Fiți buni vă rog,unde sta scris,să ne închinăm la a treia Persoană care este numit Duhul Sfânt,sau ni se recomandă să ne rugăm la ce-a de a treia Persoană. Domnul Eduard Calugaru a făcut o declarație fără suport Biblic când s-a referit la Planul de Mantuire,că Cele 3 Persoane au participat la creerea Planului de Măntuire. Rog cu tot respectul a se citi în cartea lui Zaharia.6:12-13. Din nou vă rog respectuos unde apare că pe Tronul Universului apar 3 Persoane ale Dumnezeirii. Mulțumesc frumos.
Domnule , va raspund eu în locul bisericii adventiste trinitarirne : " Dumnezeirea sau trinitatea este o taină , noi suntem oameni păcătoși care nu putem înțelege:))))))) " Această doctrină nu există in biblie dar aceasta doctrină există in catehismul catolic , cartea principală a bisericii mamă!!!!
Cu privire la trinitate vă rog să nu vă mai obosiți a da explicații nu veți reuși acolo unde spune Biblia să facem om după chipul și asemănarea noastră este vorba de Dumnezeu și Isus Hristos mai scrie antrun loc an scripturi cine va merge pentru noi și lsus Hristos spune clar an sulul cărții este scris despre mine vin să fac voia ta Dumnezeule deci trebuie reflecție asupra bibliei cât despre duhul sfânt este puterea lui Dumnezeu și este o mare tragedie că nu vrem să antelegem că de multe ori amestecăm lucrurile personificarea duhului sfânt cu puterea duhului sfânt duhul sfânt poate vorbi prin oameni poate fi antristat poate fi stins Domnul Isus Hristos suflă peste ucenici și le-a zis luați duh sfânt an altă parte spune duhul lui Iehova Dumnezeu este peste mine să vestesc un an de andurare și o zi de răzbunare sânt multe locuri an biblie dar trebuie studiată cu atenție antrun loc spune că glasul sângelui lui Abel striga din pământ se poate așa ceva nicidecum mai amintesc un loc din biblie și cu acestea vă trimit să cercetați scripturile cu ajutorul spiritului sfânt și nu antrebuintand filozofia și psihologia modernă ancep toată scriptura este insuflată de Dumnezeu și este de folos să anvete să mustre să andrepte să de-a antelepciune an neprihănire pentru ca omul lui Dumnezeu atenție omul lui Dumnezeu să fie destoinic pentru orce lucrare buna deci atenție și anca una nu vă ambalați de vin ci fiți plini de duhul sfânt duhul sfânt este arătat an aproape antreaga biblie ca putere nu că persoană scuze pentru intervenție dacă am greșit undeva asum riscul.
@@andreidemsa606 • Da, ai greșit foarte mult ! 😏 Ce risc îți adumi tu, riscul de a stâlci limba maternă ? Ți-am mai spus că NU există cuvânt în limba română care să înceapă cu litera ,,â", ci că toate cuvintele care încep cu ,,î" se scriu cu ,,î". De ce insiști să fii greu de cap ? De ce nu vrei să înțelegi ? Mesajul tău este foarte obositor de citit cu atâtea cuvinte scrise eronat. Corectează-te și NU mai persevera în greșeală ! Mai destupează-te la minte ! 🤨
@@coriolis6185 Sunteți fără biblie deși puteți să o citiți 12/24 de ore. Monoteismul a fost din cele mai vechi culturi antice, când triburile lui iuda, israelite nici nu erau în calendarul din Caanan. Citiți prin Duhul Sfânt. 🙏
De unde este scoasă învățătura că singurul Dumnezeu este o singură natură egală în două sau trei identităţi diferite, ori două sau trei conştiinţe separate, declarate ca două sau trei persoane fără început, care au aceeaşi natură, când de fapt vedem peste tot în biblie că singurul Dumnezeu spune despre Sine "Eu Însumi", "Mie", "în afară de Mine nu este alt Dumnezeu" (Deuteronom 32:6,39; Isaia 43:11; 44:6,24; 45:5,12,22; Ioan 17:3; Galateni 3:19; Efeseni 4:6( și El nu vorbește niciodată ca un plural de persoane într-un mod singular, adică în genul "noi însumi", sau "noi suntem un singur Dumnezeu", ori "în afară de noi nu este alt Dumnezeu", lucruri care nu sunt potrivite nici cu mărturia lui Dumnezeu în biblie despre Sine, nici cu regulile gramaticale.
Vine ancurcatura an explicații din necunoașterea sfintelor scripturi trebuie să antelegem clar că Iehova Dumnezeu Este și singurul Dumnezeu adevărat creatorul tuturor lucrurilor Isus Hristos este fiul lui Dumnezeu și duhul sfânt este puterea lui Dumnezeu dar amestecăm puterea duhului sfânt cu personificarea duhului sfânt aici e marea problemă cu privire la trinitate.
As vrea să mai spun că oamenii din studiou văd peste tot in biblie trinitatea !!!!!!!! Cuvantul ' trinitate ' nu există in biblie , asadar scumpii nostri prieteni au halucinații pentru că vorbesc de un termen care nu există in biblie !!!!!! Un exemplu la comentariul de mai sus este Geneza 1:26 ...... ' Dumnezeu a zis : Să facem om după chipul nostru ......' Aici prietenii nostri trinitarieni văd clar ' trinitatea ' , dar ei au halucinații pentru că eu dacă îi spun prezentatorului emisiunii : ' Hai să facem o statuie după asemanarea noastră..... ' nu înseamnă că eu si prezentatorul suntem o persoană, ci suntem două persoane ( la fel ca in Geneza 1:26 unde Dumnezeu TATĂL sau YAHWEH ia spus Fiului , adica Lui Isus să facă omul după asemanarea lor !!!! ) . Dacă viata veșnică este să te cunoscă pe tine singurul Dumnezeu adevarat si pe Isus Cristos pe care tu l ai trimis ( Ioan 17 : 3 ) și biserica adventistă spune că nu putem să l cunoastem pe singurul Dumnezeu adevarat nici pe Isus pentru că este o mare taină, atunci biblia este falsă.
