Tinovul Mohos (Baile Tusnad) prezentarea si turul rezervatiei

Поделиться
HTML-код
  • Опубликовано: 7 сен 2024
  • Rezervația naturală se află într-unul dintre craterele Masivului Ciomatu - prelungirea extrem sudică a lanțului vulcanic al Munților Harghitei, în sud-vestul satului Lăzărești și imediat în apropierea Lacului Sfânta Ana.
    Primul care a erupt a fost craterul cu tinovul, ulterior acesta s-a liniștit și în el s-a format un lac. Ceva mai târziu a erupt și prin craterul de alaturi și cenușa aruncată a ajuns în mare parte în lac pe care l-a cam colmatat și a favorizat dezvoltarea mușchiului de turbă. Momentan din luciul inițial de apă au rămas numai câteva ochiuri.
    Stratul de turbă este gros de 10 până la un maxim de 20 de metri, grosimea lui fiind suficient de atractivă, în așa fel încât, pe vremea regimului comunist să se încerce exploatarea acesteia. Din cauza turbei apa tinovului este aproape neagră. În zonă se mai află câteva tinoave similare mai mici, cum ar fi Tinovul Bufnitor (Buffagó) situat în craterul Muntelui Puturosu și Tinovul Hámmas situat pe valea pârâului Jombor.
    Deplasarea în rezervație se face numai în grupuri, pe o pasarelă de lemn care duce la două dintre ochiurile de apă care au mai rămas din vechiul lac și în prezența unui ghid desemnat.

Комментарии • 4