌹🌹🌹🌺🌺🌺🌺🌺🌺
aleg in general varianta 1, lasand ca alte mesaje daca vor sa vina la mine de la celellatw variante atunci simt care sunt acelea. Azi insa fiind foarte ingrijorata pentru fiul meu care nu se simte bine, la finalul variantei 1 imi spui atat de Clar” si copiii tai sunt protejati!” Asta chiar era pentru mine🙏❤️❤️ ! Multumesc Teo, multumesc Doamne🌺🙏❤️
Da,ași putea să las controlul măcar o lună în grija altcuiva,da,fără să am grijă decît de gătit🎯
Mulțumesc ❤
Bună seara Teo!❤❤❤
Mulțumesc mult Teo 🙏🙏🙏❤️❤️❤️
Bună dimineața 😊
🙏🙏🙏Mulțumesc mult!!❤🥰😇🫠
Buna dimineata Teo , multumesc frumos ptr etalare .Foarte frumoasa si imi doresc sa fie totul asa cum ai spus .🙏🙏❤️❤️💙💙💚💚
Multumesc Teo!Sa fi binecuvântata!
Să fii binecuvântată!Mulțumire, recunoștință și multă iubire!👏👏👏🤗❤❤❤❤❤🧡🧡🧡
Draga Teo, nu ai de ce sa te justifici în fata nimănui. Cine vrea poate asculta fără probleme mesajele transmise în etalarile tale. E drept că nu oricine are auzul "interior" atât de fin încât să nici nu sesizeze zgomotul de fond deoarece este prea conectat la energia etalarii. Asta e părerea mea personală...și nu am nevoie de aprobarea sau confirmarea nimănui. Scz dacă prin acest comentariu am "ofensat" acele persoane prea "sensibile" a căror percepție se rezumă la a auzi și nu la asculta. ❤❤❤
Te îmbrățișez om minunat! Mulțumesc!!!🌹
Buna dimineața, mulțumesc cu infinită recunoștință suflet drag 🌺
Oh Teo cît ași dorii să te cunosc personal, 🙏🏻😢
AMIN!!!…🙏DOAMNE-ajuta-ne pe TOTI!!!…🙏😇🙏👼🙏🥰🙏Ca intotdeauna Teo draga…esti MINUNATA!!!…😍ADOR UMORul tau…🙏doar oamenii inteligentzi pot gusta si aprecia!…🤗TE IUBESC!!!…🙏❤️🙏Tzi-am mai spus-o…dar itzi mai spun…👍😜👌cum ar fi oare VIATZA fara TINE!…🙏😘🙏Itzi MULTUMESC…din ❤️ pentru TOT…si pentru TOATE!!!…🙏🤩🙏Ai grija de TINE!!!…🙏🥳🙏…si de noi!…😊
Bună dimineața suflet drag ❤ din nou ma uimesti ❤multumesc cu recunoștința ❤
Bună dimineata!❤ Mulțumesc cu recunoștința! Va îmbrățișez!
Multumesc pentru ca exiști. Împărtășesc tot ceea ce spui și asta doresc și eu sa dau mai departe. Să înțelegem cât de frumos ar fi să trăim simplu, deschiși, cu recunoștință pentru tot ceea ce avem. Mesajele tale vin de fiecare dată pentru mine în momente când chiar am nevoie de mesajul îngerilor. Mă ghidez și mă las în voia divinității cat de mult pot. Am să îți trimit o poză cu natura din jurul meu unde mă încarc mereu. Dumnezeu să îți răsplătească munca și devotamentul tău.❤
Mulțumesc mult draga mea Dumnezeu sa te țină sanatoasă și să te bucuri de viața frumoasa cu liniște și pace ❤❤❤❤
❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤
Ziua mea de naștere este pe 30.12 - 31.12 noaptea.
Mulțumesc cu infinită recunoștință!❤Sărbători fericite și binecuvântate!❤
Cum stie dragul de Metatron totul;))))inclusiv ca joi este o zi importanta pt mine...chiar si asta Teo!!Iti multumesc din
Mulțumesc, mulțumesc, mulțumesc!
Bună dimineața.....multumesc cu recunostinta si multa multa iubire ❤❤❤❤❤❤❤!