@@narcismarcut6176 Clar că pot să vă explic Ioan 1: 1,2 : La început era Cuvântul și Cuvântul era cu Dumnezeu și Cuvântul era Dumnezeu !!!!!!!! Conform dicționarului limbii române cuvântul Dumnezeu înseamnă = Divinitate sau Zeu !!!!!! Datorită faptului că Yahshua ( Iisus ) este Fiul lui Dumnezeu ( Adică Fiul unei Ființe Divine ) și el este Dumnezeu ( adică Ființă divină ) !!!! Prin urmare dacă Dumnezeu TATĂL este o ființă Divina și Fiul Său este o ființă Divină !!!!!! Chiar și diavolul este numit dumnezeu în 2Corinteni 4:4 !!!!!!! Și diavolul este numit dumnezeu pentru că a fost creat în mod direct de către Dumnezeu TATĂL , asta nu înseamnă că face parte din trinitate pentru ca biblia îl numește dumnezeu !!!!!!!!!
Da. De acord. E necesar sa ne gindim in general la mincarea de carne si sa nu mai convingem lumea la intrebuintarea carnii de rata& gisca, care clar este scris in Levitic 11. Atit.
Suntem oameni si grsim. De aceea da sa fie da si nu sa fie nu . Tata fiu si duh sfint sunt una . De ce vreti sa vb ce nu este de vb . Daca ati cunoaste atit de bine voia tatalui ca versetele memorate ati fi mult mai urmariti. De multe ori din ceea ce vad si aud arata ca lumea tine mai mult la biblie ca la dumnezeu.
Vedem că așa cum singurul Dumnezeu este arătat în Biblie ca unul în persoană şi unul în fiinţă (Deuteronomul 6:4), Dumnezeul și tatăl nostru, este de asemenea Dumnezeul și tatăl Domnului Iisus Hristos (Ioan 20:17; 1Corinteni 8:6: Efeseni 4:6; 1Timotei 2:5(, și este Dumnezeul cel care ne dă duhul Său cel sfânt, prin care El locuiește în noi (1Corinteni 2:10-12; 6:19), și niciodată domnul Iisus și duhul sfânt nu sunt arătate ca încă una sau două identități într-un singur Dumnezeu, ori încă una sau două conştiinţe în același Dumnezeu.
Apreciez comentariul tău așa este ordinea clară un singur Dumnezeu atotputernic creatorul tuturor lucrurilor Isus Hristos fiul lui Dumnezeu și duhul sfânt este puterea lui Dumnezeu Dumnezeu este Duh .
Bune intrebari .felicitari.raspunsurile evazive si fara baza biblica .apropo de geneza:Tatal i a zis Fiului..sa facem om dupa chipul nostru..confirmat de elen white.problema e ca ,cat ar fi de clar argumentul se cauta raspunsuri in Contextul apropiat 😂
ELOHIM este tradus la Plural doar când e vorba despre dumnezeii falşi (Exodul 20, 3). Dar Elohim când e scris cu referință la adevăratul Dumnezeu, după el apar verbele scrise numai la singular: "Şi Elohim A ZIS..." "Şi Elohim A FĂCUT..." "Şi. Elohim A DESPĂRȚIT..." Deci Elohim este folosit pentru singurul Dumnezeu adevărat cu un plural al majestății de respect.
Trinitatea este taina bisericii catolice....exista un singur Dumnezeu, Tatal,un singur Domn care este Isus ,Fiul lui Dumnezeu și un singur Duh,care este Duhul celor doi...nu are nici o relevanță ce vorbiți,este fals
@gabrielajura4012 • Ce ai afirmat tu nu are absolut nici o relevanță. Ce vorbești tu este cu totul fals ! Și aceasta din 2 motive : 1) Trinitatea NU este taina bisericii catolice. Toți antitrinitarienii au o obsesie cu Biserica Catolică. Istoria Bisericească descoperă că învățătura despre Trinitate a fost extrasă din Scriptură și dezvoltată de către Biserica Ortodoxă, nu de Biserica Catolică. 2) Trinitatea este absolut biblică. Faptul că tu nu ești capabilă să înțelegi dovezile biblice prezentate și nici măcar nu te interesează să le verifici cu Biblia arată cât de limitată este înțelegerea ta.
Într-adevăr trinitatea este taina principala a catolicilor, o spun chiar ei în doctrina lor ,si a tuturor bisericilor creștine ,care odată cu conciliului din 325 si 328 au subscris la crez .pe când. Pavel spune ca :noi (adică cei ce-l urmează pe Hristos)avem un singur Dumnezeu :Tatal .menționez ca isus este fiul etern al Tatălui, divin (Dumnezeu )prin naștere
@@Remus-o4k • Afirmația conform căreia ,,trinitatea este taina principală a catolicilor" este o fantezie, o speculație. Cum o justifici credibil ? Nu înțeleg ce Biblie citesc non-trinitarienii. Parcă au orbul găinii. 😏 De ce spun asta ? Din următoarele motive : 1) Despre Trinitate a afirmat Însuși Hristos în Matei 28:19 când a vorbit despre facerea de ucenici care trebuiesc apoi botezați ,,în Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh". Știi să numeri ? Observi că sunt enumerate TREI entități ? Se vede au ba ? Scrie negru pe alb despre Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Ce nu se înțelege aici ? Nu se înțelege sau mai degrabă nu se vrea să se accepte această afirmație a lui Hristos ? 🤔 Și mai există și alte texte biblice care afirmă Trinitatea, de exemplu 1 Petru 1:2 unde sunt enumerați exact aceiași TREI. Nici aici nu se vede ? Dar în Isaia 63:7-10 ? 2) N-ai citit ce-a scris apostolul Ioan în Evanghelia sa 1:1 ? Cuvântul (Isus) era Dumnezeu. În plus, chiar Dumnezeu-Tatăl îl numește ,,Dumnezeu" pe Isus și încă de 2 ori în Evrei 1:8,9. Mai clar de atât ce poate fi ? În concluzie, Isus este la fel de divin, la fel de Dumnezeu exact ca Tatăl, nici mai mult, nici mai puțin. 3) Despre ce ,,naștere" a lui Isus vorbești tu ? Cum S-a născut Isus în eternitate ? Ai afirmat foarte corect că Isus este ,,divin (Dumnezeu)". Cum să fie Isus ,,născut" dacă este ,,divin (Dumnezeu)" ? Mai poate fi ,,Dumnezeu" o ființă care a fost născută ? Gândim puțin ? O ființă născută are un început. Drept urmare ea NU mai poate fi Dumnezeu care este, prin definiție biblică dată în Ps. 90:2, Ființa fără început și fără sfârșit. Așadar ,,nașterea" lui Isus de care vorbești tu are obligatoriu un înțeles FIGURAT, nu propriu.
