Era un soare fierbinte de iulie, când m-am hotărât să vin pe lume.
Printre codrii umbroși, sub maiestuozitatea Vârfului Ineu, se șerpuiuește râul Ilva, în Valea care-i poartă numele. Nu știu cum de-am ajuns acolo. Să fi fost de vină trilul cicârliilor sau cântatul cucului? Mirosul pădurilor de brazi sau al florilor de tei? Poate Dumnezeu m-a scăpat în acea bucățică de rai, cu peisaje de basm, locuri de poveste și amintiri magice.
Am învățat să cânt de la iarba care se pleacă în bătaia vântului, de la șuieratul frunzei legănată de o boare, de la ecoul doinelor cântate de femeil la câmp, de la susurul Ilvei care aleargă grăbită să se verse în Someș, de la trilul păsărilor din pădurile seculare...sau de la scârțâirul căruțelor din nopțile de vară când se întorc ostenite de la câmp. Totul în jurul meu a fost muzică.