🥰
❤❤❤ multumesc multumesc multumesc cu recunostinta infinita
💐 Mulțumiri
Mulțumesc cu infinită recunoștință ❤❤❤
Mulțumesc mult!❤❣️Doamne ajută!🙏
Mulțumesc cu recunoștință pentru mesaj Teo. Binecuvântări divine suflet frumos și minunat. O zi frumoasă și specială îți doresc alături de cei dragi ție. 🌹🌹🌹🌹🌹🌹🌹💖💖💖💖💖💖💖🕊️🕊️🕊️🕊️🕊️🕊️🕊️
Mulțumesc cu recunoştința universului meu cred în Dumnezeu meu cred in îngerilor mei pàzitori cred primesc protecție divina ❤❤❤❤❤❤❤❤❤mulțumesc forte frumos sunteți minuntă❤❤❤❤❤❤❤
Doamne ajuta!🙏🏼
Mulțumesc, Metatron!❤
Mulțumesc, Teo❤
Mulțumesc mult!❤❤❤cu multa iubire te îmbrățișez!❤❤❤
Teo draga ador portocaliul.Multumesc cu recunoscuta!❤
Doamne ajuta tuturor!🙏
Multumesc din suflet❤
Buna draga Teo, Dumnezeu sa te auda ❤. Esti o forza de la Natura.. Multumesc multumesc multumesc.. Sa ai tot tot ce iti doresti.. 🤗🤗🙏🙏
Mulțumesc cu Recunoștință 🙏🏼🌹❤😇
Mulțumesc pt Arhanghelul Mihail ❤
Mulțumesc cu infinită iubire draga mea! Dumnezeu să te binecuvânteze cu sănătate și multe bucurii! ❤ 🎉
Mulțumesc cu iubire și recunoștință! Fii binecuvântată și râzi, razi Teo, ai un ras ca de clopoțel! Te iubim, te ascultăm și ne simțim și noi binecuvântați! ❤❤❤❤
Mulțumesc cu recunoștință! Doamne ajută tuturor! 🙏🙏🙏♥️♥️♥️🌞😇😇🌞🌟🌟😘😘😘🎉🎉🎉
Bună dimineața! 🤗 Mulțumesc cu recunoștință 🙏♥️🤗
Buna dimineata!..nr..4..Multumesc frumos pentru mesaje!Multa sanatate va doresc!🤗❤
Mulțumesc frumos!
Bună dimineața cu recunoștință si iubire infiniiiiiiiitaaaaaa! 🙏💙🤍🌕
Mulțumesc cu recunoștință și multă iubire ❤ pentru mesaje divine ce ni le-ai trimis și in aceasta zi minunata binecuvântată de Dumnezeul nostru 🙏😍❤❤
Mulțumesc doamne ajută Nr 4
Doamne,Teo te tot urmaresc cu mare drag!Ești mai buna decât psihologii la care am mers după decesul sotului meu;ești un pansament al sufletului meu!Îți doresc multă sănătate și sărbători fericite!Alaturi de tine ,eu și catelusa mătasea ne petrecem timp frumos!Pupici
Mulțumesc, mulțumesc, mulțumesc ❤
Mulțumesc din suflet draga mea!🙏😘🤗❤️Îți doresc o săptămână binecuvântată alături de cei dragi ție!🙏🙏🙏❤️❤️❤️
Bună dimineața.
Mulțumesc mult pentru munca care o faci pentru noi.
Doamne ajuta ❤❤❤
Bună ziua draga mea Teo esti un inger pazitor trimis de bunul Dumnezeu, nu te mai scuza noi te auzim cei care te iubim mult, eu una iubesc fam Clepsidra cu ingeri ❤❤❤
Multumesc mult, Teo! Iti doresc o saptamana minunata!❤
Mulțumesc enorm ❤❤❤❤❤❤❤
Neata Teo, multumesc tare mult! Ador etalarile tale rezonez ft mult ❤
Am ales varianta 4 .
Buna dimineata❤
Multumesc 🤍💫
Mulțumesc frumos!❤
Multumesc, Teo!🤗😘
Mulțumesc frumos varianta numărul 1
Bună ziua iti mulțumesc infinit pentru tot ce ne inveti ,ce ne sfatuiesti ❤
Ai dreptate,traiam,cu multe lipsuri,cu multe chinuri,dar aceste,trairi,au fost unice ,minunate,in acei ani,exista,mai multa iubire,sentimente,sau pierdut,odata cu anii,ce pacat,,va imbratisez cu multa iubire pe toti oamenii❤❤❤❤
🙏❤️😘Draga si scumpa Teo îți mulțumesc pt toate lucrurile pe care ni le spui cu înțelepciune, cu blândețe, ar fi minunat sa învățăm toți câte ceva. 🙏❤️😘
Dumnezeu să te binecuvânteze suflet bun 🎉🙏🌹😘MULT respect si recunoștința pentru introducere si pentru variantele 🙏🙏🙏Dragă TEODORA te iubesc mult și te ascult cu mare emoție ❤😘🌹🙏VAR 2 aleg totdeauna 🙏🙏🙏🙏Mă rog pentru tine și familia ta 🙏🙏🙏
1 si 4, multumesc mult! ❤
Bună dimineața suflet frumos ❤❤❤❤😊
❤❤❤