@@coriolis6185 îți voi scrie ceea ce scrie in SP ,, Împovărat de natura umană, Hristos nu putea să fie în fiecare loc personal,de aceea era în interesul lor că El să părăsească,să meargă la Tatăl Său,și să trimită Duhul pentru a fi succesorul Său pe pământ.DUHUL SFANT ESTE EL ÎNSUȘI DEZBRACAT DE PERSONALITATEA UMANITATII ,și astfel independent.El se putea prezenta pe SINE că prezent în toate locurile prin DUHUL SAU SFANT, că OMNIPREZENT.." Letter 119,1895,par 18
EGW a inteles subiectul trinitatii si l a respins , pt ca a scris ca ,, Duhul Sfant este Hristos ... " Ea niciodata nu i a mustrat pe pionieri pt declaratiile lor semiariene , niciodata ! Din contra , ea a recomandat cartile lor care erau pline de citate semiarieni . Daca EGW a acceptat trinitatea , de ce ea ne recomanda cartea oficiala a AZS ,, Explicatia lui Daniel si Apocalipsa " care e plina de citate semiariene , daaar care dupa 1944 a fost falsificata , scotandu i se toate citatele in care Smith spunea ca ,, Hristos a avut un inceput ... " ??? Daca ea ne o recomanda cu citatele acelea , de ce AZS le a scos fara sa ne spuna si noua ???? De ce nu se mai tiparesc cartile pionierilor ??? Pt ca ii incurca pe barosanii din AZS , asta i adevarul .
Declaratia de credinta fata de Dumnezeul triunic nu a fost votata in 1931 . In declaratia din 1931 , Hristos este numit Fiul vesnicului Dumnezeu , iar singurul Dumnezeu este doar Tatal , nu asa cum s a spus in 1980 : Un singur Dumnezeu : Tatal , Fiul si Duhul Sfant ... In 31 s a folosit doar cuvantul trinitate , doar atat . N au putut sa schimbe nimic pt ca mai erau in viata batranii care ii prinsese in viata pe pionieri .
Si cine este Duhul Sfint? Noi stim ca Dumnezeu Creatorul nostru este Sfint Sfint Sfint,si nimeni altul nui ca El. El lucreaza impreuna cu Fiul Sau preaiubit,lojal si Fidel,care este Cuvintul sau,si a implinit dorinta si Planul Lui Dumnezeu pentru Mintuirea Omenirii.El este Calea Adevarul si Viata,Salvatorul nostru,ne conduce la Dumnezeu Tatal Ceresc. Tatal este una cu Fiul ,deci lucreaza impreuna ,imparatesc in Cer.Tatal da puterea Fiului Sau Sfint si in curind va incepe curatirea pe Pamint,Judecata dreapta,Suprema si Divina,pe urma va incepe Isus Cristos sa stapineasca peste Poporul lui Dumnezeu ,in Cer si pe Pamint deasemenea❤ Asa am inteles eu 😊❤
Dumnezeul Bibliei este Dumnezeul Lui Isus Christos şii Tatăl Său: Ioan 20, 17 Efesen 3,, 14. Domnul Isus nu este Dumnezeu ca fiìnță pesonală, ci este Fiul iiubit al Lui Dumnezeu. Datorită faptului că Domnul Isus este Fiul lui Dumnezeu, de acceea El are natura divină deplină moştenită de la Tatăl Său. Domnul Iisus era Dumnezeu în Natura Sa. Dumnezeu nu este o Trinitate, ci El este "Singurul Dumnezeu Adevărat" (Ioan 17, 3).
Oameni buni nu va lasati pacaliti de acesti pastori care pastoresc turma pe bani,BIBLIA este foarte clara . ioan 17,3. 1corinteni 8,6 toata biblia vorbeste de un singur DUMNEZEU SI FIUL SAU ,,,atentie in 1 ioan scrie clar ca antihristul este cel ce tagaduieste pe TATAL SI PE FIUL ,deci cand spui ca mai este inca o persoana in afara de Tatal si Fiul asta inseamna sa tagaduiesti si cei ce fac asta sunt ANTIHRISTI.pace
Dacă suntem adv de ziua saptea și credem Spiritul Profetic,cum stam cu reforma sanitara ,care este bratul drept al soliei îngerului al treilea....se cade sa mai consumam carne?sa ne hrănim cu animale moarte?asta cere Domnul de la noi? El dorește ca în timpul acesta din urmă, sa revenim la dieta care a fost în Eden...sa nu pierim cu carnea în gură ca cei care au ispitit pe Domnul in pustie....voi ar trebui sa aveți curaj și sa spuneți, ca nu trebuie sa se mai consume carne...trist,foarte trist
@gabrielajura4012 • Ce-ai spus tu aici NU are absolut nici o legătură cu subiectul prezentat. În plus, ce-ai spus tu NU este deloc adevărat. Fă tot posibilul să scrii strict la subiect ! Altfel vorbești vorbe-n vânt ...
