Ansamblul Monumental Curtea Domnească Târgovişte 2024

Поделиться
HTML-код
  • Опубликовано: 7 окт 2024
  • Curtea Domnească a fost concepută ca un complex de edificii care să servească atât domniei ca instituție și nevoilor sale, cât și familiei domnitorului aflat pe tron și anturajului său (curtenii și slujitorii curții, corpul de gardă etc.).
    De asemenea, acesta era locul unde care se scriau hrisoavele cancelariei domnești și unde aveau loc judecățile Divanului, ceea ce face ca sute de documente medievale să aibă ca loc de emitere orașul Târgoviște.
    La rândul lor, călătorii și aventurierii străini aflaţi cu diferite prilejuri la Targoviște, fie că tranzitau spre Istanbul, fie că reprezentau interesele curților europene au lăsat mărturii scrise asupra orașului și reședinței domnești, dar și a obiceiurilor și felului de a fi al oamenilor cu care au interacționat.
    Există dovezi arheologice prin care se arată existența diverselor comunități încă din timpul culturii Gumelnița. În Muzeul de Istorie se găsesc diverse obiecte din epoca bronzului, epoca fierului, din timpul dacilor cât și ulterior când au fost găsite dovezi ale existenței unei așezări din sec VIII-X.
    O etapă importantă în dezvoltarea târgului/orașului se desfășoară în timpul lui Mircea cel Bătrân. În această perioadă avem prima mențiune (făcută de un cruciat - participant la bătălia de la Nicopole - Johann Schiltberger), primul act oficial - dat în 1406 și cel mai important lucru, mutarea reședinței domnești în oraș.
    O altă perioadă importantă în viața orașului se desfășoară în timpul domniei lui Vlad Țepeș, atunci când este construit Turnul Chindiei și se desfășoară Atacul de Noapte dat de Vlad Țepeș asupra taberei turcești.
    În perioada medievală se construiesc majoritatea bisericilor din oraș și din preajma acestuia, inclusiv Biserica Domnească din Târgoviște și mănăstirea Dealu.
    Trecem puțin și prin cultură. Există o mare probabilitate ca la Târgoviște, Macarie să tipărească primele cărți în limba slavonă cunoscute la noi (începând cu anul 1508).
    O ultimă perioadă de înflorire a orașului se petrece în timpul lui Constantin Brâncoveanu, moment în care se fac multe reparații la case sau biserici, Brâncoveanu având reședința de vară la Târgoviște.
    În epoca modernă putem remarca în oraș desfășurarea unor episoade din timpul răscoalei lui Tudor Vladimirescu dar și vizita lui Alexandru Ioan Cuza imediat după Unire.

Комментарии • 2