Sa nu uitam pe cel mai celebru spion al tardi romanesti din evul medium, este:nufarul alb , respectat si care doar la auzul numelui sau turcii tremurau, el a fost fratele mai mic a lui mircea cel batran
Ce anume l-ar îndreptăţii pe Horia Sima , să fie considerat erou al neamului ? Crimele şi masacrele oribile pe care le-a ordonat ? Intenţia făţişe de a prelua puterea , transformând astfel România într-un stat fascisto - legionar , total anti-semit şi care ar fii târât România într-un război total de partea Germaniei , aşa cum a făcut în Ungaria după ce a preluat puterea , Ferenc Szálasi ? Faptul că după actul de la 23 August , a încercat să recruteze militari prizonieri români pt. a lupta de partea Germaniei şi că după eşecul lamentabil , i-a lăsat pe aceştia să moară din cauza condiţiilor precare , fapt recunoscut chiar de el în memoriile sale ,, doar câţiva au fost de acord , iar la scurt timp după aceea , peste aceşti încăpăţânaţi s-a abătut o epidemie , omorându-i pe toţi " ?
Ion Antonescu a fost un patriot pentru neamul românesc, el a dorit ca România să fie întreaga și independenta, dar din păcate România nu poate nici acum să obțină libertate economică?
La mulți ani cu sănătate și multumesc pentru informațiile oferite.
Și deh, a fost slugă devotată carlistă.
Sa nu uitam pe cel mai celebru spion al tardi romanesti din evul medium, este:nufarul alb , respectat si care doar la auzul numelui sau turcii tremurau, el a fost fratele mai mic a lui mircea cel batran
Ceva nu se leagă , in expunere.
Bine i-au făcut legionarii.
Atunci,de ce nu îl considerăm pe Sima,la fel că și pe Antonescu,eroi ai neamului?
Ce anume l-ar îndreptăţii pe Horia Sima , să fie considerat erou al neamului ? Crimele şi masacrele oribile pe care le-a ordonat ? Intenţia făţişe de a prelua puterea , transformând astfel România într-un stat fascisto - legionar , total anti-semit şi care ar fii târât România într-un război total de partea Germaniei , aşa cum a făcut în Ungaria după ce a preluat puterea , Ferenc Szálasi ? Faptul că după actul de la 23 August , a încercat să recruteze militari prizonieri români pt. a lupta de partea Germaniei şi că după eşecul lamentabil , i-a lăsat pe aceştia să moară din cauza condiţiilor precare , fapt recunoscut chiar de el în memoriile sale ,, doar câţiva au fost de acord , iar la scurt timp după aceea , peste aceşti încăpăţânaţi s-a abătut o epidemie , omorându-i pe toţi " ?
Ion Antonescu a fost un patriot pentru neamul românesc, el a dorit ca România să fie întreaga și independenta, dar din păcate România nu poate nici acum să obțină libertate economică?
Deștepții fără școală, sunt ambițioși, când prind un " fir", nu-l mai lasă... se catara pe el ca păianjenii.😊
Antonescu nu a trădat tara
Zaporojean de origine nu avea cum să fie, era lipovean, nu hahol.
Păcat că trădătorul Moruzov a fost ucis doar o singură dată….