@@ghennadypreasca1902 din partea mea să mănânce fiecare ce vrea,este liber,dar nici un urmaș de drept a lui Hristos,care crede că El este in Sanctuarul de sus și pledează pentru păcătoși,nu va mai consuma carne,și alte lucruri dăunătoare organismului.... călcând principiile de sănătate ,se calca însăși Legea lui Dumnezeu
@@gabrielajura4012 aveti o inchipuire destul de eronata a adevarului. Mantuirea si mancarea carnii nu au nimic comun. Nu va regasiti in pasajul biblic despre ultima vreme, in care duhuri de draci vor invata erezii, oprind mancarurile, care pot fi luate cu multumire de catre cei credinciosi?
Cum puteti spune ca AZS n au avut o declaratie de credinta oficiala pe o perioada de 80 de ani ??? Cititi ANUARUL AZS ! E la fel cum este si acum . In acel ANUAR se scriau DOCTRINELE asa cum se scriu si acum . A , ca doar trinitatea s a votat intr o CG si vreti sa spuneti ca asta o face valabila ?? Pe baza acestui rationament , inseamna ca nici doctrina Sabatului sau a Snctuarului ... nu s oficiale si le putem anula . Inseamna ca AZS are doar o doctrina , iar celelalte sunt la bunul plac al oricui . Vedeti unde va duce amagirea OMEGA ??? Doctrinele semiariene au fost oficiale pt ca erau scrise in publicatiile oficiale ale AZS , nu le a scris Smith pe persoana fizica !!!
Cine va dat voie ca sa schimbati doctrinele ?? Dumnezeu a certificat doctrinele AZS in anii cand au trait pionierii , si primele erau semiariene . Nu exista niciun citat in SP in care EGW lasa sa se inteleaga faptul ca AZS are voie ca sa schimbe doctrinele . In 1980 s a votat trinitatea , nu in 1946 . Despre citatele din Lt 66 , 1894 , Lt 119 , 1895 , Lt 7 , 1891 , in care EGW explica cine i a treia Persoana , nu ati spus nimic. Ea spune in aceste citate ca Duhul Sfant este Hristos intr o alta forma , in spirit , e atat de clar !!! Pionierii nu v ar recunoaste daca ar intra intr o biserica AZS de azi , de ce oare ?? Pt ca AZS a adoptat reforma Satanei , prin schimbarea doctrinelor , asa cum a profetizat EGW in Solii Alese , vol 1 , pg 182 , 183 .
Unii pionieri veneau de la Metodisti sau de la Baptisti , si erau trinitarieni , pt ca numai doi au venit de la Conexiunea Crestina care era ariana . Cum se face ca atunci cand veneau oameni de la acele biserici trinitariene , automat , renuntau la trinitate si deveneau semiarieni ???
Pionierii n au fost UNITARIENI ! AZS de atunci , din vremea pionierilor , aveau o doctrina UNICA despre Dumnezeu in tot crestinismul . Unitarienii nu se asemanau cu AZS in doctrina despre Dumnezeu . Unitarienii declarau public faptul ca Hristos este creat , iar AZS declarau ca Hristos este nascut , si este divin , si prin asta erau diferente majore .
Unitarienii declară că Hristos s-a născut nu a fost creat așa cum scrieți.Trinitatea nu este biblica.Noul Tedtament vorbește despre triadă(e) care nu au nimic de a face cu ontologia ci cu unitatea în lucrare.
Adventistilor l i s a dat TOT adevarul , nu asa cum zice Eduard Calugarul . Dumnezeu a dat un profet bisericii pionierilor tocmai pt a le da tot adevarul ! Cum putea Domnul ca sa vina dupa 1890 , iar biserica sa nu aiba tot adevarul ??? Adventistii proclamau Cele Trei Solii Ingeresti si vorbeau despre adevarata inchinare , dar erau gresiti sau eretici in privinta asta , iar catolicii stateau pe adevar ???? Fals !!!!
Si totisi Adventistii nu cheama Numele lui Dumnezeu YHWH creatorul nostru adevarat,si au in Adunate unealta de tortura a Domnului nostru Isus Hristos. Domnul si Mintuitorul nostru a inviat din moarte si a fost ridicat la Cer,sade la dreapta lui Dumnezeu. El este mare Rege si mare Imparat in Cer. In curind dupa Judecata suprema,va incepe sa imparateasca peste Poporul Sau depe intreg pamintul
Mulțumim pentru explicațiile pe care le-ați oferit! Cine vrea să înțeleagă, are toate dovezile necesare, în Biblie!
Doamne fi cu noi CU toti,AMIN!
Multă sănătate și BineCuvîntarea Lui Dumnezeu
Fiți buni vă rog,unde sta scris,să ne închinăm la a treia Persoană care este numit Duhul Sfânt,sau ni se recomandă să ne rugăm la ce-a de a treia Persoană.
Domnul Eduard Calugaru a făcut o declarație fără suport Biblic când s-a referit la Planul de Mantuire,că Cele 3 Persoane au participat la creerea Planului de Măntuire.
Rog cu tot respectul a se citi în cartea lui Zaharia.6:12-13.
Din nou vă rog respectuos unde apare că pe Tronul Universului apar 3 Persoane ale Dumnezeirii.
Mulțumesc frumos.
Domnule , va raspund eu în locul bisericii adventiste trinitarirne : " Dumnezeirea sau trinitatea este o taină , noi suntem oameni păcătoși care nu putem înțelege:))))))) "
Această doctrină nu există in biblie dar aceasta doctrină există in catehismul catolic , cartea principală a bisericii mamă!!!!
Corneliupavel,corecta întrebare
Cu privire la trinitate vă rog să nu vă mai obosiți a da explicații nu veți reuși acolo unde spune Biblia să facem om după chipul și asemănarea noastră este vorba de Dumnezeu și Isus Hristos mai scrie antrun loc an scripturi cine va merge pentru noi și lsus Hristos spune clar an sulul cărții este scris despre mine vin să fac voia ta Dumnezeule deci trebuie reflecție asupra bibliei cât despre duhul sfânt este puterea lui Dumnezeu și este o mare tragedie că nu vrem să antelegem că de multe ori amestecăm lucrurile personificarea duhului sfânt cu puterea duhului sfânt duhul sfânt poate vorbi prin oameni poate fi antristat poate fi stins Domnul Isus Hristos suflă peste ucenici și le-a zis luați duh sfânt an altă parte spune duhul lui Iehova Dumnezeu este peste mine să vestesc un an de andurare și o zi de răzbunare sânt multe locuri an biblie dar trebuie studiată cu atenție antrun loc spune că glasul sângelui lui Abel striga din pământ se poate așa ceva nicidecum mai amintesc un loc din biblie și cu acestea vă trimit să cercetați scripturile cu ajutorul spiritului sfânt și nu antrebuintand filozofia și psihologia modernă ancep toată scriptura este insuflată de Dumnezeu și este de folos să anvete să mustre să andrepte să de-a antelepciune an neprihănire pentru ca omul lui Dumnezeu atenție omul lui Dumnezeu să fie destoinic pentru orce lucrare buna deci atenție și anca una nu vă ambalați de vin ci fiți plini de duhul sfânt duhul sfânt este arătat an aproape antreaga biblie ca putere nu că persoană scuze pentru intervenție dacă am greșit undeva asum riscul.
@@andreidemsa606 • Da, ai greșit foarte mult ! 😏 Ce risc îți adumi tu, riscul de a stâlci limba maternă ? Ți-am mai spus că NU există cuvânt în limba română care să înceapă cu litera ,,â", ci că toate cuvintele care încep cu ,,î" se scriu cu ,,î". De ce insiști să fii greu de cap ? De ce nu vrei să înțelegi ? Mesajul tău este foarte obositor de citit cu atâtea cuvinte scrise eronat. Corectează-te și NU mai persevera în greșeală ! Mai destupează-te la minte ! 🤨
@@coriolis6185 Sunteți fără biblie deși puteți să o citiți 12/24 de ore.
Monoteismul a fost din cele mai vechi culturi antice, când triburile lui iuda, israelite nici nu erau în calendarul din Caanan.
Citiți prin Duhul Sfânt.
🙏
De unde este scoasă învățătura că singurul Dumnezeu este o singură natură egală în două sau trei identităţi diferite, ori două sau trei conştiinţe separate, declarate ca două sau trei persoane fără început, care au aceeaşi natură, când de fapt vedem peste tot în biblie că singurul Dumnezeu spune despre Sine "Eu Însumi", "Mie", "în afară de Mine nu este alt Dumnezeu" (Deuteronom 32:6,39; Isaia 43:11; 44:6,24; 45:5,12,22; Ioan 17:3; Galateni 3:19; Efeseni 4:6( și El nu vorbește niciodată ca un plural de persoane într-un mod singular, adică în genul "noi însumi", sau "noi suntem un singur Dumnezeu", ori "în afară de noi nu este alt Dumnezeu", lucruri care nu sunt potrivite nici cu mărturia lui Dumnezeu în biblie despre Sine, nici cu regulile gramaticale.
vă urmăresc din Italia cu drag
Il contraziceti pe Domnul Hristos care a spus ca Tatal este Singurul Dumnezeu adevarat, si ca El este Fiul Sau. Deci va așezați deasupra lui Hristos
Voi nu traiti dupa legile evreiesti ci dupa harul lui Dumnezeu.
Ce treaba aveti voi cu gastele si ratele?
Buna ziua . În primul rând as vrea să vă recomand sa nu mai vorbiți despre trinitate pt că vă încurcați și vă contraziceți in explicatii !!!!!
Vine ancurcatura an explicații din necunoașterea sfintelor scripturi trebuie să antelegem clar că Iehova Dumnezeu Este și singurul Dumnezeu adevărat creatorul tuturor lucrurilor Isus Hristos este fiul lui Dumnezeu și duhul sfânt este puterea lui Dumnezeu dar amestecăm puterea duhului sfânt cu personificarea duhului sfânt aici e marea problemă cu privire la trinitate.
Asa, deci Tatal și Fiul Sunt Unul singur de fapt. 🎉
As vrea să mai spun că oamenii din studiou văd peste tot in biblie trinitatea !!!!!!!!
Cuvantul ' trinitate ' nu există in biblie , asadar scumpii nostri prieteni au halucinații pentru că vorbesc de un termen care nu există in biblie !!!!!!
Un exemplu la comentariul de mai sus este Geneza 1:26 ...... ' Dumnezeu a zis : Să facem om după chipul nostru ......' Aici prietenii nostri trinitarieni văd clar ' trinitatea ' , dar ei au halucinații pentru că eu dacă îi spun prezentatorului emisiunii : ' Hai să facem o statuie după asemanarea noastră..... ' nu înseamnă că eu si prezentatorul suntem o persoană, ci suntem două persoane ( la fel ca in Geneza 1:26 unde Dumnezeu TATĂL sau YAHWEH ia spus Fiului , adica Lui Isus să facă omul după asemanarea lor !!!! ) .
Dacă viata veșnică este să te cunoscă pe tine singurul Dumnezeu adevarat si pe Isus Cristos pe care tu l ai trimis ( Ioan 17 : 3 ) și biserica adventistă spune că nu putem să l cunoastem pe singurul Dumnezeu adevarat nici pe Isus pentru că este o mare taină, atunci biblia este falsă.
Puteți să explicați Ioan 1:1-2? vă rog!
@@narcismarcut6176 Clar că pot să vă explic Ioan 1: 1,2 :
La început era Cuvântul și Cuvântul era cu Dumnezeu și Cuvântul era Dumnezeu !!!!!!!!
Conform dicționarului limbii române cuvântul Dumnezeu înseamnă = Divinitate sau Zeu !!!!!!
Datorită faptului că Yahshua ( Iisus ) este Fiul lui Dumnezeu ( Adică Fiul unei Ființe Divine ) și el este Dumnezeu ( adică Ființă divină ) !!!!
Prin urmare dacă Dumnezeu TATĂL este o ființă Divina și Fiul Său este o ființă Divină !!!!!!
Chiar și diavolul este numit dumnezeu în 2Corinteni 4:4 !!!!!!!
Și diavolul este numit dumnezeu pentru că a fost creat în mod direct de către Dumnezeu TATĂL , asta nu înseamnă că face parte din trinitate pentru ca biblia îl numește dumnezeu !!!!!!!!!
U
Spune-i la pastorul ăsta Daniel să mai studieze Leviticul 11.
Da. De acord. E necesar sa ne gindim in general la mincarea de carne si sa nu mai convingem lumea la intrebuintarea carnii de rata& gisca, care clar este scris in Levitic 11. Atit.
Suntem oameni si grsim. De aceea da sa fie da si nu sa fie nu . Tata fiu si duh sfint sunt una . De ce vreti sa vb ce nu este de vb . Daca ati cunoaste atit de bine voia tatalui ca versetele memorate ati fi mult mai urmariti. De multe ori din ceea ce vad si aud arata ca lumea tine mai mult la biblie ca la dumnezeu.
Cum sa dovedim cu Biblia că Maria mama Lui Isus nu o mai avut copiii cind altii afirmă că a mai avut va mulțumesc.
Mantuitorul care Va veni si Mangaietorul care A venit , Este Isus, Domnul Dumnezeu.
😂
Vedem că așa cum singurul Dumnezeu este arătat în Biblie ca unul în persoană şi unul în fiinţă (Deuteronomul 6:4), Dumnezeul și tatăl nostru, este de asemenea Dumnezeul și tatăl Domnului Iisus Hristos (Ioan 20:17; 1Corinteni 8:6: Efeseni 4:6; 1Timotei 2:5(, și este Dumnezeul cel care ne dă duhul Său cel sfânt, prin care El locuiește în noi (1Corinteni 2:10-12; 6:19), și niciodată domnul Iisus și duhul sfânt nu sunt arătate ca încă una sau două identități într-un singur Dumnezeu, ori încă una sau două conştiinţe în același Dumnezeu.
Apreciez comentariul tău așa este ordinea clară un singur Dumnezeu atotputernic creatorul tuturor lucrurilor Isus Hristos fiul lui Dumnezeu și duhul sfânt este puterea lui Dumnezeu Dumnezeu este Duh .
Nu știm dacă cel care a intrebat este adventist sau nu. Discutia nu era dacă sa mancam sau nu carne, ci dacă cf Levitic 11 este carne curată.
Bune intrebari .felicitari.raspunsurile evazive si fara baza biblica .apropo de geneza:Tatal i a zis Fiului..sa facem om dupa chipul nostru..confirmat de elen white.problema e ca ,cat ar fi de clar argumentul se cauta raspunsuri in Contextul apropiat 😂
Pentru cunoscatorii de limba ebraica Elohim din Geneza 1:1 este la plural nu la singular.
ELOHIM este tradus la Plural doar când e vorba despre dumnezeii falşi (Exodul 20, 3).
Dar Elohim când e scris cu referință la adevăratul Dumnezeu, după el apar verbele scrise numai la singular:
"Şi Elohim A ZIS..."
"Şi Elohim A FĂCUT..."
"Şi. Elohim A DESPĂRȚIT..."
Deci Elohim este folosit pentru singurul Dumnezeu adevărat cu un plural al majestății de respect.
Rezultatul se cunostea dinainte de a se trai este un singur dumnezeu tata fiu si duh sfint . Ce faceti ii puneti limite domnului ?
Trinitatea este taina bisericii catolice....exista un singur Dumnezeu, Tatal,un singur Domn care este Isus ,Fiul lui Dumnezeu și un singur Duh,care este Duhul celor doi...nu are nici o relevanță ce vorbiți,este fals
@gabrielajura4012 • Ce ai afirmat tu nu are absolut nici o relevanță. Ce vorbești tu este cu totul fals ! Și aceasta din 2 motive :
1) Trinitatea NU este taina bisericii catolice. Toți antitrinitarienii au o obsesie cu Biserica Catolică. Istoria Bisericească descoperă că învățătura despre Trinitate a fost extrasă din Scriptură și dezvoltată de către Biserica Ortodoxă, nu de Biserica Catolică.
2) Trinitatea este absolut biblică. Faptul că tu nu ești capabilă să înțelegi dovezile biblice prezentate și nici măcar nu te interesează să le verifici cu Biblia arată cât de limitată este înțelegerea ta.
Într-adevăr trinitatea este taina principala a catolicilor, o spun chiar ei în doctrina lor ,si a tuturor bisericilor creștine ,care odată cu conciliului din 325 si 328 au subscris la crez
.pe când. Pavel spune ca :noi (adică cei ce-l urmează pe Hristos)avem un singur Dumnezeu :Tatal .menționez ca isus este fiul etern al Tatălui, divin (Dumnezeu )prin naștere
@@Remus-o4k • Afirmația conform căreia ,,trinitatea este taina principală a catolicilor" este o fantezie, o speculație. Cum o justifici credibil ?
Nu înțeleg ce Biblie citesc non-trinitarienii. Parcă au orbul găinii. 😏 De ce spun asta ? Din următoarele motive :
1) Despre Trinitate a afirmat Însuși Hristos în Matei 28:19 când a vorbit despre facerea de ucenici care trebuiesc apoi botezați ,,în Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh". Știi să numeri ? Observi că sunt enumerate TREI entități ? Se vede au ba ? Scrie negru pe alb despre Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Ce nu se înțelege aici ? Nu se înțelege sau mai degrabă nu se vrea să se accepte această afirmație a lui Hristos ? 🤔
Și mai există și alte texte biblice care afirmă Trinitatea, de exemplu 1 Petru 1:2 unde sunt enumerați exact aceiași TREI. Nici aici nu se vede ? Dar în Isaia 63:7-10 ?
2) N-ai citit ce-a scris apostolul Ioan în Evanghelia sa 1:1 ? Cuvântul (Isus) era Dumnezeu. În plus, chiar Dumnezeu-Tatăl îl numește ,,Dumnezeu" pe Isus și încă de 2 ori în Evrei 1:8,9. Mai clar de atât ce poate fi ? În concluzie, Isus este la fel de divin, la fel de Dumnezeu exact ca Tatăl, nici mai mult, nici mai puțin.
3) Despre ce ,,naștere" a lui Isus vorbești tu ? Cum S-a născut Isus în eternitate ? Ai afirmat foarte corect că Isus este ,,divin (Dumnezeu)". Cum să fie Isus ,,născut" dacă este ,,divin (Dumnezeu)" ? Mai poate fi ,,Dumnezeu" o ființă care a fost născută ? Gândim puțin ? O ființă născută are un început. Drept urmare ea NU mai poate fi Dumnezeu care este, prin definiție biblică dată în Ps. 90:2, Ființa fără început și fără sfârșit. Așadar ,,nașterea" lui Isus de care vorbești tu are obligatoriu un înțeles FIGURAT, nu propriu.
@@Remus-o4k corect
@@coriolis6185 îți voi scrie ceea ce scrie in SP
,, Împovărat de natura umană, Hristos nu putea să fie în fiecare loc personal,de aceea era în interesul lor că El să părăsească,să meargă la Tatăl Său,și să trimită Duhul pentru a fi succesorul Său pe pământ.DUHUL SFANT ESTE EL ÎNSUȘI DEZBRACAT DE PERSONALITATEA UMANITATII ,și astfel independent.El se putea prezenta pe SINE că prezent în toate locurile prin DUHUL SAU SFANT, că OMNIPREZENT.." Letter 119,1895,par 18
EGW a inteles subiectul trinitatii si l a respins , pt ca a scris ca ,, Duhul Sfant este Hristos ... " Ea niciodata nu i a mustrat pe pionieri pt declaratiile lor semiariene , niciodata ! Din contra , ea a recomandat cartile lor care erau pline de citate semiarieni . Daca EGW a acceptat trinitatea , de ce ea ne recomanda cartea oficiala a AZS ,, Explicatia lui Daniel si Apocalipsa " care e plina de citate semiariene , daaar care dupa 1944 a fost falsificata , scotandu i se toate citatele in care Smith spunea ca ,, Hristos a avut un inceput ... " ??? Daca ea ne o recomanda cu citatele acelea , de ce AZS le a scos fara sa ne spuna si noua ???? De ce nu se mai tiparesc cartile pionierilor ??? Pt ca ii incurca pe barosanii din AZS , asta i adevarul .
Declaratia de credinta fata de Dumnezeul triunic nu a fost votata in 1931 . In declaratia din 1931 , Hristos este numit Fiul vesnicului Dumnezeu , iar singurul Dumnezeu este doar Tatal , nu asa cum s a spus in 1980 : Un singur Dumnezeu : Tatal , Fiul si Duhul Sfant ... In 31 s a folosit doar cuvantul trinitate , doar atat . N au putut sa schimbe nimic pt ca mai erau in viata batranii care ii prinsese in viata pe pionieri .
Si cine este Duhul Sfint?
Noi stim ca Dumnezeu Creatorul nostru este Sfint Sfint Sfint,si nimeni altul nui ca El.
El lucreaza impreuna cu Fiul Sau preaiubit,lojal si Fidel,care este Cuvintul sau,si a implinit dorinta si Planul Lui Dumnezeu pentru Mintuirea Omenirii.El este Calea Adevarul si Viata,Salvatorul nostru,ne conduce la Dumnezeu Tatal Ceresc.
Tatal este una cu Fiul ,deci lucreaza impreuna ,imparatesc in Cer.Tatal da puterea Fiului Sau Sfint si in curind va incepe curatirea pe Pamint,Judecata dreapta,Suprema si Divina,pe urma va incepe Isus Cristos sa stapineasca peste Poporul lui Dumnezeu ,in Cer si pe Pamint deasemenea❤
Asa am inteles eu 😊❤
@@Rufymuky-ig4vw😂
Dumnezeul Bibliei este Dumnezeul Lui Isus Christos şii Tatăl Său:
Ioan 20, 17
Efesen 3,, 14.
Domnul Isus nu este Dumnezeu ca fiìnță pesonală, ci este Fiul iiubit al Lui Dumnezeu.
Datorită faptului că Domnul Isus este Fiul lui Dumnezeu, de acceea El are natura divină deplină moştenită de la Tatăl Său.
Domnul Iisus era Dumnezeu în Natura Sa.
Dumnezeu nu este o Trinitate, ci El este "Singurul Dumnezeu Adevărat" (Ioan 17, 3).
Oameni buni nu va lasati pacaliti de acesti pastori care pastoresc turma pe bani,BIBLIA este foarte clara . ioan 17,3. 1corinteni 8,6 toata biblia vorbeste de un singur DUMNEZEU SI FIUL SAU ,,,atentie in 1 ioan scrie clar ca antihristul este cel ce tagaduieste pe TATAL SI PE FIUL ,deci cand spui ca mai este inca o persoana in afara de Tatal si Fiul asta inseamna sa tagaduiesti si cei ce fac asta sunt ANTIHRISTI.pace
Dacă suntem adv de ziua saptea și credem Spiritul Profetic,cum stam cu reforma sanitara ,care este bratul drept al soliei îngerului al treilea....se cade sa mai consumam carne?sa ne hrănim cu animale moarte?asta cere Domnul de la noi? El dorește ca în timpul acesta din urmă, sa revenim la dieta care a fost în Eden...sa nu pierim cu carnea în gură ca cei care au ispitit pe Domnul in pustie....voi ar trebui sa aveți curaj și sa spuneți, ca nu trebuie sa se mai consume carne...trist,foarte trist
@gabrielajura4012 • Ce-ai spus tu aici NU are absolut nici o legătură cu subiectul prezentat. În plus, ce-ai spus tu NU este deloc adevărat. Fă tot posibilul să scrii strict la subiect ! Altfel vorbești vorbe-n vânt ...
@@coriolis6185 prima întrebare era daca se poate consuma gâscă și rață,cum nu are relevanță? Mai documentează-te
@@gabrielajura4012evreii consuma gasca sau rata? E simplu
@@ghennadypreasca1902 din partea mea să mănânce fiecare ce vrea,este liber,dar nici un urmaș de drept a lui Hristos,care crede că El este in Sanctuarul de sus și pledează pentru păcătoși,nu va mai consuma carne,și alte lucruri dăunătoare organismului.... călcând principiile de sănătate ,se calca însăși Legea lui Dumnezeu
@@gabrielajura4012 aveti o inchipuire destul de eronata a adevarului. Mantuirea si mancarea carnii nu au nimic comun. Nu va regasiti in pasajul biblic despre ultima vreme, in care duhuri de draci vor invata erezii, oprind mancarurile, care pot fi luate cu multumire de catre cei credinciosi?
Cum puteti spune ca AZS n au avut o declaratie de credinta oficiala pe o perioada de 80 de ani ??? Cititi ANUARUL AZS ! E la fel cum este si acum . In acel ANUAR se scriau DOCTRINELE asa cum se scriu si acum . A , ca doar trinitatea s a votat intr o CG si vreti sa spuneti ca asta o face valabila ?? Pe baza acestui rationament , inseamna ca nici doctrina Sabatului sau a Snctuarului ... nu s oficiale si le putem anula . Inseamna ca AZS are doar o doctrina , iar celelalte sunt la bunul plac al oricui . Vedeti unde va duce amagirea OMEGA ??? Doctrinele semiariene au fost oficiale pt ca erau scrise in publicatiile oficiale ale AZS , nu le a scris Smith pe persoana fizica !!!
Cine va dat voie ca sa schimbati doctrinele ?? Dumnezeu a certificat doctrinele AZS in anii cand au trait pionierii , si primele erau semiariene . Nu exista niciun citat in SP in care EGW lasa sa se inteleaga faptul ca AZS are voie ca sa schimbe doctrinele . In 1980 s a votat trinitatea , nu in 1946 . Despre citatele din Lt 66 , 1894 , Lt 119 , 1895 , Lt 7 , 1891 , in care EGW explica cine i a treia Persoana , nu ati spus nimic. Ea spune in aceste citate ca Duhul Sfant este Hristos intr o alta forma , in spirit , e atat de clar !!! Pionierii nu v ar recunoaste daca ar intra intr o biserica AZS de azi , de ce oare ?? Pt ca AZS a adoptat reforma Satanei , prin schimbarea doctrinelor , asa cum a profetizat EGW in Solii Alese , vol 1 , pg 182 , 183 .
Unii pionieri veneau de la Metodisti sau de la Baptisti , si erau trinitarieni , pt ca numai doi au venit de la Conexiunea Crestina care era ariana . Cum se face ca atunci cand veneau oameni de la acele biserici trinitariene , automat , renuntau la trinitate si deveneau semiarieni ???
Pionierii n au fost UNITARIENI ! AZS de atunci , din vremea pionierilor , aveau o doctrina UNICA despre Dumnezeu in tot crestinismul . Unitarienii nu se asemanau cu AZS in doctrina despre Dumnezeu . Unitarienii declarau public faptul ca Hristos este creat , iar AZS declarau ca Hristos este nascut , si este divin , si prin asta erau diferente majore .
Unitarienii declară că Hristos s-a născut nu a fost creat așa cum scrieți.Trinitatea nu este biblica.Noul Tedtament vorbește despre triadă(e) care nu au nimic de a face cu ontologia ci cu unitatea în lucrare.
Citiți vă rog Coloseni cap 1 v 15 apocalips cap 3 v 14 si proverbe cap 8 și veți găsi cine este Isus Hristos .
Adventistilor l i s a dat TOT adevarul , nu asa cum zice Eduard Calugarul . Dumnezeu a dat un profet bisericii pionierilor tocmai pt a le da tot adevarul ! Cum putea Domnul ca sa vina dupa 1890 , iar biserica sa nu aiba tot adevarul ??? Adventistii proclamau Cele Trei Solii Ingeresti si vorbeau despre adevarata inchinare , dar erau gresiti sau eretici in privinta asta , iar catolicii stateau pe adevar ???? Fals !!!!
Si totisi Adventistii nu cheama Numele lui Dumnezeu YHWH creatorul nostru adevarat,si au in Adunate unealta de tortura a Domnului nostru Isus Hristos.
Domnul si Mintuitorul nostru a inviat din moarte si a fost ridicat la Cer,sade la dreapta lui Dumnezeu.
El este mare Rege si mare Imparat in Cer.
In curind dupa Judecata suprema,va incepe sa imparateasca peste Poporul Sau depe intreg pamintul
@@Rufymuky-ig4vw JHWH ??????? Poate ati dorit să spuneți YHWH !!!!! Litera 'J ' nu exista în limba arameică.
@@gabriel11116 da,aveti dreptate,a fost o greseala j
@@Rufymuky-ig4vwDaca Isus este rege si imparat, Dumnezeu ce mai este?
@@Rufymuky-ig4vwApreciez comentariul tău fi binecuvântat de Iehova Dumnezeu .